Eminescu

[Eunescu]

Mihai............. hei, Mihai........... Mihai...
se aude glasul copilei strigând un munte
prăvălit în marea pavată cu albastre lacuri
şi tremurânde trestii.

Mihai............. hei, Mihai...........
Harieta face exerciţii de logică,
imitând glasul naţiunii de peste miilenii
Mihai al lui Eminovici.... Mihai... Mihai...

sara, pe deal, încă se mai aud talăngile poemului
scoborât din izvoare,
zgomotul pădurii înainte de somnoroase păsărele
pentru a-i învăța pe zei taina scrisorilor de mână
nemuritoare

[Alexandru Boris Cosciug]

Mulţumesc tuturor care-şi mai aduc aminte de … luceafărul poeziei româneşti..

[Alexandru Boris Cosciug]

Motto: “Harieta face exerciţii de logică, imitând glasul naţiunii de peste miilenii … pentru a-i învăța pe zei taina scrisorilor de mână nemuritoare.”

 

Până la această oră, puţine scrieri despre Eminescu au apărut azi pe siteurile literare RL şi NA, pe care le frecventez şi eu … Încerc aici să supun logica lui Eminescu, prin logica mea, cu privire la cea mai lungă poezie a lui: LUCEAFĂRUL. În opinia mea Luceafărul este Iisus Hristos, care a venit pe pământ mai întâi ca om, dar Fiu al lui Dumnezeu născut de o Fecioară, şi apoi va veni ca entitate divină, dar Fiu al Omului -  compus din corzile energetice ale sufletelor celor care au crezut şi cred în El…

 

- Din sfera mea venii cu greu / Ca să te-ascult ş-acuma,

Şi soarele e tatăl meu, / Iar noaptea-mi este muma;

O, vin’ odorul meu nespus, Şi lumea ta o lasă;

Eu sunt luceafărul de sus, / Iar tu să-mi fii mireasă.

O, vin’ în părul tău bălai / S-anin cununi de stele,

Pe-a mele ceruri să răsai / Mai mîndră decât ele.

- O, eşti frumos, cum numa-n vis / Un demon se arată

Dară pe calea ce-ai deschis / N-oi merge niciodată!

Mă dor de crudul tău amor / A pieptului meu coarde,

Şi ochii mari şi grei mă dor, / Privirea ta mă arde.

- Dar cum ai vrea să mă cobor? / Au nu-nţelegi tu oare,

Cum că eu sunt nemuritor, / Şi tu esti muritoare?”

............................................................................

Epilog:

- Ce-ţi pasă ţie chip de lut, / Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece,

Ci eu în lumea mea mă simt / Nemuritor şi rece.”