Vladimir Tismaneanu: Leonard Oprea si ranile morale ale post-comunismului



Vladimir Tismaneanu:

Leonard Oprea si ranile morale ale post-comunismului


In noua sa carte "Theophil Magus – Confesiuni 2004-2006" (“Universal Dalsi”, 2007), cele 150 de eseuri ale lui Leonard Oprea despre Raul radical si variantele sale in secolul 21 si deci marile primejdii cu care ne confruntam astazi, sint tot atitea puneri in garda cu valoare tamaduitoare. Situate la intersectia mereu vulnerabila dintre „Eu” si Tu”, in acel misterios plan despre care scria Martin Buber, marturisirile si diagnosticele lui L. Oprea desi necrutatoare, sint pline de Iubire. Aparenta simplitate nu trebuie sa insele: moralistul stie ca se misca pe un teritoriu de o uriasa complexitate. Gindurile sale sint impecabil rinduite intr-o solemna arhitectura a compasiunii si vibratiei etice. Aceste daruri le-a surprins N. Steinhardt cind saluta opera literara a lui L. Oprea drept una nascuta din acea sinceritate ce defineste marile creatii artistice. Si, evident, scrierile lui au fost interzise de hingherii culturali ai regimului comunist.

Inradacinate in ethosul crestin, deci unul al iertarii, ispasirii si minturirii, aceste superbe eseuri ne ingaduie sa privim lumea in care ne este dat sa traim cu un sentiment al vointei-bune, deci al tolerantei inspirate nu de abdicari ipocrite, ci de stiinta faptului ca pacatul este parte a destinului uman si poate fi rascumparat prin incredere si adevar. Cind scrie despre duplicitate, miselie, fariseism ca patologii ale actualei tranzitiii, L. Oprea numeste ranile conditiei umane in ceas istoric de imensa importanta, cind vechile axe de coordonate s-au naruit, iar cele noi sunt derutante si incerte. Pentru acest scriitor, moralitatea este fapt de viata. Ii repugna orice forma de exclusivism. Se revolta cind intilneste mojicia, bascalia ieftina, poltroneria si, mai ales, huliganismul xenofob. Iudeofobia ii repugna nu doar logic, ci si teologic. Una dintre cele mai tulburatoare meditatii se intituleaza ”Mostenirea”: “Nimeni nu este raspunzator pentru greselile sau crimele parintilor sai, fratilor, sau surorilor sale, ori ale prietenilor sai, ori chiar, si cu atit mai mult ale poporului sau - decit daca nu le recunoaste si nu le condamna luptind impotriva repetarii lor. Altfel spus, decit - daca si le asuma sau le perpetueaza existenta, constient, prin implicare directa ori indirecta”. Se propune un imperativ categoric al depasirii oricarui determinism social, etnic ori biologic prin pariul pe libertatea de a ne cladi si re-cladi propria identitate.

Autorul cugeta neobosit asupra tribulatiilor unei Istorii ce ne-a facut pe toti sa simtim umbra strivitoare a ideologiilor totalitare, de la comunism si nazism si pina la radicalismul islamic al timpurilor mai recente, afirmind: „nazism=comunism=terorism islamic actual”. Iar in cele 100 “Respiratii”, eseuri sui-generis oriunde, genuinele sale haiku inchid si re-deschid meditatiile imbogatind tinutul sobru al reflectiei cu un halou senin fara de care ne-am rataci in labirintul ispitelor nihiliste. Nietzschean impotriva lui insusi, L. Oprea stie ca scopul este acceptabil doar cind, pentru atingerea lui, mijloacele utilizate sint oneste, decente si morale.

Intr-o lume a lipsei de pudoare, a mastilor afisate grotesc si a imposturilor de tot felul, L. Oprea, cu voluptatea solitudinii mindru asumate, se opune acestor ignobile abdicari. Faptelor sale disidente anti-comuniste le urmeaza astazi, in chip natural, aceeasi etica a refuzului complicitatii cu infamia. Cind nu putini se gindesc la retele de interese si la pseudo-ierarhii, L. Oprea mediteaza la acele arhetipuri morale ce D. D. Rosca le numea "valori vesnice".

Stiu ca pe destui ii irita sinceritatea reflectiilor lui L.Oprea. In ce ma priveste, vad in franchetea sa tocmai filonul fara de care ne pierdem, mereu si mereu, in rationalizari imbicsite si retorici gaunoase. A numi Raul, a spune deci in ce crezi chiar atunci cind nu este deloc comod, inseamna a urma modelul camusian al intelectualului critic. Falsul bizantinism, detectat de L. Oprea drept racila suprema a culturii politice romanesti, semnifica incapacitatea de a intelege ca o lume democratica are nevoie vitala de transparenta, claritate si rigoare morala. Pentru el, coruptia este celalalt nume al cinismului (si invers). Tot astfel, observa si examineaza, cu amara tristete, avatarele „iacobinismului-de-mahala”(sintagma ii apartine), maledictiune ce bintuie post-comunismul romanesc. Mai nou, autorul imi semnala, ca o consecinta recurent-agresiva a acestei maledictiuni, sterilitatea tantosa , pompoasa si acru-ranchiunoasa, nu o data caduca.

Leonard Oprea indrazneste sa puna degetul pe atitea din ranile morale ale tranzitiei. O face cu intelepciune, fara patima, fara dorinta stigmatizarii cuiva. Simplu spus, este un moralist intr-un univers unde prea multi se joaca de-a principiile. Nu intelege sa taca atunci cind constiinta ii dicteaza sa vorbeasca transant, aparind acele repere fara de care ne-am anihila ca fiinte morale.
Leonard Oprea indrazneste sa puna degetul pe ranile morale ale tranzitiei.
Carte de capatii, aceasta creatie este de neconfundat si irepetabila.
***
(Vladimir Tismaneanu – editorial Senatul EVZ/8 august 2007/ cotidian national „Evenimentul Zilei”)

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor