şi-mi număra ultimele gânduri
lipite amarnic pe-o jumătate din trup
cealaltă parte zăcea sub munte
şi muntele înalt uitam să-l mai duc
plânsul stins prin orbite săpa
doar partea stângă rămasă-n adâncuri
El, fără chip, eu, fără suflet,
m-ar mai vedea?
şi-mi asculta foşnetul stins
al aripii din vreme-ascuţite
adânc înfipte în carnea-mi vie
prin coaste prea largi despletite
neîngăduită visam
muntele închegat ca o lespede oarbă
din care anevoie plecam
aşa ghemuită-n coconul prea strâmt:
tu unde-mi rămâi îngere
cât timp
ne-or dormi sub pământ?
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !
Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria