Scriind acum, îmi spun că, probabil, încercarea de a scrie (sau joaca de-a scrisul) se supune aceloraşi legi cărora li se supune şi scrisul adevărat. Şi cum nu sunt adepta scrisului de suprafaţă, mă gândesc cât de bine trebuie să fie să poţi culege liniştea din adâncuri şi să o împrăştii în jur, aşa cum ai scoate apa la suprafaţă din fântânile cele mai adânci. Atunci când cuvintele nu vor să se adune ci, mai mult, se împrăştie, când literele nu vor să se aşeze în cuvinte, grupându-se pentru o clipă, apoi rupând rândurile pentru a se regrupa sub o alta formă, căutând parcă o lume veche şi foarte prăfuită, căreia să-i rostească limba, şi aceea - străveche…

Acum îmi dau seama: caut acea limbă dulce, probabil demult pierdută, îi caut amforele si literele-epavă, îi văd culoarea, îi aud sunetul, dar nu reuşesc să-i găsesc forma… Şi închid ochii, pentru că numai aşa pot să o recunosc. Şi mi-e teamă să deschid ochii, ca nu cumva să găsesc o altă lume decât cea care-mi apare în minte…

Nimic nu îmi păstrează mai bine tainele decât liniştea. Liniştea, ca o veşnicie, precum solitudinea…

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor