Maria Diana POPESCU: Mariana PÂNDARU - DRAMATICUL, PREMISĂ DE GRAŢIE



DUPĂ CĂDEREA NOPŢII, Editura Danimar, Deva, 2007


La o primă lectură, poemele Marianei Pândaru mi s-au părut a fi oferta unor obişnuite comunicări poetice. După un mic interval, am reluat lectura volumului la îndemnul unui prieten bun, descoperind cu totul alte taine de această dată: existenţa unor revelatoare reflecţii care merită aprofundări serioase, pentru că se recomandă cititorului într-o perspectivă unitară, comportă chiar o încoronare în duhul unor deliberări de natură cu totul metafizică. Cum se face că tragicul poetei e divizat în „inconştient” şi „conştiinţă”? Din motive de dezechilibru existenţial? Din motive de orchestraţie contrapunctică a existenţei („viaţa nu e doar tulburarea/ din temniţa interioară/ nu e doar fâşia de nisip/ pe care ne scriem în grabă destinul/…/ viaţa e picătura de apă/ căzută pe piatra încinsă/ în zi de frumoasă iluminare”)? Sau din alte misterioase pricini?

Cert este, incursiunea atentă asupra acestor întrebări a avut nevoie de o mapă de considerente. Aprinzînd cîteva făclii „după căderea nopţii”, am încercat să fixez perspective din care să mă înfrupt cu oarecare bucurii de cititor. Dar un văl tragic s-a intins în urma lecturii, în sensul că aproape toate evadările din structurile sufleteşti, stările afective, trăirile şi imaginile poetice completează şi rotunjesc schema arhitecturală a unui spirit tragic „cu cenuşa până la glezne” („lumea a ajuns un imens spital de urgenţă/ din care eu nu mai pot/ alege nimic”). Poemele Marianei Pândaru vor să elucideze chestiunea cum şi de ce omul devine pînă la urmă „umbra cu ochi de fosfor în cimitirul anonimilor”.

Dar de unde această întrebare pe care multe din poemele Marianei Pândaru - poetă de o graţioasă şi copleşitoare vibraţie - o cultivă aproape cu frenezie, adaugîndu-i mereu alte şi alte speculaţii ale posibilei biografii pămîntene? Evident, încercarea reprezintă argumentul neliniştii unei personalităţi puternice, care caută să se elibereze de raţiuni omeneşti pasagere, nevoia de credinţă fiind singura stare de spirit cunoscută poetei ca aducătoare din abisal a unui arhetip al binelui veşnic. Sau, cum scria Pascal, sintetizînd strădania sa de a se elibera de raţiune: „C’est le coeur qui sent Dieu, et non la raison”.

Drama se simte aproape în fiece poem, („din pieptul meu dau drumul/ unui cântec de dragoste/ dar cine să-l mai audă/ în vacarmul cuvintelor de tinichea/ când nu mai contează decât umblătura/ sub povara vieţii concrete”), dar ea nu constă în pendularea între două stări diferite: credinţa şi negarea ei, în cantonarea cînd într-o parte, cînd în alta, după natura şi puterea dovezilor, ci în imposibilitatea de a adopta atitudini imediate. Receptivă la „cămaşa de lut a fiinţei” („Din lut îmi făceam zilnic/ pe măsura mea o cămaşă/ în care intram ca într-o platoşă/ ascunzându-mă de puterea haitei de lupi/ ce colindau de la un capăt la altul/ muntele de care/ îmi legasem viaţa definitiv”), în raport cu abisurile universale dinlăuntrul şi din afara ei, poeta înclină spre exaltarea măreţiei lui Dumnezeu, pe care nu ezită să-L întrebe cu măsurate cuvinte: „Doamne – îmi spun/ rămânând la răscruce/ de ce atît de târziu/ îmi arăţi calea pe care/ să găsesc via cu strugurii copţi?!”.

Luptătoare sub blazonul semnului de întrebare, dar umilă în faţa cosmosului, poeta simte nevoia să îngenuncheze pentru a se îndumnezei. Copleşită de suferinţa singurătăţii omului în univers, îşi caută justificarea şi pavăza divinităţii, dar cu teama de veşnicia de neimaginat. Natura limitată a omului, percepută dureros chiar cu conştiinţa relativei libertăţi de gîndire, este punctul din care pornesc poemele. Iată, am găsit o imagine proaspătă, exprimînd frumuseţea, libertatea şi vigoarea iluzorie a sufletului, sortit să se sfărîme între nevăzute margini: „Piatra aceasta va fi ghilotina/ ce va cădea înt-o bună zi/ fără milă/ peste ţesătura mea/ de viaţă intens colorată”. La limita aceasta spaţială, poeta o adaugă şi pe cea temporală: „Aşadar/ Nu fi vicleană/ nu mă amăgi cu mărgele de sticlă/ Clipa - află şi tu -/ e atât de grăbită să înghită vieţile noastre/ încât îmi privesc foarte atentă/ alergarea din urmă”. În starea aceasta de tristeţe nerecompensată, de frustrare înfricoşată, poeta se întreabă „ce e dincolo de viaţa noastră”.

Atracţia spre teme metafizice cum ar fi: omul în raport cu ţelurile himerice pe care le urmăreşte, durata efemeră a vieţii, au o certă influenţă asupra concepţiei despre caracterul tragic al existenţei umane. Fiorul şi misterului discursului liric, rafinat pînă la evanescenţă, preiau o serie de teme, cum de pildă furtuna îndoielilor, teama că omul în marile sale sentimente şi idealuri nu urmăreşte decît umbre şi că moartea înseamnă trezirea din visul vieţii. Tocmai aceste teme dezvăluie forţa prezenţei a ceva divin. Poeta are unele momente de dedublare sublimă (convorbirea cu Bertha), de solidarizare cu divinitatea în forma ei de întrupare concretă, cu Dumnezeul-om supus suferinţei, momente care s-au dovedit a fi ale revoltei contra propriului neant.

Desfăşurarea discursului liric, forma poemelor, modul de formare al metaforelor, deschiderea faţă de înnoire în poezie, temperamentul poetic de o mare fineţe vorbesc despre o poetă cu resurse inepuizabile („Sângele meu devenise deodată/ primăvara bătută de agresive parfumuri/ iar inima-mi vie îşi purta simpla iubire/ precum clopoţeii de vânt”). Astfel, Mariana Pândaru este un poet care trebuie urmărit şi înţeles nu în gesturile postmoderne, ci în marile vibraţii din adînc, numai ei cunoscute. Eu, cititorul, am împărţit trupul poemelor cu poeta pe din două, şi tot nu am reuşit să consemnez decît frumuseţea de la marginea cîmpului de percepţie.

Maria-Diana Popescu,
www.agero-stuttgart.de
www.romanianvip.com

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor