Maria Diana POPESCU: Gabriela ZĂVĂLAŞ-ANGHEL: „Am trăit o poveste de dragoste cu Mircea Cărtărescu”


„EFECTUL RAZELOR DE LUNĂ ASUPRA GALOŞILOR DE GUMĂ", Editura „Amurg sentimental”, Bucureşti.

Pe poeta Gabriela Zăvălaş Anghel, stabilită de mai mult timp la Bucureşti, am întîlnit-o de curînd la Centrul Cultural, la „Zogrul” Doinei Ruşti. Ea mi-a dăruit recenta sa carte, „Efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă”, un caleidoscop destul de consistent, un gen de corespondenţă versificată, apărută în condiţii bune de tipar la Editura „Amurg sentimental” din Bucureşti. Autoarea semnează pe copertă simplu, Gabriela, ca de altfel şi pe celelalte două volume: „Flacăra violet albastră” şi „De ce iubim bărbaţii”, o replică în versuri la „De ce iubim femeile” a lui Mircea Cărtărescu.

Se spune despre poet că ar fi făcut multe victime poetese, cică multe s-ar fi îndrăgostit de el. Gabriela consemnează la pagina 76: „În noaptea de 13 spre 14 decembrie 2004 am trăit o poveste de dragoste cu Mircea Cărtărescu, într-un delir de lectură”. Ce să înţeleagă cititorul din text? Ce îi convine. Eu, cronicarul acestor rînduri, fac speculaţii de lux în favoarea cititorului cu riscul unui oprobriu gratuit şi cu menţiunea că nu mi-a plăcut niciodată Cărtărescu. A!, are nişte plete şic, în rest mi se pare un exponent inventat, aşa cum americanii îşi inventează cîte o vedetă, o aruncă în scenă şi o susţin cu obstinante campanii publicitare. Cînd n-o mai vor, la gunoi, trag cortina. Avem poeţi mult mai buni în România! Slavă Domnului! Nu am nimic cu poetul declarat al modernităţii, numai că eu - cititorul - aparţin unui genotip singular, cum de altfel voi toţi cititorii, cu gusturi şi vibraţii diferite.

Revenind la Gabriela, şi ea, ca şi mulţi alţi condeieri postmoderni, propune o viziune caleidoscopică, fragmentară, plurală a trăirilor care provin mai mult din asumarea realităţii contemporane, realitate marcată vizibil de anumite contradicţii. Textele aparţinătoare volumului (corespondenţe versificate, o serie de texte publicate în diferite gazete) sînt un joc între dispersie şi unificare, dintre ironic şi tragic, dintre raţiune şi intuiţie, dintre corp şi spirit, dintre mărunţişuri şi sublim. Iată de pildă: „Sunt veterană-n conflictul cu viaţa/ Spre veşnic canon, îndrumatu-m-a aţa/ Cutremur, vulcan, potop şi arşiţă/ Sub sternu-mi plăpînd e o luptă pestriţă.../ Mi-e frică de semeni, viitor şi de moarte/ Dezgustată-s de mine, istorii ingrate”. Şi mai avem destule exemple: „Nu pretind posterităţii să-mi ridice o statuie/ Nici cu lama mea de ras n-am să penetrez în U. E./ Cartea nu mai e în vogă/ Nu-s toţi purtători de togă/ Premiile în Uniune/ Au un dubios renume/ orice gură spartă spune/ Acordate nu-s pe bune” (subscriu; poemul a fost înmînat de către Gabriela lui Mircea Cărtărescu, în 2004, în sala de curs a Universităţii Bucureşti).
Poate accepta cititorul Gabrielei lipsa unei idei unificatoare, sau se va revolta împotriva acestor cioburi ale realităţii din oglinda în care şi el se regăseşte poate şi se înţelege pe sine? Miza textelor propuse de Gabriela este încercarea de a-i fi înţelese trăirile şi ca pe un experiment literar, dar şi dintr-o perspectivă mai largă, care poate pune în evidenţă viziunea proprie despre lume a scriitorilor postmoderni în raport cu noile modele ale cunoaşterii. Radu Aldulescu spune în prefaţă, totodată contrazicîndu-se, că este o „poetesă naivă, aidoma pictorilor naivi” – atenţie, vă rog - „a cărei miză creşte în proză şi eseu cum nu se poate mai miraculos”, dar că se bucură tare mult de „incredibilul curaj al reputatului critic şi istoric literar Alex Ştefănescu de a o desfiinţa (ce cuvînt inuman, brrr! – mă întreb cui îi revine dreptul de „a desfiinţa” poeţii?!) anterior de două ori pe autoarea promiţătorului (aici dă cu „promiţătorul”) volum „Efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă”. Domnii mei, nu va mai apucaţi de scris prefaţă dacă tot o faceţi cu o călcătură moale şi cu alta tare! Nu toţi prozatorii buni, cum este şi cazul dumneavoastră, domnule Aldulescu, au talent de critic. Critica este o ştiinţă, spun specialiştii, nu este pentru toate reverele, da? Să fim înţeleşi!

Aşadar, discursurile Gabriele sînt construite pe un model paradigmatic al discursului postmodern, articulat pe pluralism, pe temporalitate şi perspectivă, pe relaţia text-realitate, dar şi pe rolul oralităţii în discursul postmodern. Discursul Gabrielei se bazează pe ideea că literatura, înainte de a fi un act de cunoaştere sau pentru a deveni cunoaştere, este un act de comunicare desfăşurat, prin intermediul textului, între doi poli extremi: autorul şi cititorul. Că poeta are strategii proprii în această întîlnire comunicativă şi că ea propune alte mutări, mai entuziaste, chiar autoironice, pentru ca negocierea de sens între autor şi cititor să aibă loc, este oferta ei şi o primeşte cititorul interesat. Gabriela nu obligă pe nimeni la formele discursului său, nu ne împarte cu forţa viziunea sa despre lume (şi poezie), dacă perspectivele şi referinţele cititorului se suprapun sau, dimpotrivă, dacă rămîn paralele cu acelea propuse de textele Gabrielei. Iată doar cîteva elemente, pe care abordarea pragmatică a cărţii le poate lua ca reper.

Maria Diana Popescu

Vizualizări: 427

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de caterina scarlet pe Iulie 14, 2011 la 9:07am
doamna zavalas este o persoană agreabilă și de mult bun simț dar are un cusur ,nu filtreaza temele, acestea ajung la cititor ca un fel de țipete de spaimă, au ceva mult prea personal care se îndepărtează de spiritul literaturii adevărate care presupune mesajul, adresabilitatea,interesul general.are intenții bune, atacă subiecte interesante are punct de plecare și chiar start bun dar...nu ține cont de regulile sportului în care se exprimă. o și văd cum joacă volei cu mingi de pingpong sau înoată prin iarbă!
Comentariu publicat de MARIA DIANA POPESCU pe Septembrie 30, 2008 la 6:48pm
Servus Daniel. Incintata!!!! Cam pretioasa sintagma, ai dreptate, nu-i vina mea, cuvintele mai vin de-a dura, ma ia pe dinainte gura.....

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor