avea cea mai frumoasă nemurire pe care am văzut-o vreodată la un muritor.

îşi purta singurătatea la braţ, ca pe o mare doamnă, singura cu care accepta să-şi împartă kimonourile copilăriei, o aceeaşi zvelteţe adolescentină încât nu mai ştiai

se îmbolnăvise de singurătate ori

singurătatea îi dăduse un sifilis al dorinţelor?

 

îi oferea mantoul cu mişcări studiate degetele lui prelungeau descrierea unei lumini curmând-o apoi şi-n aer plutea regretul unui miracol avortat.

 se hrănea din migrene huarde, dezgustat de orice clipă de plăcere,

privea din turnul său citadin declinul

acupunctatându-şi meditaţia cu un reflex

de respingere

dar dincolo de această enervantă atitudine studiată a eşecului

dincolo de acest macabru grotesc al refuzului perpetuu

era o  m a r e  subterană

extrem de profundă

extrem de albastră

 

îi zăreai la periferia retinei  un petersburg în plin soare

avea o eleganţă lucidă

zvâcnirile şi le dresa cu o ferocitate mocnită

era uşa în faţa căreia îmi prelingeam instinctele

cu ghearele rănite din care ţâşneau bulbi de ţipăt ca un var stins

 cu care am fi putut picta extazul dacă nu ar fi fost un mereu prea târziu şi  

o animozitate a unei anima în formă de tu

 

sunt oameni al căror simplu gest de respingere are atâta nobleţe încrustată încât

orice revoltă e coruptă a se întoarce sfidând tot zaţul lanţului de metanii al zilei de mâine

îngenunchiezi ca o cămila aşteptând să-ţi fie tăiata cocoaşa

în deşert lacrimile nu înseamna apă

în apă lacrimile înseamnă deşert

 

tocmai refuzul e cel ce ne determină a descărca toate arcurile

într-un singur om urlând că asta înseamnă a iubi

dacă eu…atunci probabil că  şi tu …

 

ţeastă  spartă pe un tumul

a iubi e o pagină de pură agonie

ochiul tău spart de tâmpla ochiului meu orbit că nu te simte.

te urăsc. Cum altfel dacă nu mă poţi iubi?dar te urăsc într-un fel asimetric

în mine oglinzile sunt deformate

ai putea trece prin mine ca un curent argintându-mi punctele mate

violetul din mine ar deveni vioriu

lutierii n-ar mai construi sicrie nici butoaie, ci eoliene

 

am obosit ca mâinile mele să fie condurii unui drum netivit

 

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor