Nu mă striga din toamnă
sunt prinsă în jocul
frunzelor
de aramă
şi fascinată plâng – culorile amurgului –
o! n-am să mă opresc s-ascult
tânguirea şoaptelor
venind din crâng
ce prefăcute-n zâmbet
în jocul nostru se strecoară ...

... ştiu ...
e seară ...
şi poate ultima – din jocul frunzelor
de aramă
o, cerule!
se clatină o lume în ochii tăi
şi-n stinsele văpăi
nici urmă de tristeţe
doar nebunia
sfârşitul senin, agonia
în care
culorile amurgului... tăcut sângerează ...

... zadarnică chemare!
în spatele porţilor albastre
nici un gând nu răzbate,
nici o şoaptă ...
nu mă striga din toamnă
nu-mi întrerupe jocul ...
ard clipele cu străluciri
de-aramă
şi visul cel din urmă
se deschide
risipindu-şi floarea rară
în umbra înserării
ce-şi aşterne vălul
peste pasu-mi obosit,
obosit ...
din ciclul (poeme becartiene)

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de valentina pe Noiembrie 4, 2012 la 10:11pm

Dragă Elisabeta,

multumesc.

gânduri frumoase,

valentina

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Noiembrie 4, 2012 la 8:33pm

Frumos!!!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor