Sunt trist… Foarte trist… Pentru că încă unul dintre foștii mei dascăli a plecat în lumea umbrelor, la nici 65 de ani… Constantin Samovei…

            Între anii  1978 și 1981 mi-a fost profesor de muzică la Amărăști (în Vâlcea), în clasele V-VIII. Exemplu de profesionalism, seriozitate și dăruire… Nu exagerez cu nimic.

            Puțini dintre dumneavoastră, cei ce citiți aceste rânduri, veți fi avut șansa de a-l cunoaște atunci, în perioada în care “ardea” pentru profesia sa. În vremurile acelea, a înființat la școala din centru un taraf din care făceam și eu parte – cântam la muzicuță, împreună cu fratele meu. Îmi aduc aminte cu mare drag și de corul în care rămăsesem singurul băiat între vreo 15-20 de fete. Cică aveam voce, spunea domnul profesor. Evident, la un moment dat l-am rugat să îmi permită să nu mai frecventez corul, mi se părea că sunt puțin penibil...

Mi-l amintesc, de asemenea, recitând remarcabil “Inscripție pe piatra de hotar”, de Geo Dumitrescu sau interpretând cu talent rolurile în piesele de teatru puse în scenă de formația alcătuită din cadre didactice din comună. Nu pot să uit nici contribuția pe care a avut-o, când sănătatea i-a permis, la bunul mers al activității “haiducilor” din Amărăști.

            Ulterior, boala de care suferea s-a agravat... Viața e crudă, nemiloasă uneori...

            Îi plăcea să stea de vorbă cu mine ori de câte ori ne întâlneam, mă mai suna din când în când și deseori o întreba pe maică-mea: “Marioară, când mai vine pe acasă Corneluș ?!”… Așa îmi spunea și acum.

            Din păcate, n-am apucat să mai vorbim… De luni bune nu ne-am mai întâlnit și-mi pare rău. Domnul Samovei a trecut, în urmă cu doar câteva zile, la cele veșnice. Va rămâne, însă, în amintirea mea, exact așa cum l-am cunoscut în copilărie:  jovial, elegant, serios…

            Astăzi, poate tocmai în momentele în care scriu aceste rânduri, profesorul meu de muzică, profesorul multora, învățătorul altora, domnul Constantin Samovei, este coborât în mormânt.

            Dumnezeu să îl odihnească ! Fie-i țărâna ușoară !

 

            N.B.: Cât de bine se potrivesc acestui moment, acum, în primăvară, versurile unui cântec interpretat pe două voci de noi, copiii de la cor, dirijați de domnul profesor !:

 

            “A ruginit frunza din vii

             Și rândunelele-au plecat,

             Pustii sunt lanuri și câmpii

             Pustii sunt horele din sat.” 

 

 

                                                                                                                                     CORNELIU-VICTOR DRĂGHICI

Vizualizări: 235

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Corneliu-Victor Drăghici pe Mai 9, 2014 la 10:48am

Va multumesc, domnule Gociu !

Comentariu publicat de Corneliu-Victor Drăghici pe Aprilie 3, 2014 la 12:10am
Doamna Magureanu, domnilor Calotescu, Hatos si Jurca, va multumesc mult pentru timpul alocat parcurgerii acestor randuri si pentru aprecieri !
Comentariu publicat de Corneliu-Victor Drăghici pe Aprilie 3, 2014 la 12:00am
Doamna Rizescu, frumoasa si interesanta, dar mai ales potrivita momentului trist evocat de mine, este aceasta imagine ! Felicitari si multumiri !
Comentariu publicat de Corneliu-Victor Drăghici pe Aprilie 2, 2014 la 11:54pm
Va multumesc frumos, domnule Gociu. Semnul pe care l-ati lasat aici, la insemnarile mele, imi demonstreaza fara tagada ca si dumneavoastra sunteti plin de sensibilitate si generozitate. Dati-mi voie sa va felicit !
Comentariu publicat de maiarizescu pe Martie 18, 2014 la 4:20pm

Condoleante!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor