Cu toate că această zi este una cu parfum de copilărie, în care progeniturile noastre sunt sărbătorite, pentru mine mai semnifică încă un lucru. Cea care mi-a dat viaţă s-a născut de ziua copilăriei. Îmi amintesc de clipele în care glumeam, spunând că toată viaţa  o să fie copil. Şi a fost până la sfârşit. Şi- a păstrat doza de puritate. De la ea nu te puteai aştepta decât să-ţi spună pe şleau ceea ce gândeşte, asemeni copiilor, fără ocoloşuri . Din cauza acestui lucru şi-a atras multe simpatii, dar şi antipatii cu duiumul.

         Îmi amintesc de bătaia ce-am primit-o pe la vreo cinci ani. Nu numai Ion Creangă a mers la scăldat fără să spună. Ce, eu să mă las mai prejos? Am fugit împreună cu o prietenă până la al treilea vad să ne scăldăm.Mama tocmai îmi satisfăcea un moft, dar pentru mine nu a contat.  Am rugat-o să îmi coacă pălăneţe cu brânză (acele pâini umplute cu brânză proaspătă, mărar şi cozi de ceapă verde) , dar  m-am plictisit aşteptând. Ica mi-a spus că merge la scăldat şi eu am fugit pe drum în sus după ea. Aveam o rochie albă cu flori roşii, parcă acum o văd. Când am ajuns la ştiolnă mi-am dat-o jos ca să n-o ud şi m-am bălăcit împreună cu ceilalţi copii.

        Au trecut vreo două ore, dar  nu mi-am dat seama.Mama m-a căutat în fântână, în pădure, la vecini deoarece se coapseră pălăneţele. Într-un târziu văzu un om din Reteag  venind din sus,  pe lângă căruţa încărcată cu lemne.

-Bade, n-ai văzut nişte copii  pe luncă la scăldat? - întrebă mama.

-Ba da, dragu badii erau la al treilea vad, în apropiere de Hută.

        Atât i-a trebuit mamei. A luat o jordă lungă şi subţire, cred că de sânger...şi pe aici ţi-e drumul. Nu s-a oprit decât

lângă ştiolnă. Când am văzut-o, mi-am luat rochia în mână şi am fugit pe drum în jos, sperând că o să scap de bătaie. Eu fugeam iepureşte, mama după mine. Când mă prindea dădea cu jorda.  Am ajuns acasă plină de vârci şi toată plânsă. M-am pus cuminte pe un scaun şi am ascultat morala. După ce s-a săturat mama de făcut morală s-a dus în cămară şi mi-a adus o bucată de coptătură.  Am mâncat-o pe nerăsuflate. Parcă acel pălăneţ a fost cel mai bun din toată viaţa mea, probabil de la gustul de lacrimi.

        Al treilea eveniment legat de 1 iunie s-a petrecut ieri. Am fost la festivitatea de încheiere a facultăţii. Aula era plină ochi cu aparţinători, dar din partea mea nu a fost nimeni. Aşteptând să cobor treptele m-a podidit un plâns deoarece, dacă ar fi trăit, mama n-ar fi lipsit pentru nimic în lume.

       Să lăsăm acest amănunt. Să ne bucurăm pentru copii noştri şi să încercăm să le facem viaţa un rai . La mulţi ani copii !  Să aveţi parte în viaţă doar de cele bune.  Mamă dragă, să te odihneşti în pace.  Fie ca îngerii să-ţi vegheze somnul .

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de zadic ioana pe Iulie 27, 2012 la 8:10pm

Draga Katy, multumesc.

Comentariu publicat de zadic ioana pe Iunie 3, 2012 la 9:47am

Draga Mara, multumesc pentru popas.Ai dreptate.

Comentariu publicat de Maria Vo pe Iunie 3, 2012 la 9:45am

 La multi ani si tie, Ioana, suflet de copil, (chiar daca-i trei iunie). Copilaria ne-nsoteste toata viata, la fel si amintirea celor care ne-au adus pe lume. Ei sunt cu noi, in noi, ne-nsotesc ca un ecou.

Comentariu publicat de zadic ioana pe Iunie 2, 2012 la 9:58pm

Draga Aurora,multumesc pentru semnul lasat.

Comentariu publicat de zadic ioana pe Iunie 2, 2012 la 9:57pm

Draga Elisabeta Luscan, multumesc pentru apreciere.

Comentariu publicat de zadic ioana pe Iunie 2, 2012 la 9:38pm

Mulţumesc pentru popas şi apreciere, dragă Elena.

Comentariu publicat de HALAS ELENA DORINA pe Iunie 2, 2012 la 8:19pm

Un remember cu tristete si duiosie .Frumos mai sti tu, draga Ioana, sa povestesti!Felicitari cu drag!

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor