Tu mergi lângă zorii dragostei mele,

eu merg lângă amurgul părului tău”

Octavian Paler

 

- Eu n-o să-ţi cer absurdul să-l conjugi

La viitor, vreau doar aceste clipe,

În piept vârtejul unei centrifugi

Separă nostalgii stereotipe.

 

Trăiesc această noapte ca şi cum

Ziua de mâine nici nu mai există...

Ating c-o picătură de parfum

Umărul drept. Sunt perfecţionistă,

 

Iubirea ta mi-e ultimul veşmânt

Şi sunt ca niciodată mai frumoasă,

De-aceea n-am să-ţi fac vreun legământ -

Când tu mă ţii în braţe sunt acasă.

 

- Eu nu mai am trecut, spre viitor

Am să pășesc doar dacă-mi ești aproape

Și mă închipui mag ori vrăjitor

Când lași un strop de rouă peste pleoape

 

Să-mi cadă-n fiecare asfințit,

Minute de iubire fără moarte

Să cânte orologiu răgușit -

Prezentul lângă tine nu se-mparte.

 

Acasă se traduce amândoi,

O clipă de lipsești, viața-i pustie,

Nisipul din clepsidră pentru noi

Curge ca rima într-o poezie.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

 

Din volumul Din paradisul aproape pierdut  -

Editura PIM Iași - 2015

Vizualizări: 47

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor