Haina lui Costin  îi îmbrăţişa şoldul, protector şi  uşor posesiv. Greutatea ei dulce pe piele îi părea o prelungire a îmbrăţişării în care el îi încleştase umerii. Era recunoscătoare ritmului cadenţat al roţilor de tren pentru că legăna somnul bărbatului de lângă ea.

“Probabil că măsura dragostei unei femei este sentimentul matern care înmugureşte în clipele de vulnerabilitate ale bărbatului ei”, îi spusese odată o colegă, în cancelaria şcolii din Ţintea. Zâmbi acestei amintiri. Îşi puse în gând să reţină cuvintele acestea şi să le ofere ca argument suprem atunci când Costin, în glumă, o va mai necăji cu veşnicele lui cereri de dovezi.

-Eu te iubesc mai mult, pentru că atunci când dormi mi se pare că eşti copilul meu, se gândi ea că îi va spune.

                Capul i se odihnea pe pieptul lui Costin. Părul i se încurcase într-unul dintre nasturii cămăşii lui, forţând-o să-şi păstreze poziţia, cu toate că lumina din compartiment o deranja. Încercase să-şi apere ochii de becul supărător cu braţul, dar gestul îi rămăsese întrerupt la jumătate de un vis scurt, aşa că mâna i se odihnea acum pe tâmplă, uitând ce pornise să facă.

                Simţea privirea bărbatului cu care împărţeau compartimentul aţintită asupra sa şi a proaspătului său soţ. Deschisese ochii pe jumătate pentru o clipă şi îi putuse vedea imaginea oglindită în geamul uşii dinspre culoar. Părul şi sprâncele albe, mânecile suflecate ale cămăşii descoperind braţe cu vene proeminente şi piele uscată ca frunzele toamna, braţe-crengi de copac necunoscut, şi aparatul de fotografiat atârnat la gât o aruncară imediat într-o altă amintire-vis. Bunicul ei avea braţe-crengi de copac. Toată adolescenţa făcuseră împreună planuri legate de viitoarea ei dragoste. Dorindu-şi-le prorocitoare, bunicul Simion rostise cuvintele apăsat, ţintuind-o cu privirea ca şi cum acolo, undeva în spatele ochilor ei, ar fi putut încrusta drumul unei vieţi lipsite de prea mari dureri pentru nepoata cea mai dragă:

-Soţul tău te va iubi cum am iubit-o eu pe mă-ta-mare. Se va uita la tine ca la soare, cum mă uit eu acum şi cum mă uitam şi la ea, când am găsit-o în poartă la taică-său, Dumnezeu să-l ierte! Dar tu eşti micuţă şi nu o să te pricepi, mai spunea bunicul Simion, ciufulindu-i părul şi aşa aflat în mare neorânduială. Să faci bine să-l aduci la mine, că sunt om bătrân şi dintr-o privire o să ţi-l citesc.

               Răbdarea bunicului Simion de a îndura boala grea însă se sfârşise înainte ca ea să-i aduca în prag marea ei dragoste, spre cercetare, aşa cum erau amândoi legaţi. Plecase dintre cei vii cu un zâmbet încurajator, lăsând nepoatei doar legăminte, proorociri şi încredinţarea că pe lume se află un bărbat al ei, care o va iubi cum bunicul a iubit pe bunica.    

              Trenul a salutat cu un şuierat prelung trecerea printr-o gară mică, în care nu avea oprire. Cadenţa roţilor metalice a fost spartă pentru o clipă de un altfel de sunet, un declanşator scurt, ca un vers cu un ritm greşit uitat într-o poezie melodioasă. “Ţac!”

Poza s-a aşezat cuminte alături de toate celelalte, în aparatul atârnat la gâtul necunoscutului cu care împărţeau compartimentul.

              Ar fi vrut să se gândească mai mult timp la ceea ce făcuse bărbatul acesta, ca să înţeleagă dacă poza făcută fără voia lor îi este pe plac sau nu. Dar şuieratul tot mai des şi mai strident al trenului îi gonea din minte orice gând nou început. Curând, sirena acoperi cu totul cântecul legănat al roţilor, devenind – din sacadată – neîntreruptă, alarmantă, înspăimântătoare.

 

***

 

-Te rog, bunică, am spus, aşezând în ochii ei o privire hotărâtă. Te rog, lasă-mă să trimit povestirea.

Bunica a ridicat ochii pe deasupra ochelarilor prin care îşi privea lucrul de mână.

-Simina, mi-a rostit ea numele, ca şi cum simpla lui pomenire ar fi trebuit să-mi fie suficientă stavilă a dorinţei celei nepotrivite.

O vreme am tăcut amândouă peste disputa noastră. Nerostite, cuvintele pluteau între noi, încărcând aerul cu aromele durerilor ei de demult si ale dorinţelor mele de acum.

-Bunicul tău, Costin, doarme alături de bunicul meu, Simion, al cărui nume aproape că-l porti. Eram căsătoriţi de numai o săptămână când s-a întâmplat accidentul de tren. Întreaga vină pentru răsucirea atâtor vieţi – a maică-tii nenăscute încă, a mea, a ta care te uiţi acum la mine cu ochii lui bunicu-tău – o port prin lume numai eu singură, cum ştiu mai bine. Am vrut să-l duc pe bunicu-tău Costin la mormântul lui bunicu-meu Simion, să le fac cunoştinţă, cum ne era legământul. Accidentul de atunci, cu trenul de marfă care nu avea ce căuta pe linia aceea, a făcut ca ei doi să se cunoască pentru totdeauna, într-un mod care mi-a umplut inima de durere, şi într-un loc în care pe mine nu vor încă să mă primească. Asta este ceea ce vrei să răscoleşti?

Lacrimile pe care şi le refuza în ochi îi alunecaseră în glas. Am îngenunchiat lângă fotoliul în care tricota, cum îngenunchea odată ea lângă plânsul meu de copil:

-Bunică, bunicul Costin trăieşte în camera aceasta în care vorbim noi două despre el.                

Vizualizări: 180

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ilona Braica pe Noiembrie 12, 2013 la 10:43pm

Cu mare placere, banuiesc ca am si eu destule de reparat, doar ca eu nu le vad... :)

Comentariu publicat de Simona Antonescu pe Noiembrie 11, 2013 la 8:20pm

Mulţumiri fiecăruia în parte. Mă onorează să vă am drept cititori atât de fideli. Ilona, dragă prietenă, am reparat, mulţumesc. :)

Comentariu publicat de Mihai Katidas pe Noiembrie 10, 2013 la 6:35pm

cu deosebita prețuire!

Comentariu publicat de Ottilia Ardeleanu pe Noiembrie 10, 2013 la 5:39pm

un stil atrăgător...

Comentariu publicat de Ilona Braica pe Noiembrie 10, 2013 la 12:27am

Imi place tot ce scrii si daca credeai ca nu e destul ce iti scriem noi aici, afla ca sunt fanul tau cel mai inflacarat! Dar ce scrii trebuie neaparat publicat, aici suntem prea putini cei care ne bucuram de minunatele tale povesti de viata! Pana acum din tot ce ai scris putem invata cate ceva! Esti o inteleapta!

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Noiembrie 9, 2013 la 2:31pm

Cu mult drag de scrisul tau, felicitari sincere pentru tot ce scri si cum scri

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor