Nu fă zgomot, aşteaptă să plece toţi


şi-apoi te poţi strecura printre gânduri,


acolo unde nimeni nu taie copaci


şi nu se topesc gheţarii.


Acolo unde culegem vise,


ca nişte copii ce aleargă pe o pajişte cu miei.


reconstruim paradisul din fărâme de dragoste,


cu ape curgătoare şi munţi înalţi,


unde Big bang-ul a fost mai blând cu poeţii


şi nu le-a explodat printre rânduri.



Lasă-ţi hainele afară, vom fi ca primii oameni


şi va fi sărbătoare printre astronauţi,


cântecul lebedei se va auzi de departe,


ca un sâsâit de şarpe într-un copac.


Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Decembrie 28, 2010 la 9:59pm
cantecul lebedei printre farame de dragoste strecurate printre ganduri... fara zgomot, pot spune mai mult decat frumos?
Comentariu publicat de Bianca C. Dan pe Septembrie 20, 2010 la 12:24pm
multumesc Nico, Raluca, celor doi domni, ma bucur ca ati trecut pe aici si v-ati spus parerea. Un inceput de saptamana minunat!
Comentariu publicat de Urzica Gheorghe pe Septembrie 19, 2010 la 9:46pm
Acest poem este un jalon, o bornă de hatar între creaţia poetica dvs de până acum şi cea care este deja înobilată în vise şi urmează a fi materializată în pagină.Trecerea pe alt tărâm poetic se face în urma unei mari explozii interioare, unde simbolurile şi elementele stilistice folosite până acum sunt distruse şi din ''fărâme de dragoste'' îşi construieşte un nou paradis poetic. Acest ţinut este atât de curat încât poeta voieşte ca oamenii care-i păşesc pe ''pajiştea cu miei'' să se dezbrace de lucrurile ori trăsăturile sufletului impure; trecutul să dispară cu ultimul cântec de lebădă şi să înceapă viitorul provocator vestit de şarpele din copacul Paradisului. Cu preţuire.
Comentariu publicat de Burde Victor pe Septembrie 19, 2010 la 1:21pm
METAMORFOZĂ



Din anotimp,
în alt anotimp,
trec cu gândul
peste chipul tau...
Eşti tot frumoasă.
doar puţin mai tristă
şi palmele tale,
nu mai au putere
să mă cuprindă
scapându-mă în
umbra toamnei.
Mi-e teamă,
că voi deveni frunză
şi nu vei şti
pe care ram,
să mă cauţi...
Comentariu publicat de Burde Victor pe Septembrie 18, 2010 la 6:18pm
DIMINEAŢĂ


Îmi infioară
trupul
lumina rece
ninsă prin geam.
Închide ochiul
pleopa uitărilor, lăsate
pentru altădată;
Mă rispesc
În rotunjimea
sânilor tăi,
ca într-o vară,
cu cireşe pârguite
pe buzele tale.

Două flori
De nu- mă- uita,
Nu s-au trezit încă...

CLIPA

Pe drumul de ţară,
doi plopi
îşi tremură
frunza pândită de toamnă,
umbrind crucea unui
Crist, cu capul plecat.
L-am privit o clipă
şi m-am cutremurat,
atât era de trist şi-nsingurat!
Părea că în clipa aceea
savârşise marea trecere,
aşteptând să îl petreacă,
rugăciunea mea…

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor