Câtă fulguială, când ca pufi de plopi, când răvășită,
Se scutură prin ger scârțos, se face-o crustă,
Ce lasă drum de țară o potecă-ngustă
Și prin oraș mulțime abia zărită.

Și-i dor, de soarele sub nori ascuns
Și-i dor de ochi, de alburiu în țepe, se sclipind.
Doar praf de stuf se scutură, de-un crem, pe-un grind...
E totu’ o spumă molcomă, doar câte-un ton închis-pătruns.

Un scheunat de câine rebegit mai sparge gheață,
Sau fâșâit de aripi de vreo cioară, guguștiuc.
Deasupra-i gri, ce se coboară înspre nuc
Și degetele dor, c-un pic de greață.

Și țurțuri mari, ca sticla-ntoarsă,
Se modelează balonat, ca-n topitură dură
Și obrajii se-ncleștează-n tremurat de barbă, gură...
Nu se zărește niciun chip, zâmbind prin florile-n fereastră.

Clădirile-n oraș parcă-s mai reci, decât erau beton și sticlă
Și albul face mai murdari nămeți, uitați pe foste străzi.
Mai la periferie-s lame de lopeți, pe pârtii în ogrăzi...
Mașini, cârd de grămezi stau, nu se strică.

O formă-ncercuită mișcă agale,
Ca-n ceață, de un negru-gri, c-un sac
Ca sticla, dur și transparent, ce lasă văzului un opac
Să-ntrezărești cartoane, peturi, două bețe, un pumn de țoale.

De sub basmaua albastră-pal apare o zbârcitură înroșită;
Aproape o femeie, doar c-un nas ce i-a picat pe gură...
Dar chiar și-așa-n grotescul tragic de caricatură,
Zăresc frumoasa, ce-o visam copil, dorită...

Deci albul nu e dalbul din copilărie,
Cel adorat nespus și-n laptele de mamă;
Adesea-i mult mai mult decât o simplă dramă...
Un accident mortal, în avalanșa fulgilor-troiene... O tragedie!
12.02.2012

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor