ca şi vântul tibetan care umezeşte
lingurile călugărilor orfani,
îţi simt mâna infinită ca pe un hoţ nepriceput
care-mi caută graniţele dincolo de cea mai
accesibilă oră a nopţii.

apoi, mă ascund într-o firidă stâncoasă
unde glasul tău mă cuprinde cu totul ca
o poveste nemuritoare.
drumul dintre noi doi e colorat de copiii
ritmurilor orientale şi de poezii fără
niciun dumnezeu.

(liniştea ta de după te iubesc durează
veşnicia plus o zi în care mamele
se strâng toate într-un loc ferit de zgomote
şi mărturisesc în faţa Soarelui naivitatea
copiilor ce se vor naşte după poezia asta.

ele sunt cele care ne spun că nu se ştie sigur
dacă ne-am născut sau dacă încă ne luptăm
cu coji de ou, deşi, deigur, doi e o cifră
a bicicletelor ce duc către grădini suspendate,
doi este o cifră a unui zeu ce nu recunoaşte
niciodată nimic.)

bună, sunt tot eu. acum am privirea ta
căutându-mă printre nişte gânduri împrăştiate.
primeşte-mă, te rog, în sertarele tale goale,
fă-mi loc undeva în tine unde vocile noastre
sună lafel, exact ca cea a zeului care cunoaşte
numai îngheţul lunii pe jumătate.


Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor