Alexandru Mușina, Învaţă să dansezi sau du-te la culcare! *

* Editorial publicat în revista Poesis Internațional nr 9

      ” La 15-16 ani îmi doream cu disperare să devin poet. Nici nu ştiam prea bine ce e aia. Un fel de proiecţie, un halou luminos, ceva miraculos, de neatins, un lucru pe care-l simţeam, îl visam cu ochii deschişi, deşi nu-l puteam exprima din tot sufletul meu de premiant. Între altele – o spun din nostalgie, din fudulie? – foarte bun la matematică, fizică şi chimie. Dar poezia se afla peste ele, ea era cu adevărat.

      Delir banal. Câţi, în adolescenţă, n-au simţit, n-au visat la fel? Unii s-au lăsat pe la 18-20 de ani (poate la 22-24, mai ales fetele), alţii au continuat să scrie, majoritatea prost, foarte prost, din ce în ce mai prost. Tot mai departe de poezie.

      Dar ce e poezia? Să zicem, o tânără foarte frumoasă, pe care ai vrea să o inviţi la dans? Dar cum să o inviţi dacă nu ştii să dansezi? Prima dată va accepta, că eşti frumuşel, frăgezel, cu ochi strălucitori, plete cârlionţate şi ten de copil, tot numai entuziasm, adrenalină şi hormon. Poate şi a doua oară, a treia oară. Dar, dacă tot o calci pe bombeuri, dacă te mişti caraghios, îşi va găsi un altul. Poezia e o femeie sensibilă, sufletistă chiar, dar atât de pretenţioasă! Nu-i o fandosită, cum zic, oficaţi, cei pe care i-a refuzat, pe care i-a ignorat şi îi ignoră, nu, e o femeie frumoasă şi dorită de toţi, care ştie asta şi, normal, are exigenţele, standardele ei. Nu ea are nevoie de noi, noi avem nevoie de ea. Şi nu ajunge să o iubeşti, nu ajunge să ai suflet, nici măcar talent, trebuie să ştii şi să... dansezi. De aceea, nu-i de mirare că, adesea, îi va prefera unui tânăr superb şi înflăcărat un sexagenar numai fibră şi eleganţă, care pare că ştie toate dansurile şi care, pe ring, se mişcă întocmai unui zeu. E nedrept, dar asta e! O femeie foarte frumoasă şi care se respectă pe sine nu e, nu va fi niciodată„democrată”. În public, da, poate e chiar o sufragetă turbată, dar în particular, la dans... întotdeauna îi va alege pe cei mai buni.

      Dar cum să înveţi să dansezi (talentul e de la sine înţeles)? Singur, repetând în faţa oglinzii sute şi sute de ore? Luând-o „de jos”, din cele mai simple localuri, din discoteci şi de la diverse „chefuri” (din ce în ce mai rare şi la care se dansează tot mai puţin)?  Sau te duci la un „curs de dans” (pentru începători şi avansaţi)? Mai nou, în lumea noastră, tot mai plictisitoare, pentru că tot mai specializată, răspunsul e: cursul de dans.
Id est de scriere creatoare.

      Dar dacă, mândru şi încrezător în geniul tău, nu adopţi nici una din cele trei soluţii? Nici o problemă: o calci pe bombeuri, iar poezia va dansa cu altul. Tu vei rămâne, întru eternitate, cu geniul tău... Pentru că poezia adevărată nu e un act autoerotic (deşi mulţi cred asta) ci e... dans, un dans cu cea mai frumoasă şi elegantă şi plină de feromoni femeie din lume. Din lumea ta, desigur.

*


      Am învăţat să scriu poezie citind zi şi noapte, până nu mai distingeam literele, scriind sute, poate mii de poezii proaste, pe care, cu inima frântă la început, apoi cu veselă detaşare, le-am aruncat.  Am învăţat  citind, iar şi iar, ce au spus despre poezie magiştrii mei, din care voi cita doar cîţiva: Baudelaire, Rimbaud, Mallarmé, Ezra Pound, T.S. Elliot, Apollinaire, Fernando Pessoa. Când simt că mă rătăcesc, că greşesc paşii, că îmi pierd suflul, postura, ritmul, le recitesc nu doar teoriile, ci şi, în primul rînd, minunatele poeme. Şi-mi spun: „Dacă ei au putut atât de mult, de ce n-aş putea şi eu, cât de puţin?”

      Nu înveţi să scrii poezie dacă nu eşti în stare să admiri, să-i admiri pe ei, Marii Dansatori. Ei au murit, poemele lor, măiestria lor au rămas. De ce să nu te bucuri de ele? Doar pentru că te-ai născut într-o ţară de la marginea Europei, ai crescut într-un regim aberant, de teroare omniprezentă? Putea fi şi mai rău: să nu fi auzit niciodată de ei, să trebuiască să munceşti zi şi noapte ca să nu mori de foame, să vânezi cu sarbacana prin jungla amazoniană... În fond, ai fost un norocos.  

       Acesta e lucrul cel mai greu de transmis celor care vor să scrie poezie: admiraţia pentru cei mai buni. Am condus – iată, zeci de ani, de se sparie gândul! – cenacluri, am ţinut cursuri de scriere creatoare, i-am învăţat „paşii de bază ai dansului” pe zeci şi zeci de tineri. Prea puţini au înţeles ce înseamnă cu adevărat poezia, prea puţini au fost în stare să admire, să încerce să fie mai buni, să se autodepăşească. S-au mulţumit cu „partenere” comune, nici prea-prea, nici foarte-foarte, eventual cu superbe păpuşi gonflabile (totuşi, păpuşi gonflabile!). Sau, pur şi simplu, au renunţat să „danseze”.

*


      De ce am continuat, totuşi? Pentru că nu-mi place să fiu singur pe ringul de dans, eventual cu alţii de vârsta mea, hai să le zicem „oldies but goldies”. Din fericire, mereu apar noi şi noi „dansatori” (nu mulţi!), care au şi talentul, şi flama, dar au învăţat şi „meseria” pe care le-o cere Marea Doamnă, Poezia. Pe unii dintre ei i-am învăţat chiar eu. Dar n-am făcut-o pentru ei, ci pentru mine.”

Alexandru Mușina, Învaţă să dansezi sau du-te la culcare! 

*articol preluat din revista Poesis International nr. 9

http://www.scribd.com/doc/100510427/Poesis-International-nr-9

Vizualizări: 568

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ghica Angela pe Iunie 25, 2013 la 12:12pm

Voi sunteti cei care stiti sa-i dati vietii valoarea pe care o are prin poezie.
Faceţi din lumea voastră o lume minunata, faceţi ca gândurile şi sentimentele bune să locuiască în voi si in noi prin muzicalitatea poeziei, sunteti aidoma unor pasari pe creanga unui arbore, la inceput de mai… cand pomii se prind in hora si danseaza….pe marele concert din lunca, asa ca nu o sa fii singur pe ringul de dans,doar suntem invitatii tai nu? va admir si va respect Angela Ghica    

Comentariu publicat de Adina Daniela Dumitrescu pe Iunie 22, 2013 la 12:07pm

Poeţii adevăraţi simt dansul, paşii acestuia  sunt pregătiţi înainte de începerea melodiei, aceasta îşi face apariţia pe ring odată cu versul în căutarea versului altui dansator ce-i dă rima, ideea, starea. Nu contează nici cât de mare e ringul, nici la ce distanţă sunt unul de altul cei doi, contează numai simţirea. Concomitentă. Nenorocul poetului este că simte şi suflul pământului, al relaţiilor dintre oameni, simte durerea altuia sau sfârşitul acestuia ca pe propria-i suferinţă. Dar merit eu să spun atâtea cuvinte în faţa creatorilor adevăraţi, când ei ţi se relevă din scris şi nescris,  din vorbiri şi tăceri, din deznădejdi şi speranţe? Merit doar să-mi fie primită  recunoştinţa. „Marea Doamnă, Poezia” va fi indulgentă cu mine!

Comentariu publicat de ion dragos pe Iunie 22, 2013 la 9:52am

Multumesc Alexandru M....multumesc Mioara B....si memoriei care asculta...

Comentariu publicat de Lucian Gruia pe Iunie 22, 2013 la 7:52am

Dansul e si muzica, spectacol, ceremonial. Ca sa poti dansa trebuie sa ai inima deschisa si sa te patrunzi de atmosfera dansului. Atunci, cand dansezi, te ridici depe pamant si plutesti intr-o lume mai buna si mai frumoasa.

Comentariu publicat de Ioan-Mircea Popovici pe Iunie 22, 2013 la 5:34am

Alexandru Musina: " De ce am continuat, totuşi? Pentru că nu-mi place să fiu singur pe ringul de dans, eventual cu alţii de vârsta mea, hai să le zicem „oldies but goldies”. Din fericire, mereu apar noi şi noi „dansatori” (nu mulţi!), care au şi talentul, şi flama, dar au învăţat şi „meseria” pe care le-o cere Marea Doamnă, Poezia. Pe unii dintre ei i-am învăţat chiar eu. Dar n-am făcut-o pentru ei, ci pentru mine.”

Se mai întâmplă, într-o zi ca aceasta, de sâmbătă, dinaintea marii sărbători, a Pogorârii, să vină Maestrul la tine şi să te întrebe: Profesore, de-ar fi după tine, cum ţi-ai dori să fie zilele care vin? Poţi să-mi povesteşti despre bucuriile şi tristeţile tale? .

 

 

Dimineaţă, mi-a venit pescăruşul rănit de la far, şi-a întins aripioarele la soare şi mi-a spus: uita-te Ioan, s-au vindecat toate rănile. Şi mi-am plimbat privirea spre cele patru puncte care înconjurau centrul şi-am văzut scrisoarea de dinaintea răsăritului, cu toate ferestrele deschise spre mare. Stii cum este să ai o casă, la marginea Infinitului, şi de aici să poţi alege unghiul şi punctul de vedere în toată libertatea Cuvântului?

 

 

Spune tu cum se face ziuă-n povestea acesta. Întotdeauna, în cercul solstitiului, lucrurile-s mai transparente.  Între lucrurile întinse pe plaja cu suflet se află, pe undeva, Zmeul Rafilei. Pe zmeul acesta se spune că s-ar afla şi enigma lui Alexis ascunsă în Poezie.

Îmi zicea un amic: când dansezi cu Dumnezeu, ai grijă să nu-l calci pe picioare. Amicul s-a pierdut în mulţime şi acum, când îmi aduc aminte, îmi vine să cred că era chiar Sfântul Petru.

Comentariu publicat de Mioara Băluţă pe Iunie 21, 2013 la 7:19pm

Cei care m-au iubit au murit înainte de vreme,
Cei care m-au înțeles
Au fost loviți pe la spate și înmormântați în grabă, cei
Care mi-au tras la xerox programul genetic au înnebunit
Și-și plimbă în soarele amiezii
Privirea tumefiată, creierul mirosind a cloroform.

După o iarnă lungă a venit vara caldă,
Fructele noastre nu au avut timp să se trezească,
Fructele celorlalți se vând la suprapreț. Dimineața
Ne primește totuși cu brațele deschise, totuși lumina
Mai bate în epiderma fanată, totuși vântul
Nu mai aerisește orbitele duhnind de amintiri.

Am pierdut totul. Portarii hotelurilor
Ne-au uitat, femeile fragede și aristocrate
Ne-au uitat, hamalii din gări ne-au uitat și liftierii,
Vânzătoarele de flori și negustorii de nestemate,
Ne-au uitat străzile, ne-au uitat casele albe
Pe care urca iedera ruginie a vechii „la bella estate”.

Am pierdut totul.
În paradis, în clipa cea repede, în metalul închipuirii
Nimic din noi n-a rămas. Un avort
Rapid, aseptic, elegant.

Totuși dimineața mai întinde
Brațele ei transparente, de caracatiță, spre trupul
Învinețit de somn și de vise, totuși aerul
Mai face troc cu celulele spongioase, totuși moaca roșcată
A servietei mai rânjește, tâmpă, fericită

 *(Budila-Express / 1. Introducere / Alexandru Mușina / )

Lux aeterna!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Iunie 21, 2013 la 7:04pm

Alexandru Musina

< Reclam


N-am nici un chef sa dorm. Deşi sunt obosit.
Mă voi trezi peste un secol, un mileniu… Toate
Garniturile vor fi fost, desigur, schimbate.
La fel, vopseaua. Dar Mecanismul stupid
Va merge înainte, acelaşi, în eternitate:
Iubire, mila, ura, crima, suicid…
“Dar, înainte să mă nasc, eu am plătit
Pentru o altă destinaţie!” Am greşit-o? Poate.
Sau totul n-a fost decât Reclama, pentru cei
Care se plictisesc în Puritate şi Lumină:
“Lume unde se-amestecă Lucruri şi Idei,
În care toţi poartă o armură ciudată,
Din carne, oase, sânge, piele, gelatină.
Aventuri! Exotism! Ofertă limitată.”>

Dumnezeu să-l aibă în pază!

Comentariu publicat de CONSTANTIN STANCU pe Iunie 21, 2013 la 9:32am

Cand e in joc poezia adevarata, dansatori sunt putini...

Comentariu publicat de Marius Kani pe Iunie 21, 2013 la 5:28am

superb

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor