Almanahul poeziei de război sau  de la Gutenberg la cartea "home made".

    Almanahul poeziei de război sau  de la Gutenberg la cartea "home made"  

  

      Prin vara  lui 1963, pe când elev la liceul Lazăr din Bucureşti, am fost trimis la o lună de practică la cea mai mare tipografie a capitalei: CASA SCÂNTEII. Nu văzusem în viaţa mea o tipografie, dar mite una de dimensiuni gigantice. În prima zi acolo, un meşter tipograf a avut bunăvoința să-mi arate inima, motorul unde se nasc cărţile, zeţăria. Era o sală infernală ca de Purgatoriu în care plumbul topit se transformă în cuburi de metal acoperite pe o muchie de câteva cuvinte gravate în metalul cald. Îndesate în ordine în cutii de lemn, apoi unse de un rulou cu cerneală neagră continuau spre hala cu prese unde hârtia albă era imprimată cu textul viitoarei cărţi care ne va bucura mintea şi imaginaţia.

    Iată tiparul mecanic Gutenberg în plină desfăşurare aşa cum funcționează de 550 de ani. Practica mea a constat în a verifica manuale care se tipăreau pentru anul şcolar, ce urma să vină. Primeam 5-6 lăzi enorme pline cu cărţi ieşite din legătorie, ultimul stagiu în care foile cărţii sunt lipite, cusute şi apoi lipite de o scoarţă dură numită copertă. Acum urmau surprizele. Tipărite de un echipament învechit multe volume soseau cu defecte diverse... pagini lipsă, foi albe fără text, coperţi şifonate sau lipite invers. Eu eram şocat, cam 40% din producţie trebuia refuzată. Spre prânz sute de cărţi o luau spre depozit, cam la fel de multe spre gunoi. Am plecat dezamăgit, în ziare citeai că muncitorii din industria socialistă luptă mare cu succes să reducă rebuturile.  

 

 
      Am emigrat spre Israel unde  revoluţia informatică nu izbucnise încă, dar îmi amintesc că prin 1974 mama mea lucra pentru câteva ziare Româneşti traducând şi dactilografiind nuvele din ziare de limbă franceză. Am vizitat-o la tipografia unde se tipăreau pe atunci existau ziarele Viaţa Noastră, Ultima Ora, Uikelet (Noul Est)- un ziar de limbă maghiară unde scriau celebrii Rudolf Kastner, Yossef Lapid, Ephraim Kishon. Interesant era că toţi lucrătorii tipografiei erau profesionişti de origine maghiară, dar având o memorie vizuală perfect adaptată la literele latine butonau şi în limba română, impecabil, fără greşeli. A trecut numai un sfert de veac care a schimbat planeta, comunicaţia, mediile şi ne-a adus în case  netul,  plasa în care am căzut seduşi de uşurinţa schimbului de informaţie.       
       Comunicarea în scris, vizuală sau audio, a devenit accesibilă milioanelor. Planeta a devenit în numai un deceniu satul global preconizat la mijlocul secolului XX de profesorul canadian Marshall McLuhan. Computerele personale au făcut din orice posesor de keyboard un scriitor, un poet în faşă. Cândva, fu­tu­rologul Alvin Toffler scria în cartea sa "Future Shock" (apărută în 1970), citez:
     „Omul are o disponibilitate biolo­gică limitată către schimbare. Atunci când această disponibilitate este su­prasolicitată, rezultatul este un şoc al viitorului“. FALS! Omenirea s-a adaptat rapid la noile tehnologii, le-a îmbrăţişat avidă de avantajele erei informatice şi în scurt timp industriile tradiţionale de maşini, de materiale, de transport şi comerţ au succombat în favoarea noilor giganţi care manipulau date, transferul lor, stocarea lor şi procesarea informaţiei. Telefonia, televiziunea, netul, antenele, sateliţii de comunicaţie, de meteorologie, cei ştiinţifici, apoi softurile aferente, programele interactive şi jocurile electronice pentru miliarde de copii au devenit miezul noului capitalism digital. Se putea ca artele, literatura, fotografia, cinematografia să rămână în urmă? Desigur că nu. Noua tehnologie ne oferă programe comode de editare, procesare de imagini, de produs grafică, softuri de tradus, de corectat text, şi de printat. La fiecare 18 luni computerele şi-au dublat capacitatea şi viteza de procesare. Memoria unui computer domestic poate conţine azi terabytes, un gigantic spaţiu de stocare. Printerele digitale au pătruns în case şi birouri oferind servicii de fax, scanare sau copiere la preţuri abordabile oricui, calitatea fiind comparativă cu cea industrială. Iată un paradis tehnic de care scriitorul modern se bucură întru facilitarea producţiei de carte.

   

 

       În vara anului 2014 Israelul a traversat o perioadă extrem de dificilă declanşată de asasinarea unor tineri israelieni de către terorişti palestinieni. Aşa s-a născut încă un conflict pe lista interminabilă a războaielor şi a violenţei între cele două popoare care convieţuiesc pe aceste locuri. Armata israeliană a intrat în fâşia Gaza, Israelul fiind determinat să pună capăt stării de teroare şi agresiune. A fost o perioada grea, de 2 luni, pentru milioane de israelieni supuşi zilnic rachetelor lansate din sud.  Devastantă şi pentru populaţia paşnică a Gazei aflată făra voie la mijloc, între părţile combatante. Se zice că muzele tac când bubuie tunurile. În cazul meu, acest război dureros şi stresant, cu sute de victime nevinovate de ambele părţi, a catalizat ideea unei culegeri de poezii pe tema războiului. Aveam în cap o antologie a poeziei de război, o colecţie de poeme legate de agresiune, durere, inutilitatea beligeranţei şi în final refuzul categoric al războiului, permanent pe aceste meleaguri, de peste 3000 de ani. Am început din ziua a 6-a să scriu câte o poezie legată de întâmplările zilei, televizorul aducând în case, în direct, imaginile luptelor. Prin net am alertat prieteni, poeţi şi scriitori din ţară, din România, Canada, Germania, Grecia. S-au angajat imediat acestui proiect şi textele au început să curgă. În iulie 2014 ne-a zguduit tragedia avionului de pasageri doborât de terorişti în Ucraina. După câteva zile  d-na Maria Olteanu din Cluj mi-a trimis pe mail o plachetă de versuri legată de acest trist eveniment. Pictorul Mircia Dumitrescu a consimţit să ofere grafică şi desene. Fotograf şi pictor, Beatrice Bernath din Haifa a fotografiat cerul oraşului său brăzdat de rachete. Zi de zi a desenat catastrofa ireversibilă a morţii. Poeta Cristina Ştefan din Bacău ne-a amintit că nimic nu e nou sub soare, purtându-ne în urmă la războaiele de
la Mărăşeşti, Oituz, Mărăşti, apoi la impardonabilul Holocaust.
Riri Manor - Israel- a pomenit de războiul golfului din 1991, explicând ce este frica şi de ce speranţele dispar ca şi dinozaurii .

Poeta Lucia Dărămuş în poezia "Lumina" scrie: 

Am văzut, ca Daniel am văzut lupta lui Israel 
copii şi mame murind 
dar lumina a învins 
în cer şi pământ 

-Lo be hail ve lo be koah ki im beruhi - nu prin forţă, nu prin putere, doar spiritul învinge. 

Gabriela Alexandru, o tânăra studentă din Bucureşti explică durerea morţii:
(in poezia botezată "Cine m-a văzut scriind")
....
durerea e surdă
la strigătele tale

când o strigi să-i spui:
durere, impaca-te cu mine
ea - nimic, ţeapănă ca evantaiul unei gheişe moarte.

scrisori cu miros de oţel au scris mulţi
dar eu sunt unul dintre cei
care le-a supravieţuit.

   Au participat cu texte remarcabile poeţii:
Dan Iancu, Camelia Radu, Adriana Moscicki, Iris Dan, Leonard Ancuţa, Liviu Antonesei, Angela Baciu, Gabi Schuster, Andrei Fischof, Corina Papouis, Riri Manor, Liviu Antonesei, Leonard Ancuta, Ana Sofian, Luminita Cristina Petcu, Maria Olteanu, Marius Chelaru, Anca Tanase, Uca Maria Iov, Madeleine Davidsohn, Julia Kakuks, Cristina Stefan, AG - Editura SAGA

                                                      **

 

2021 - Din nou Israelul este în stare de război. Același scenariu: sute și mii de rachete lansate din fâșia Gaza având ca țintă populația civilă: orașele și așezările Israeliene. De data aceasta rachetele sunt mai precise și mai puternice, Hamas-ul a folosit banii primiți ajutor în a dezvolta o industrie militară subterană, diversificată. Tehnologia permite azi comunicații, avioane fără pilot, submarine, bombe și explozive diverse. Din nou suntem atacați (ținte noi: Ierusalim, Tel Aviv dar și orașe mai la nord) iar pagubele mult mai substanțiale. Mi se pare că  ALMANAHUL poeziei de război de acum câțiva ani este relevant și merită lectură. 


Se poate obține aici:

 https://www.amazon.com/Almanahul-Poeziei-Razboi-Romanian-Grauenfels...

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor