că te voi pierde tablou prăfuit la zâmbet

pe holul pustiu bântuit de fantome mucalite

prin galeria vernisaj a inimii mele smintite genetic

că voi rămâne definitiv contemplativ într-o clepsidră

cu ochii umpluți de nisipul deșertăciunii

și brațele sechestrate de o rugă infinită

am crezut că mă pot spânzura de cer să șantajez divinitatea

cerșind un univers paralel o altă iluzorie realitate

în care tu și cu mine eu și cu tine noi noi amândoi

ne vom crește sufletele până la punctul zero

al bigbangului și vom fi  devenit propriii noștri dumnezei

am crezut…

apoi între două urlete lunatice

prin lumile mele antagonice

ți-am auzit șușoteala pașilor

chemarea liniștită

sărutul ți l-am simțit umplându-mă de o nouă viață

 

nu există o ultimă zi

nu există nimic iubito pentru ultima oară

pentru că iubirea nu se sfârșește niciodată

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor