Pronto vinde şi cumpără America

 

 

Un agent particular dă marea lovitură, aşa s-ar părea că se petrec faptele cu  Pronto, un personaj specializat în tranzacţii, specializat în ceea ce face esenţa acestor vremuri - a vinde, a cumpăra, de parcă sufletele nu mai există. Agentul se vrea cu ostentaţie de natură internaţională, pregătit cu ideile, cu disponibilitatea, cu agenţia. Bineînţeles că Pronto are şi secretară, un fel de profesie pentru veşnicie prin rezistenţa la cerinţe, mereu fără să fie retribuită, fără comision, deşi acolo se vinde, acolo se cumpără ceva.

Vine şi ziua când Pronto este încercat de o mare afacere, doamna Thompson, din America, dar cu rădăcini aici, îşi caută copilul, un copil pierdut, alunecat din tinereţe ei lichidă, pierdut pe drumul dintre vise, realitate şi speranţe, dintre ieri şi astăzi, pentru un viitor promiţător.

Agentul este disponibil la orice soluţie, provoacă soluţii, crede în soluţii şi vrea, mai ales, să ajungă în America. Copiii sunt disponibili, părinţii cunoscuţi mai puţin disponibili, doar Pronto poate fi pe rând copil, soţ, bunic, partener de afaceri. Ceea ce salvează finalul este dragostea, reţeta cea mai sigură, pentru că dragostea are putere, dincolo de ura unor personaje, dincolo de erorile mamei din America, dincolo de jovialitatea agentului particular, învinge iubirea. Poate acesta este semnul unei mari umanităţi, a unei chemări tăcute în aparenţă, dar puternică, în final.

Pronto este personajul principal, el specialistul, pune în practică toate visele unor oameni modeşti, este tezaurul unor idei populare pe care el le pune în practică bazat pe mult curaj. Seninătatea şi uşurinţa pe care o pune agentul în toate acţiunile sale este molipsitoare, pentru că dincolo de biletul de avion spre America nu se ascund ură sau răutate, ci o mare candoare, candoarea celui care vrea, dar nu poate şi nu-i mai pasă de regulile sociale..

Piesa de teatru „ Pronto  – agent particular „ , sau  „ Marea lovitură „ de Mariana Brăescu, lansată de Editura „ Carpathia Press „ – 2005, dar finalizată încă din anul 1985, este o piesă satirică, umorul dă viaţă întregii acţiuni, iar personajele sunt atrăgătoare, ele vor să trăiască mai bine, să ajungă în ţara tuturor posibilităţilor, de fapt o ţară care există doar în visele lor de oameni obişnuiţi, pregătiţi să accepte destinul dacă le oferă puţină culoare.

Piesa a fost prezentată abia în anul 2002 la „ Teatrul Naţional Radiofonic „ sub titlul „Caut mamă din America „  ,având succes. Timpul dintre elaborare şi apariţie s-a petrecut provocat de vremuri, dar timpul nu a atins ideea de miraj numit America.  Dacă se doreşte puţină destindere, dacă se vrea un zâmbet, atunci autoarea a reuşit totul şi spectatorul sau cititorul poate primi o reţetă de viaţă:  cum să nu mergi pe reţetele altuia.

Sunt câteva personaje bine prezentate în piesă,  soţii Ionescu, sau soţii Popescu părinţi iubitori ca formulă, dar în eroare ca esenţă, apoi moaşa Aglaia, un personaj tipic pentru mediul românesc, marcat de sinceritate şi viclenie totodată. Deşi rămasă în penumbră secretara lui Pronto, tânără, dar plină de râvnă speră în marea lovitură la patron, acceptă, se revoltă dar îşi iubeşte poziţia, e o poziţie fragilă, dar care îi dă sens vieţii. 

Doamna Thompson deşi are experienţa „ economiei de piaţă „ , se pierde în mediul românesc, reîntoarcerea în timp o marchează, aşa cum ne marchează pe toţi tinereţea pierdută.

Dialogurile dintre personaje au ritm, au substanţă, Mariana Brăescu ar puterea de a scrie bine, se simte influenţa prozei şi a publicisticii în scrisul ei, dar teatrul o solicită şi autoarea trece cu bine prin încercarea aceasta, de fapt  în teatru nu mai poţi trişa, viaţa este crudă, trebuie să curgă pe scenă, personajele să se caute, replica să atragă spectatorul, să dea foc scenei şi reuşeşte cu bine. Există şi ceva feminin în toate cuvintele care trăiesc pe scenă, ceva specific, un fel de sensibilitate care face din personajul Pronto, un fel de escroc, un personaj plin de viaţă, care trăieşte eroarea sa cu toată fibra, pune suflet în toate, mai mult decât cei care ar putea avea o viziune corectă.

De fapt în orice timp oamenii vor să râdă, autoarea provoacă buna dispoziţie prin seriozitate, pentru că piesa înseamnă muncă, talent, idei, imaginaţie, rezistenţă la nervi. Modelul de piesă abordat de autoare este unul clasic, dar spirit modern, cu imagine actuală, cu ideile vremurilor curgând prin sângele acţiunii.

Iubirea dă sens tensiunii de pe scenă, face lumină în mijlocul erorilor şi asta transmite cititorului mult  optimism.

Deşi Pronto a dorit să ajungă în America în stil american, rapid şi fără complexe, ultimele cuvinte ale personajului sunt :  „ Hei, unde pleci ? Hellen ! America-i putredă.”  

Dialogul - monologat de Pronto la telefon cu Ambasada Americană în România este un test trecut cu bine de autoare, cuvintele, ideile, amestecul de cultură cu iz  popular şi idealul omului simplu descriu în câteva fraze o epocă, epoca zidului de fier penetrat de umor, de vise, de dorinţe care nu ajung la capăt. Pronto, agentul particular, personajul desenat de autoare, are ocazia să vândă un sentiment şi face acest lucru cu un ritm care scoate din ritm formula politică.  Ritmul sparge canoanele şi vine prin telefon de parcă între continente nu ar mai fi vamă, armată, autoritate. Şi de fapt oamenii politici nici nu ştiu că un zâmbet doboară pietre de hotar ….

 

Constantin Stancu       

Vizualizări: 195

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de baciuileana pe Februarie 20, 2012 la 6:17pm

Piesa transmite, inteleg, mult optimism, si iubire, care face ca totul sa fie posibil acum si aici 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor