Ana Șerbănescu - locul 3 - Concursul Național de Literatură 2012 - secțiunea poezie

[Reteaua literara]

 

 Ana Șerbănescu este câștigătoarea locului III al celei de-a III-a ediții a Concursului Național de Literatură - secțiunea poezie - organizat de Rețeaua literară în parteneriat cu editura Tracus Arte sub egida Uniunii Scriitorilor din România (USR)

 

Juriu concursului: Alexandru Matei, Alex Goldiş, Crina Bud, Şerban Axinte, George Neagoe si Gelu Vlaşin.

 

Ana Șerbănescu s-a născut in Bucureşti, anul 1994, 28 august.

• 2001 – 2012 elevă la Colegiul German Goethe - Liceu cu profil teoretic de limba germană.
• 2004-2009, şcoala de muzică Cuibul cu barză, chitară clasică
• În anul şcolar 2007 - 2008 s-a calificat la faza pe ţară a olimpiadei de limba şi literatura română-minorităţi. 
• În anul şcolar 2008-2009 s-a calificat din nou la faza finala a aceleiaşi olimpiade şi a luat menţiune.
• Pe 1 iunie 2009 a participat la cea de-a 6-a editie a Festivalului de poezie Gellu Naum, organizat la CN Mihai Eminescu unde a obținut premiu I.
• În 2012 a obţinut premiul II la olimpiada de limbă comunicare şi literatură română (faza pe municipiu) şi a participat la faza naţională.

e ziua în care sortăm poze

 

nu se mai deschide uşa de la camera patru

nimeni nu mai plânge cu sughiţuri de la balcon

niciun nepământean

nicio tablă de şah

 

cu o atingere se stinge televizorul

şi e timpul să nu îşi mai dea coate şi pumni

niciun timeout

am deschis din nou uşa

după ce am băut apă

dar era numai o cameră răvăşită

în care se înghesuiau patru persoane şi

casa foster pentru prietenii imaginari

 

să nu te dai la o parte din faţa televizorului

oricum programul ăsta rula demult

şi nu vreau să aflu când era asta

cu spatele arcuit conspirai împotriva mea la şah

mereu câştigam toate partidele

dar mereu pierdeam jocul

pentru că aveam un plan

să nu mă mai aşez lângă tine la meciul de fotbal

 

acum e ziua în care sortez poze

şi mi-aş dori să fi ştiut să-mi fac mutările

mai bine

toamna asta e iarnă

 

când m-a sunat domnu' de la groupama

cel cu cifrele şi ofertele

mă gândeam că mă simt exact ca o asigurare

 

toamna asta a plătit poliţa

pentru Crăciun, pentru Revelion

mai ales pentru tine

aşa că eu sunt undeva prin octombrie

unde nu ninge și nu se serbează nimic

în octombrie e liniște și trist

e aer rece, dar nu prea rece

un strat de zăpada, dar nu prea mare

și puțină iubire, dar nu destulă

 

în octombrie nu se întâmplă nimic

totul s-a întâmplat deja iar eu

(asigurarea)

nu am fost reînnoită pentru 2012

şi nu ştiu unde mă aflu sau ce trebuie să fac

 

nu s-a schimbat anotimpul

dar restul... nu mai este nimic din ce a fost

nu mai e sărbătoare

şi nici entuziasmul nu mai e

e doar timp care trece

şi câteva sute de mii de persoane

alergând în urma lui

încercând să-l prindă

 

eu m-am aşezat în faţa televizorului demult

şi urmăresc cursa de ceva vreme

pe măsură ce tu şi alţi câţiva ca tine

în loc să vă luaţi un scaun şi să priviţi

faceţi galerie timpului

care nici nu vă cunoaşte şi nici nu vă iubeşte

 

eu doar mă uit la el şi atât

este mai mult decât adorabil, este inocent

are niste ochi mari şi căprui care par

să nu ştie unde sau de ce se află

dar asta nu are importanţă

nu vreau să-l cunosc

îmi ajunge să ştiu că există şi

să ştie că-l susţin şi eu, la rândul meu

cu timpul meu

pentru că nu vreau să fiu încuietoarea unui lanţ

nu vreau să am nimic de-a face cu el

nu vreau să-l compun

nu vreau să-l creez

nu vreau să iau parte la procesul lui de formare

eu vreau doar să-l port

 

lănţişorul argintiu pe care mi l-ai dăruit

oare l-ai ţinut o vreme în mâinile tale?

 

Finalul definiţiei

 

Totul până acum a fost

sub formă de definiţie.

Câteva cuvinte asociate unui concept

şi nimic nu mai rămânea neclar.

De fapt. Realitatea. Nu. E.

O definiţie.

Prin definiţie, libertatea, tu,

deciziile îmi aparţin.

Dar eu constat că nu sunt o definiţie

şi că nimic nu se întâmplă cum ar fi normal,

sau măcar invers decât normal.

Nu. Se întâmplă cum vrei tu să crezi.

Iar acum poate moartea să apară lângă umărul tău

sau doar capul cuiva.

 

Diferenţa reală dintre noi doi este totuşi

imaginară şi probabil că într-un alt context

ca un cuvânt cu mai multe sensuri

suntem una şi aceeaşi persoană.

Numele nostru doar se scrie diferit,

dar se aude la fel.

 

 

despre fericire

 

s-ar crede că după atâta agitaţie

fericirea e o petrecere

cu invitaţi energici

şi dansatori pricepuţi

cu muzica dată tare

şi mese pline... niciun scaun

 

de fapt fericirea e

ca un parc după ploaie

unde la toate terasele

domneşte o linişte pustie

unde nu găseşti nicio bancă uscată

pe unde nimeni nu se încumetă să se plimbe

 

fericirea e o zi în care

ploaia ştie că trecătorii nu se aşteaptă

ca banca în jurul căreia nu e niciun copac

să fie uscată

şi o păstrează pentru tine...

 

dedicaţie

 

lumânările se aprind...

fiecare flacără se ascunde de cealaltă

se îndepărtează atunci când alta se apropie

tresare când simte că se va stinge

dar îşi păstrează cu mândrie misterul până la final

 

flăcările sunt nişte luptători desăvârşiţi

niciodată nu se sting de bună voie

până ce nu se termină ceara

iar atunci când îmbătrânesc şi plâng

lacrimile lor nu curg niciodată reci

 

mi-ar plăcea să fiu o flacără

iar oamenii să înţeleagă

că nu lupt decât pentru mine

până ce lumânările se sting...

 

 

amiba

 

corp unicelular radioactiv supraponderal infect şi primitiv!

da, tu

pentru că nu îţi pot spune ţie asta am să scriu aici

că nu îţi permit să intervii atunci când îmi merge mie bine

să întri pe uşă atunci cand râd eu

şi nici să apari atunci când sunt tristă

mai cu seamă nu ai voie să rumegi iarba pe care o calc eu

să scrii pe hârtia aruncată de mine

sau să înoţi în sticla mea de apă minerală naturală necarbogazoasă

deci cu alte cuvinte n-ai permisiunea să-mi răpeşti cuvintele sau

să-mi omori timpul

 

iar înainte să mă întrebi de ce îţi scriu o scrisoare deschisă pe care

probabil nu o vei citi niciodată

ei bine o fac pentru că nu eşti sigura amibă de pe planetă

 

sau... eşti singura amibă din viaţa sticlei de colecţie

şi n-o să-mi cer scuze acum că ţi-am luat vişinata

pentru că deşi sticla era plină, nu mai era nici măcar o vişină înauntru

niciuna!

iar dacă te-ai săturat cu ele atunci mă bucur pentru tine

eu încă stau şi mănânc vişine de anul trecut, iar alcoolul s-a evaporat demult...

 

 

aburi

 

prin aburi nu se vede sufletul

doar visele aprind câte o lumânare

în camera pustie unde nimeni nu mai e trist

iar viaţa şi moartea nu mai există

doar când bate vântul se stinge lumina

şi cam atât

 

aşa dispare timpul

când esenţa sunt aburii şi nu prezentul

iar bucuria stă în trecut

nu în viitor

 

când lumea ta există deja

şi nu mai vrei să o creezi

ştii că aburii sunt amintiri

dar tu totuşi încă eşti chiar dacă

ea şi el şi ea si el şi ea şi el

au dispărut

 

în aburi vezi lumea cel mai bine

îi vezi pe ei cei de la colţ

şi pe ei cei din depărtare

în acelaşi timp

din acelaşi loc

de pe peronul unde aştepţi

să vină el cu un cappuccino fierbinte

ceva

 

îmi doresc cu ardoare

să se întâmple ceva cu mine

ceva cosmic şi tragic

să stai şi să te gândeşti poate

atunci măcar

dacă am existat de ce am existat

şi dacă nu

să te gândeşti cum ar fi fost să fiu

măcar o parte din ceva

un măr

o cană

un parfum

 

şi când acel ceva se va fi întâmplat

o să mă mai gândesc şi eu poate o dată

la optimismul ăsta

dacă o să-l mai vreau aşa sau în alt fel

mai dureros şi mai vizibil

 

sau poate o să vreau să mă nasc altcineva

şi să sper că sunt altcineva-ul care trebuie

care nu plânge şi nu râde

 

dar poate o să vreau să mă nasc la fel

ca să ştiu că nu sunt altcineva

care minte şi omoară

acum aş vrea să nu mă nasc deloc

să nu pot să trăiesc şi nici

tu să nu poţi trăi cu mine

dar nici în absenţa mea

 

 

acum îmi amintesc

 

când iarna trecută îşi cerne fulgii de zăpadă

prin boxa neagra de la care nu-mi mai pot lua ochii

încep să îmi amintesc

cum m-ai împins şi am căzut

apoi am adormit...

 

un val negru ca boxa asta

s-a spart de chipul tău şi am uitat

cum te chema

cum o chemi

cum te vede şi o vezi

şi se disociază de mine

cea care stă pe acelaşi loc

dar cu un pas mai încolo

şi e albă când sunt neagră

şi vorbeşte când ascult

şi este tot ce nu voi fi eu

 

dar alerg singură

lângă urmele ei de paşi

mereu în urma ei şi mereu

în contratimp cu ea

ca să nu ştiu niciodată

când sunt prea aproape

când îi pot sufla în ceafă

ca să o pot depăşi

 

trebuie să alerg mereu

şi mereu în urmă

iar dacă vreodată voi păşi

pe acolo pe unde a calcat ea

să tac si să aştept

să explodezi

 

 

Azi nu l-am văzut pe Nichita

 

Doar sâmbăta și duminica nu mă întâlnesc cu Nichita.

Azi mi-a fost dor de el și m-am gândit că poate ne vom întâlni

În altă viață, în altă lume.

El va fi tânăr și, cum îl știu, boem; și eu, eu voi scrie poezii multe

Până o să-mi dea un semn că a citit măcar una din ele.

 

E singurul motiv pentru care-mi doresc să fie ceva dincolo de moarte.

Să mă întâlnesc măcar  o dată cu el, să bem un pahar de vin negru

La o masă, într-o cârciumă de lânga blocul din Amzei.

Să-mi scrie o poezie pe un petec de hârtie sau pe un șervețel.

Și să mă pot duce să mă odihnesc definitiv, fericită.

 

 

 

Balada Wilmei

~vreau alt Fred~

 

Numele meu nu e Wilma, cum numele tău nu este Fred.

O să mă adaptez.

 

Dar

Nu te vreau pe tine, fred, vreau alt Fred.

Tu eşti prea slab, dinţii tăi sunt strâmbi, buzele prea mari

Şi gesturile prea feminine.

 

Dragul meu Îngeraş,

Tu ai aripi albe, buzele micuţe, ochii căprui şi mâinile voluminoase.

Tu nu eşti femeie şi nu dansezi ca o buturugă.

 

Îmi place să trăiesc,

Ca Wilma, lânga tine. Aşa n-am nevoie de plapumă

Sau de pilotă.

Nu vreau haine şi nici parfum.

Dar vreau un hanorac, unul foarte mare, în care să încăpem amândoi.

 

Şi mai vreau pe cineva,

Din afară,

Care să închidă fermoarul

 

 

Geteilt durch drei

 

Te crezi superioară şi, în superioritatea ta, sari mereu în picioare şi strigi.

Te răsteşti ca proasta ridicând tonul aiurea şi

nu te suport, femeie, n-ai dreptate.

Trebuie să stai pe vârfuri, că eşti prea scundă şi ca să scuipi pe cineva în cap, urci zece trepte.

Priveşti de sus, de atât de sus încât, ca să te calc în picioare, nu trebuie să ridic talpa şi

umil, te agăţi de părul nepieptănat. Îl rupi că n-ai ce face.

 

În altă ordine de idei, nu-ţi suport degetele osoase,

Mi-aş dori să mă aflu în Antarctica de fiecare dată când te uiţi în ochii mei şi,

cu parere de rău, îţi spun că eşti retardat, ca şi restul lumii de altfel.

Am desenat două linii pe hârtie. Sper să prindă viaţa şi

să ţi se încolacească în jurul gâtului, apoi să se strângă, lent, nu mă grabesc…

Până când se vor reuni, opreşte muzica şi nu mai dansa.

Penibilul situaţiei mă amuză.

 

Cât despre tine, ce aş putea spune?

Eşti ursuleţul meu de pluş

şi totuşi, de fiecare dată când mă atingi mă gândesc să te iau la pumni.

Îmi place să te citesc, mă calmează şi mă face să zâmbesc.

Îmi place şi să te visez.

 

Uneori.

 

 

Colecţionarul

 

nu e nimic care să nu fi intrat până acum

în posesia ta

de asta tot ce am

a fost fabricat de două ori

 

în primul rând ca eu

să fac parte din palmaresul tău

din dulapul cu uși deschise

cu rafturi pe care mereu adaugi câte ceva

fie un cuvânt fie un secret

fie ceva ce eu îmi voi dori mereu să am ori să aflu

 

viitorul

ca și trecutul

există numai în colecția lui

niciun prezent nu-i este străin

va ști mereu tot ce mișcă

și tot ce nu există dacă nu vrea el

 

sub înfățișarea unui simplu om

se amestecă prin mulțime

poate fi cel care nu vorbește

cel pe care îl iubește toată lumea

dar niciodată nu este văzut

nu în forma lui reală

 

toți îl știu sub numele de

colecționarul

mai devreme sau mai târziu

el

va deveni piesa de rezistență

a propriei colecții

 

 

Ploaia de lângă desen

 

Stau,

privesc ploaia

de lângă desenul cu Iason Mink.

Iason,

cu plete de aur,

cu ochii mici,

cu buze subțiri

și cu nas ascuțit.

Da, acel Iason Mink,

lângă ploaie.

 

Mă sperie un zgomot ciudat,

mă opresc din scris,

mă ridic de pe scaun,

ascult o vreme

Da, e tot ploaia

---

Când m-am întors la birou,

dispăruse desenul cu Iason,

de fapt-

probabil că nu m-am întors

niciodată.

 

Podul de lumină

 

Provocarea - precum un bumerang

lovește adversarul şi uneori se mai întoarce,

alteori rămâne suspendată printre pletele lungi şi negre

ale salciei ce încă se mai apleacă tot mai bătrână şi mai tristă

peste lacul care se întinde inert de la un mal la celălalt,

leneș şi nestingherit în singurătatea lui.

 

Malul drept își întinde valurile spre cel stâng,

care tace, lăsând apa să se lovească violent de pieptul lui şi să se întoarcă

la cel care a început lupta.

 

Pe margine se așează în cerc tot mai mulți spectatori

care devorează cu plăcere fiecare zvârcolire din sufletul picăturilor

pierdute în confruntarea lichidă aterizând solitare

pe câte un fir de iarbă de pe dealurile tot mai înalte şi mai depărtate.

 

Spectatorii de înmulțesc, iar malurile simt greutatea lor tot mai pronunțată.

Pământul se surpă aproape sub picioarele curioșilor care vin în număr tot mai mare

să privească lacul.

 

Malurile se apropie tot mai mult, iar apa crestează bălți în jurul muntelui ce se înalță

tot mai greu pe măsură ce privirile sunt tot mai puține şi mai dezinteresate.

Acum rocile alunecă în jurul unei insule.

Malurile au devenit munte, iar lacul a devenit ocean.

Privirile nu mai veghează demult, dar în sfârșit se zăresc

raze de soare.

Concursul Național de Literatură a fost organizat de :

                               Reţeaua literară                                                  

în parteneriat cu:     

 

Editura Tracus Arte

sub egida Uniunii Scriitorilor din România

colaboraratori şi parteneri media:

 

Dialogo Europeo, Diverbium, FEDROM, Biblioteca Judeţeană Bistriţa - Năsăud, România din Diaspora, Primăria Telciu, Cuvântul liber, UAP Bistriţa / Galeriile de Artă ARCADE 24, Totul despre cărţi, Atheneum Canada

 

Finalistii Concursului National de Literatura 2012 - sectiunea poezie - in ordine alfabetica:

 

• OANA ALBU
• VLAD GHEORGHIU
• ANDREEA GOREAC
• MARIA MIRELA MARTELLI
• CATALINA MATEI
• IOANA MIRON
• ALINA ALEXANDRA NEGRU
• SILVIA MARIA NETEDU
• ANA SERBANESCU
• IULIAN TRANDAFIR

 

* la sectiunea de proza a Concursului National de literatura 2012 a castigat Elena Navlea

 

[Marcel Vişa]

Mi-a placut mult "despre fericire"

[Balaj Radu-Alin]

Felicitări !!!!!!!!

[Gheorghe Marian Neguțu]

Felicitari! Esti o poetesa pe drumul cel (mai) bun.

[Luchi Tenenhaus]

Felicitări Ana şi la mai mare! Cu ocazia asta am aflat că te-ai născut cu o zi înaintea mea, anul nu contează.

[Gelu Vlaşin]

Felicitări și multă baftă în continuare, Ana ! Există în poemele tale cel puțin câteva imagini memorabile ceea ce mă face să cred că vei avea ceva de spus în poezie într-un viitor nu prea îndepărtat. Cu condiția să înțelegi necesitatea evolutivă a scriiturii. 

[Victoria Stoian]

Felicitări!

[adrian alui gheorghe]

Felicitari! Prezentati-i pe toti cei zece....!

[HORGA MIHAI]

Dacă asta e poezie...proza-ce mai este? Rânduri-nu versuri inegale, scriere numai cu literă mică-ce dracu mai e

şi cu gramatica asta?...denumiri de firme-groupama,total interzise-o fi vreun sponsor?...fata, ca fata-dar juriul?!...E bine că aţi dat mo(n)strele premiate, ca să ştim cum să nu scriem! Chiar în această reţea poţi citi poezii adevărate

scrise cu talent...de ce nu au fost luate în seamă? Bine că se găsesc lăudători...Hai, PA!

[Petru Solonaru]

Versificaţie abscisială, fără urzire, fără simbolică,fără tăcere. Într-un cuvânt,plată...