m-am legănat pe suspinul frunzelor,

am alergat în urma vântului,

m-am născut în abis apă tulbure,

am tăcut la final ţipăt îmi pasă.

întorc pe lacrimi trecute o toamnă,

încerc în paşi de îngeri să calc,

încet mă urc în gând cu tăcerea,

însemne nespuse pe şoapte ascunse.

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Doria Șișu Ploeșteanu pe Martie 21, 2010 la 5:13pm
Imi cunosc trecutul şi iubesc prezentul. Aş vrea să pot să ştiu să uit, ori ...cum să fac să nu mai fiu visul din clipă ? Vă multumesc pentru aprecieri domnul Dumitru Negoita.
Comentariu publicat de dumitru negoita pe Martie 21, 2010 la 4:19pm
Minunat ! Sa sti, sa vrei si sa poti sa faci inconjurul unei stari, intr-un rai de metafore.
Comentariu publicat de Doria Șișu Ploeșteanu pe Martie 17, 2010 la 4:11pm
Da, abis. Sa fie oare prea mult? Sa fie curaj sa recunosti abisul? Realitatea e la fel...ciudata si goala.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor