Andrei Vremir si Pantomima Cuvintelor




Pantomimă



Ascuns,


păianjenul tăcerii


şi-a ţesut plasa


în care


nedumerite,


vorbele mor


una câte una,


împietrindu-ne


în singurătatea


gestului spart


al pantomimei


cuvintelor.




XXI



În buchete albastre,


ofilite,


ai vândut marea


la taraba indiferenţei,


cu un singur


strigăt


ai pus căluş


cântecului rostit


de sirene


şi ai frânt


cu privirea-ţi analfabetă


zborul îngândurat


al curcubeului,


nepriceput să citeşti


poezia suavă


a culorii.








Verbomahie



Cuvinte desfrunzite de-nțeles


pierzându-și literele una câte una,


un alfabet ce-și sărăcește struna


în toamna care vine tot mai des.



Încărunțite, vorbele-și sting glasul


trist, capul aplecându-l la pământ


și numai umbra le mai crește-n gând


în ritmu-n care se golește ceasul.



Pastel



Curcubeul?


Tăcerea grăitoare


a toamnei,


rostită


într-un singur


cuvânt.







Corabia



Prima corabie


care a plutit


pe ape


a fost


cerul,


uşor legănat


de valurile


stârnite


de paşii


îngânduraţi


ai lui Dumnezeu.





Rebus



Întredeschise umbre spre lumină


Înaltul cor al liniștii urcând


Și raza frântă preschimbată-n vină


Își curge lacrima sfioasă-n gând.



Claviaturi de strigăt și tăcere


Ecoul refuzat adânc în vis


Și prin oglindă alfabetul piere


Cuvântu-întunecându-și în abis.




Înstrăinări



S-a înnorat tăcerea de cuvinte


și alfabetul se despică în viori,


un curcubeu ce-și primenește pielea


reinventând necontenit culori.



Rostiri înstrăinate în oglindă


Claviatura faptelor strunind


Şi prin căderi de frunze de iubire


Doar ziua stelele se mai aprind.






Vizualizări: 172

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor