- Lasă, minune, valurile tulburi

Să curgă pe pustii, n-am să amân

Să cultivăm metafore în cuiburi,

Că apa trece, pietrele rămân.

 

Nu te opri preț de-o furtună, două,

Și lasă-mă să te dezmierd pe sân,

Închide geamul mat, afară plouă,

Dar apa trece, pietrele rămân.

 

Vei fi mereu iubirii călăuză,

Te simt zburdând în sânge și-n plămân,

Îmi ești mireasă, zee, muză,

Când apa trece, pietrele rămân.

 

- Mă învoiesc să las în urmă norii,

Furtunile ce mă străbat păgân,

O să aștept pe plaje iar cocorii,

Că apa trece, pietrele rămân.

 

Voi depăși-ncercările și pasul

Va traversa abisul ferm, stăpân,

Prin timpuri albe ignorând impasul,

Că apa trece, pietrele rămân.

 

La pieptul tău sunt caldă ca ispita,

O pâine coaptă-n țestul ars cu fân

Și încă trec emoția prin sita

Destinului. Mereu o să rămân.

 

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor