Arhanghelul Rafael
Idee-forţă: Puterea iubirii divine mă vindecă şi mă întăreşte.

Simbolism: Arhanghelul Rafael este reprezentat în costum de pelerin, având un toiag în formă de caduceu, pe care este încolăcit un şarpe, simbolizând vindecarea. El duce în mână o ploscă de apă, iar în faţa lui este o apă din care sare un peşte (conform legendei din Cartea lui Tobias). El este deseori reprezentat cu degetul arătător îndreptat în sus, indicând cerul într-un gest de încurajare şi speranţă, reamintindu-ne de unde ne vine adevărata vindecare.

Funcţia angelică: Arhanghel al vindecării.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: El ne poate ajuta să obţinem darul vindecării; ne arată care sunt căile de a ne vindeca pe noi înşine; ne ajută să ne vindecăm cu ajutorul naturii şi al energiei universale.

Arhanghelul Rafael este responsabil de vindecarea Pământului şi a locuitorilor săi. Se spune că el este cel care l-a vindecat pe Abraham după ce acesta a fost circumcis şi că i-a dat lui Moise o carte care descria toate ierburile cu puteri vindecătoare care cresc pe pământ. În Cartea lui Tobias, din Vechiul Testament, se povesteşte că Rafael l-a vindecat pe tatăl lui Tobias, care era orb, folosind o unsoare făcută din măruntaiele unui peşte.

Rafael este cunoscut sub multe denumiri care îi reflectă atributele: Stăpânul vânturilor de seară, Gardianul copacului vieţii din Grădina Edenului, Îngerul Pocăinţei, Îngerul Rugăciunii, Iubirii, Bucuriei şi Luminii. El este înger al vindecării, al ştiinţei şi al cunoaşterii. El mai este numit Înger al Providenţei, care veghează asupra umanităţii.

Numele său înseamnă „Vindecător Divin” sau „Dumnezeu vindecă”. Rafael este sursa spirituală aflată în spatele oricărui tratament sau leac, şi ca mesager al divinei providenţe el aduce vindecare tuturor căutătorilor spirituali. El reprezintă reîntoarcerea la Sursa vieţii, care este vindecarea definitivă, esenţială, a tuturor bolilor şi suferinţelor.

Rafael ne asistă în efortul nostru de a ne vindeca atât corpul, cât şi mintea şi inima. El ne ajută să atingem starea de sănătate şi împlinire. El oferă ajutor tuturor celor care suferă şi au nevoie de vindecare, şi atunci când este permis, le alină durerile. Atunci când ne deschidem inimile faţă de vindecarea spirituală, Rafael este cel care ne ghidează către terapeuţi, vindecători sau persoane competente care ne pot îndruma şi ajuta. Cu cât devenim mai conştienţi de responsabilitatea care ne revine în procesul de autovindecare, el ne ajută să intrăm în contact cu sufletul nostru, care în mod tainic ştie ce anume este mai bun pentru ca noi să ne restabilim starea de sănătate şi vitalitate.

Rafael ne poate ajuta să înţelegem lecţiile tainice pe care le avem de învăţat din fiecare boală cu care ne confruntăm şi ne ajută să ne auto-cunoaştem şi să învăţăm din suferinţele cu care ne confruntăm. Atunci când optăm pentru un mod sănătos de viaţă, acest înger este alături de noi.

Pe măsură ce ne tranformăm minţile şi inimile rănite, ne apropiem tot mai mult de arhanghelul Rafael şi putem primi darurile sale spirituale. El este întotdeauna gata să ne ghideze către împlinire şi armonie, dar noi trebuie să ne dorim aceasta.

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de ION IZVOR pe August 23, 2010 la 3:26pm
.
.
Comentariu publicat de Filip Savin pe August 19, 2010 la 10:24am
Va multumesc pentru aceasta prezentare. Nu stiam aceste lucruri. Cred ca sunt folositoare.
Comentariu publicat de ada chifor pe August 16, 2010 la 6:27am
multumiri, cu pretuire, ada chifor
Comentariu publicat de Elisabeta Branoiu pe August 14, 2010 la 1:28am
Elena, scumpo, esti un suflet, minune si prin rugaciunile Arhanghelului Rafael sa obtii tot ce-ti doresti in viata. Cu mare stima, Doamne ajuta!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor