Doua opere scrise aproape simultan (la inceputul anilor 40)"MItul lui Sisif" - Albert Camus si "Indreptar patimas" - Emil Cioran, doi scriitori, tragandu-se amandoi din stirpea aristocratilor ganditori, ne invata sa traim, pe Pamant, omeneste, cu adevarurile ce le avem la indemana. Pe unul, nu al nostru, l-am descoperit in anii 70, algerianul-francez fiind studiat chiar si in liceu, celalalt, al nostru, roman spun, "roman decadent", probabil, nu l-am citit decat atunci cand niste potentati ne-au permis acest lucru. Bine ca nu l-au omorat, macar.

"Cand toate decorurile se prabusesc, pe neasteptate apar evidentele, fie in momentele de criza, fie in momentele cotidiene si banale (viata apare simpla, directa, si eternitatea e la indemana)" - Albert Camus. Acesta depaseste sinuciderea fizica, si pe cea filozofica, ca solutii care, ambele triseaza, eludand absurdul, suprimand unul dintre termenii lui, prin asimilarea si disparitia, in acest fel, a lumii irationale Ramanand in termenii absurdului existentei, asumandu-l cu luciditate, omul-Sisif darama orice ingradire, nu alege, pentru ca nu o poate face in numele niciunui principiu. (Kafka, spre deosebire, in Castelul alege saltul in Divinitate ucigand speranta terestra, si asteptand gratia Divina)
"Toata bucuria tacuta a lui Sisif este in destinul ce-i apartine, stanca lui fiind lucrul lui. Sisif ne invata fidelitatea superioara care ii neaga pe zei si inalta stancile. Si el socoteste ca totul e bine" - Albert Camus Mitul lui Sisif.
Cioran, in acelasi timp, nu l-a inventat pe Sisif, de fapt l-a inventat, dar nu-i spunea asa. Vorbea despre "el" la fel de frumos, in al sau "Indreptar patimas":
"Atotputernicul ne-a inchis caile sale? Sadi-vom atunci alt pom, pe aici, pe unde el nu are paznici, nici sabii si nici flacari. Vom naste paradisul la umbra caznelor-si bland ne-om odihni sub ramuri pamantene, ca ingeri ai desavarsirii de o clipa. El sa ramana cu o vesnicie fara nimeni; noi mai departe vom pacatui, muscand din merele ce putrezesc sub soare. Indragind stiintele greselii, vom fi asemeni Lui si,-prin durerile Ispitei - mai mari chiar.
Crezut-a El prin moarte sa ne faca robi si sa-i slujim. Dar noi pe indelete ne-am indatinat in viata.
A trai: a te specializa in eroare. A rade de adevarurile sigure ale sfarsirii, a nu lua in seama absolutul, a transforma moartea in gluma si-n intamplare nesfarsitul.
Daca am trai in gradini, religia n-ar fi posibila. Lipsa lor ne-a impins in dorul raiului. Spatiul fara flori si arbori indeamna ochii spre cer si aminteste muritorilor ca primul lor strabun a poposit vremelnic in vesnicie si-n umbra de pomi. Istoria e negatia gradinii"

Vizualizări: 117

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor