Pe 18.04.2013, am fost la vernisajul expoziţiei de pictură a artistului plastic Ecaterina Mihai, care a fost intitulată sugestiv, „Arta ca un imens decor”. Expoziţia a avut loc la Palatul Parlamentului, în sala aparţinând de Muzeul Naţional al Satului – „Dimitrie Gusti”, secţia Muzeul Costumului Popular.

   Am ajuns printre primii, Ecaterina Mihai, ca de fiecare dată, m-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze şi cu faţa luminoasă caracteristică marilor artişti.

   În scurt timp sala a început să fie populată cu personalităţi pe care le cunoşteam, dar şi cu personalităţi pe care nu le cunoşteam. La o primă privire mi-am dat seama că toţi erau cunoscători în arta plastică.

   Am vizitat expoziţia, atenţia mi-a fost atrasă de opt tablouri de factură abstract-simbolică. Am descoperit o latură nouă a artistei Ecaterina Mihai, aceasta determinându-mă să poposesc mai mult privind şi încercând să înţeleg ceea ce a vrut să exprime artista. În toate aceste lucrări, Ecaterina Mihai, scoate în evidenţă ideea iubirii, realizând o simbioză de compoziţie între luna nouă şi iubire. În câteva tablouri, culorile închise sunt traversate de culori deschise, fosforescente îndemnând privitorul să fie atent ca să înţeleagă ceea ce a vrut, artista, să exprime pe pânză.

   Nu puteam să trec fără să mă opresc şi la costumele populare, care sunt autentice şi de o valoare inestimabilă pentru neamul nostru românesc.

   Am vizitat şi celelalte exponate, pe unele le mai văzusem cu alte ocazii, dar multe erau noi pentru mine. Am poposit minute bune în faţa tablourilor, concluzionând că artista lucrează în diferite tehnici, dar toate converg spre arta desăvârşită a creaţiei plastice. Cromatica picturii, Ecaterinei Mihai, este foarte atent aşezată în tablouri.

   Domeniile de inspiraţie ale artistei sunt diferite. Peisajele sunt executate cu emoţie, punând pe cel care priveşte în faţa peisajului din realitate, sădind în acelaşi timp în sufletul privitorului sentimentul înălţător al zborului către culmi doar de artist atinse.

   Alte tablouri înfăţişează cetăţi ale trecutului poporului nostru, urme de necontestat ale continuităţii noastre în acest spaţiu de vis.

   Multe tablouri înfăţişează flori. Florile sunt simbolul dragostei pentru cei apropiaţi, pentru cei dragi, pentru cei cărora vrem să le mulţumim pentru grija pe care ne-o poartă.

   O altă temă pe care am remarcat-o în lucrările Ecaterinei Mihai, de mare intensitate artistică, este apa. Apa cea dătătoare de viaţă, apa cea dătătoare de speranţă, apa înconjurată de peisaje fermecătoare. Apa vie cea dătătoare de frumos, care după ce ne spălăm ne face mai frumoşi la trup şi mai curaţi la suflet.

   O temă abordată cu har este pictarea bisericilor ortodoxe, care sunt cel mai pregnant adevăr al continuităţii neamului nostru în acest spaţiu de poveste şi legătura astrală, inseparabilă cu Dumnezeu. Pe această cale artista confirmă, ceea ce ştiam demult, că noi românii suntem fiii credincioşi ai lui Dumnezeu.

   Ecaterina Mihai, are un simţ al culorii cu totul şi cu totul remarcabil. Este înzestrată cu har de la Dumnezeu, lăsând urmaşilor un semn al trecerii sale pe acest Pământ.

   Tablourile sale sunt pline de lumină, o lumină solară pe care privitorul o simte în suflet.       

   Sunt convins că artista, atunci când lucrează, foloseşte penelul cu atâta gingăşie, încercând să nu strice nimic din frumuseţea subiectului pe care în pictează.

   Am văzut în ochii şi pe feţele celor care au participat la vernisajul acestei expoziţii multă fericire, destindere, lumină. Acest comportament m-a făcut să înţeleg că expoziţia a fost pe placul şi pe înţelesul tuturor. Până la urmă publicul avizat este adevăratul critic şi cel care dă valoare artei.

   Doamnă a penelului, Ecaterina Mihai, continuaţi să pictaţi pentru a ne încânta ochii, pentru a ne face să vibrăm în faţa frumosului şi pentru a ne încălzi sufletele.

 

                                                       Alex Vâlcu      

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor