Arta Post-Mao   

 
Chi Peng (Chinese, born 1981) Sprinting Forward 4, 2004 C-print 55 x 81 x 2 1/2 in. (framed) Collection of Andrew and Heather Rayburn

                                             Chi Peng, “Sprinting Forward - 4″ (2004) 

  Jin Shan avea 12 ani când protestele studenţeşti din piaţa Tiananmen - Bejing au zguduit China anilor 1989. Răspunsul militarilor a fost brutal şi fără precedent. Jim n-a prea înţeles ce se petrecea în acea vreme dar a fost şocat cum părinţii săi au gonit spre capitală că să-şi scoată copiii din calea dezastrului. Tatăl lui Jin, pictor de decoruri pentruOpera Naţională a fost ulterior obligat să picteze, în timpul Revoluţiei Culturale, tablouri oficiale pentru Mao dar nu-şi făcea iluzii în legătură cu finalul încleştării dintre putere şi ideologie. Azi, la 38 de ani Jin Shan participă în California -USA - la Muzeul de Artă al districtului Orange, la o expoziţie de pictură numită"Generaţia Mea: Tinerei artişti Chinezi". Toţi participanţii sunt născuţi după 1976, anul decesului lui Mao Tzedung şi sfârşitul Revoluţiei Culturale, o generaţie educată liberal, în vizuinea globalizării şi a creşterii economice a Chinei.Jin Shan spune: "Marea diferenţa între noi şi generaţia tatălui meu este că noi putem alege neconstrânşi subiectele sau ideile pe care vrem să le prezentăm publicului. Părinţii mei nu se puteau inspira din faptele guvernului sau din situaţia socială". Majoritatea celor din grupul care expune în USA sunt rezultatul lozincii "un copil pe familie" - politică legislată în 1980. Toţi aparţin generaţiei Post maoiste, detaşându-se profund de ideologia marxistă. Prăpastia dintre generaţii este extremă, între părinţi şi copii există diferenţe de parcă s-au născut în ţări şi secole diferite. 

Exponatele expoziţiei "Generaţia Mea" reflectă perfect această prăpastie mentală cât şi aderarea artiştilor chinezi la estetica şi metodele postmodernismului apusean. Sunt prezentate multe filme video cât şi fotografii, multe din ele prelucrate prin Photoshop, care ne arată interesul în mixajul medei conceptuale cu experienţa personală. Identificarea personală cât şi incursiunile în trecutul artistic sunt direcţiile comune acestor artişti, puternic ataşaţi culturii tradiţionale pe care o susţin şi o propulsează mai departe. Rămânând "chinez" în faţa valului de globalizare este o preocupare majoră. După epoca Mao, mulţi artişti au realizat că pentru prima oară în decade se pot câştiga bani vânzând artă în Asia şi America. Un pictor persecutat Ai Weiwei (suprvaegheat permanent şi cu paşaportul confiscat) a demonstrat că se poate ajunge pe scena marei arte internaţionale. A seziat un moment prielnic de care trebuie profitat. 

 Liu Di (Chinese, born 1985) Animal Regulation No. 8, 2010 C-print 23 5/8 x 31 1/2 in. Collection of Andrew and Heather Rayburn

                                 Liu Di, “Animal Regulation No. 8″ (2010) 

O senzaţie de tensiune şi abţinere se degajă din întreaga expoziţie. Artiştii sunt conştienţi de fragilitatea situaţiei şi se abţin de la declaraţii politice. În loc să expună un mesaj direct neplăcut conducătorilor actuali, ei preferă imagini metaforice, critice, despre sistemul de securitate care observă arta şi scena contemporană. Din acest motiv multe opere par a fii neliniştite şi te pun pe gânduri. O serie de foto-colaje datorate lui Liu Di, prezintă animale bizare, enorme, plasate în curţile unor blocuri din Bejing. Ele sugerează că natura ultra-exploatată şi ecologic ofensată poate produce mutaţii care ameninţă conglomeratele urbane aflate în explozie demografică. 
Un atac frontal este îndrăznit de Zhao Zhao, în lucrarea Constelaţia no 5, o oglindă perforată de gloanţe. Zhao cândva pedepsit pentru îndrăzneala de a expune o statuie monumentalăa unui ofiţer căzut, a plătit amenzi şi şi-a văzut operele confiscate de poliţia chineză. China este satirizată pentru materialismul galopant şi banalitatea timpurilor noi. Deşi plină de seriozitate şi intensitate expoziţia este lipsită de alte aspecte importante: senzualitate sau hedonism. Videoul " Dorinţe şi pierderea lucidităţii" de Huang Ran, subliniază această deficienţă majoră prezentând viaţa unui cuplu modest şi timid, aparent inocent, trăind într-o atmosfera de vis, care graduat se transformă într-o poveste perversă a unor evenimente sexuale din trecutul cuplului. 

 

Utopia

                                 Qiu Xiaofei, “Utopia” (2010), ulei pe panza

Preocupările politice şi sociale ale Generaţiei Post Mao este adresată de Chi Peng "Sprint înainte no 4"- o fotografie alterată digital. Vom vedea artistul stând nud pe scările unui zgârie nori din Bejing, atacat de escadrile de avioane roşii. Este aici o metaforă a urbanismului monstruos care sufocă şi domină individul singular aflat în meditaţia Confuciană a relaţiei între cer şi umani. Sunt clădirile temple ale viitorului chinezesc, sau carcere pentru suflet ? Oare progresul Chinei este un miraj colectiv dar de fapt o colecţie de coşmare ale individului de rând? Întrebările rămân eluzive, dar frumos prezentate. O altă pictură controversată este "Utopia", vedem un peisaj defrişat în care tronează o statuie decapitată, amintind de un Mao fără cap. Pânza aduce o acuzaţie directă: Mega-oraşele chinezeşti au anulat viaţa de ţară, foştii agricultori deprivaţi de natură sunt siliţi să se mute în blocuri-purgatoriu din beton. Utopia ne aminteşte de recordul chinez: între 2010-2014 China a folosit mai mult beton decât USA în tot secolul XX. Alte lucrări sunt pure ambiţii intelectuale care leagă prezentul de trecutul cultural chinez. 
Sun Xun aplică în litografii elemente personale amestecate cu desene tradiţionale. Multe desene sunt realizate în cerneală pe hârtie de orez după cum cere vechea tradiţie tipografică. Artistul aplică imagini de animale: o raţă, un dragon, steaguri şi harta lumii plasând în centru întrebarea care frământă globalizarea - Trivializarea informaţiei nu poate deveni periculoasă? 

Sun Xun (Chinese, born 1980) A Footnote to Time, 2012 Ink, on paper 30 x 20 7/8 in. Courtesy of Sun Xun and ShanghART Gallery

                               Sun Xun, “A Footnote to Time” (2012), cerneala pe hartie

 

Jin_Shan                                                    Jin Shan : “No Man City” (2014)


"Generaţia mea " din care face parte Jin Shan a fost acuzată de critici că fiind narcisistă şi auto-indulgentă, scrie în catalogul expoziţiei, deşi lucrările expuse nu transmit acest mesaj, ci o lume complexă a unor artişti preocupaţi şi variaţi care sunt conştienţi de unicitatea Chinei în lume. Ei sunt personalităţi puternice dar şi sensibile, legaţi de un sens de grijă colectivă împotriva structurii şi a puterii politice care produce probleme sociale şi semne de întrebare asupra viitorului unei naţiuni imense într-o dezvoltare fără de precedent. 

 

***
AG - articol realizat cu John Seed, muzeul New Port Beach California, expo My Generation : Young Chinese Artists, http://hyperallergic.com/













 
 

Vizualizări: 229

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor