Erau numai şase trepte,
dar te auzeam coborând cu tocurile tale roşii
ore întregi, zile şi săptămâni:
poc unu, poc doi, poc 69,
poc 666,
până ce pierdeam şirul numerelor
şi nu mai ştiam dacă să mă bucur că vii
ori să mă înspăimânt.
Inchideam ochii
şi tremuram de emoţie: uite,
imediat o să fii aici lângă mine,
o să mă săruţi şi o să-mi scoţi din deget
verigheta pe care am pierdut-o demult.
Dar tu nu mai terminai de coborât: poc zece mii,
poc radical din 2, poc un mileniu,
cu tocurile care nu se mai toceau,
pe treptele care nu erau decât şase,
pe nervii mei înroşiţi,
aşteptând să treacă primul capitol
al eternităţii.

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor