în zori

te visez salcie pletoasă

desenând curcubeie

pe fiecare pliu al apei

și mă rog de ramurile inocente

să lase stropi de clorofilă

pe marginea unui gând

să crească poem

 

mai târziu

savurez umbra pașilor

uitată în amonte de inima mea

și dezleg iță cu iță

firul Ariadnei

cusut de mâna destinului

la reverul palmei

 

noaptea

adorm în palma unui cuvânt

și te regăsesc despletită

la fel ca-n prima zi

când alergai printre flori

adunând nectarul unei povești

în care fiecare dintre noi era celălalt

 

degetele tale lungi sărută buzele pianinei

de pe claviatura frunții sub care țes vise

cu suflete pereche

 

dimineața

aștept să-mi dai un sărut dezbrăcat de inocențe

și mă prezint

astăzi mă numesc Schumann

vrei să fii Concertul meu pentru pian în La minor?

 

Din volumul Apasă tasta enter  -

Editura Rovimed Publishers Bacău - 2013

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Aprilie 13, 2014 la 8:07am

...reverență, Agafia...

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Aprilie 12, 2014 la 5:06pm

Este prima data cand citesc o poezie in vers alb scrisa de tine( versul alb imi place, poezia asa zisa moderna, nu) imi place, descopar aceeasi sensibilitate si metaforele fine.

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Aprilie 12, 2014 la 11:54am

...grazie, Elisabeta...

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Aprilie 12, 2014 la 9:39am

în zori

te visez salcie pletoasă

desenând curcubeie

pe fiecare pliu al apei

și mă rog de ramurile inocente

să lase stropi de clorofilă

pe marginea unui gând

să crească poem

Frumos!

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Aprilie 12, 2014 la 8:13am

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor