Asternuturile negre

[Ion Madalina]

 buzele tale saruta asternuturile negre de durerea ta, iar camasa ta mov sta aruncata sub scaunul rupt din coltul paralel al sufletului meu. Milioane de ceruri se desprind sub tipetele tale patrunzatoare si focul mocneste incet in iubirea mea pierduta peste apele lacrimilor mele. Visele se ascund sub nepasarea ochilor tai reci ca marea si oceanele de amintire se scurg sub arcul viitorului meu nesigur. Nu-mi vad spatele, iar linile durerii imi contureaza spatele biciuit de aroganta dublului tau. Ascunde-te in vitrina vietii noastre de pana acum si taci chitic in fata tornadei de regrete. Ascunde durerea in noul tabloul al fiintei rujate in geamul spart de furia omului ce paraseste apartamentul trantind usa pe vecie.