Aventurieri spirituali în nud.

Istoria iudaismului în Europa medievală pomenește  figuri proeminente de filosofi, profeți și cărturari care au marcat puternic cultura evreiască și au afectat relațiile dintre creștini și evrei. Dar puține se știu despre interacția între monoteismul ebraic și al perceptelor sale cu religiile Asiei. Un personaj aparte care merită atenția este Sarmad Kashani, un aventurier spiritual remarcabil. Născut în ultimul deceniu al secolului al XVI-lea într-o familie de evrei  persani în Armenia, Sarmad a călătorit în India, devenind poet, mistic și sfânt. 

A fuzionat tradițiile evreiești, musulmane și hinduse, atrăgând mulți discipoli din multe medii religioase. Printre ei se numără  moștenitorul prezumtiv al tronului Imperiului Mughal, care domina cea mai mare parte a Indiei. Observatorii creștini și autoritățile musulmane au condamnat totuși spiritualitatea sincretică și anarhică a lui Sarmad care a fost decapitat în 1661 pentru infracțiuni religioase și politice. Refuzând fie să fie plasat în orice categorie religioasă, cum ar fi "evreu", "hindus" sau orice altceva, Sarmad întruchipează dialogul vechi de veacuri dintre evrei și credințele asiatice.

Există puține detalii despre viața timpurie a lui Sarmad. Se pare, totuși, că el nu numai că a studiat Tora, dar și misticismul esoteric al Cabalei. Când regele Ferdinand și regina Isabella au expulzat evreii din Spania  în 1492, mulți au fugit în Orientul Mijlociu, luând Cabala împreună cu ei. Orașul Safed  a devenit noul centru al spiritualității esoterice evreiești, găzduind  un celebru cabalist  Isaac Luria (1534-1572), care a postulat că universul material a fost creat de o condensare a esenței divine. Sarmad a împărtășit ulterior această învățătură cu adepții săi din India.
Motivația lui Sarmad de a călători în India a fost mai degrabă financiară decât spirituală: a plecat de acasă în anii '20 pentru a-și căuta averea ca negustor. Dar viața s-a schimbat brusc când a ajuns în orașul portuar Thatta, în Pakistan. Acolo, Sarmad s-a îndrăgostit de un tânăr hindus numit Abhai Chand, după ce l-a auzit citind un poem plin de pasiune, iar cei doi au devenit inseparabili, împărtășind viețile și culturile lor. Sarmad a predat lui Abhai Chand ebraica și a început să compună poezii, prin care declara: "O delicioasă frumusețe   m-a învins. ... Un tâlhar extraordinar m-a dezbrăcat".



 Aceasta nu era o metaforă. Sarmad și-a abandonat viața de negustor și, împreună cu Abhai Chand, s-a dedicat căutării adevărului spiritual în multele tradiții religioase din Asia de Sud. Unul dintre primii lui pași a fost acela de a nu mai purta haine, în dorința de a imita  pe sfinții goi ai hinduismului. Așa cum a spus Sarmad: "Costumul acoperă urâțenia / Celui lipsit de valoare i se acordă darul goliciunii." Cu toate că renunțase la îmbrăcăminte, Sarmad era un om cu multe măști. Mulți dintre contemporanii săi au raportat că el s-a convertit la islam, iar una din poeziile sale sugerează că a devenit hindus. Din contra, scrierile sale batjocoresc aceste credințe: "Întunericul domnește în Ka'aba și în templu/ vino în valea fericită a sineului / unde doar o singură culoare prevalează." Toate religiile par să-i atragă interesul; dar nimeni nu va  scăpa de criticile sale.

                               Dara
Știrile despre un străin în nud, plin de învățături exotice, au călătorit repede, iar Sarmad a adunat in juru-i mulți ucenici, inclusiv prințul Dara Shikoh (1633-1659), probabil moștenitorul tronului Mughal și fiul favorit al împăratului  Shah Jahan. Dinastia dominantă a Imperiului Mughal era musulmană, dar majoritatea subiecților săi nu erau: Asia de Sud fiind un loc de mare diversitate religioasă, cu hinduși, creștini, zoroastrieni și alții care trăiau împreună. Fie din interes spiritual real, fie din calcule politice, Dara a sponsorizat dialogul interconfesional, cultivând o imagine a lui însuși, ca lider tolerant. Fiind un simbol viu al sincretismului spiritual, Sarmad l-a făcut curios pe Dara, care  a invitat înțeleptul evreu-musulman-hindus la curtea sa.


Spiritualitatea eclectică a lui Sarmad și a ucenicilor săi nu era prea atractivă pentru alți observatori, inclusiv călătorii europeni din India. François Bernier, medic francez la curtea imperială, a comentat că a fost "mult timp dezgustat" de nuditatea lui Sarmad. Niccolo Manucci, un diplomat italian, a susținut că Dara și Sarmad au fost niște atei care au încercat să  manipuleze credincioșii. Desigur, în țările de origine ale lui Bernier și Manucci, un mistic evreu gol nu ar fi ajuns mai departe de ușa casei sale  înainte de a fi arestat, dacă nu ars pe rug. Faptul că Sarmad a reușit să-și răspândească învățăturile timp de zeci de ani, mărturisește libertatea relativă a religiei oferită în Asia de sud la acea vreme.

Și totuși, această libertate avea limite. Prin aderarea la cercul lui Dara, Sarmad a trecut  linia,  de la religie la politică. Dara nu a fost singurul candidat la tron; fratele său Aurangzeb a căutat să devină el însuși împărat. În timp ce Dara și-a construit rețeaua politică în jurul ideii de toleranță, Aurangzeb a apelat la clericii ortodocși musulmani și a condamnat flirturile lui Dara cu alte credințe. Într-un scurt război civil, Aurangzeb a zdrobit forțele lui Dara pe câmpul de luptă și l-a executat pe Dara în 1659. Noua sa administrație a lichidat foștii susținători ai lui Dara, inclusiv pe Sarmad. Povestirile despre procesul și execuția sa sunt neclare , dar este cert că a fost decapitat în 1661, aparent pentru erezie, dar poate și pentru legăturile sale cu Dara. 
Aurangzeb apare adesea în istoria Indiei că fiind o figură finală a intoleranței islamice, responsabilă nu numai pentru moartea lui Sarmad, ci și pentru reprimarea Sikhilor și impunerea de taxe asupra non-musulmanilor. Cu toate acestea, mulți musulmani indieni au fost și rămân fascinați de învățăturile lui Sarmad. Mormântul său, situat lângă o  importantă moscheie din Delhi, este un loc de pelerinaj.  

Sarmad, totuși, a rezistat identificării cu orice crez particular. Etichetarea lui un martir sufi face o nedreptate spiritului său cosmopolit. De asemenea, umbrește iudaismul care a rămas partea centrală a spiritualității sale. În ultimii ani, savanții au arătat că Sarmad a rămas cufundat în învățăturile Cabalei Lurianice, chiar dacă și-a dezvoltat propriul amestec de misticism idiosincratic. Dovezile acestei teorii apar într-o enciclopedie religioasă mondială persană compusă în India în anii 1650: Dabastan-e Mazaheb. Sarmad și Abhai Chand au contribuit la secțiunea despre iudaism, oferind versiunea legendei despre Geneză, înflăcărată de ideile cabalei.

Chiar dacă Sarmad a împrumutat elemente de la islam și hinduism, el a fost  un ambasador al iudaismului, răspândind doctrinele lui Luria acolo unde nu au fost niciodată predate. S-a alăturat unei noi ramuri a spiritualității evreiești în vechile tradiții religioase ale Asiei de Sud. El a fost precursor al acelor evrei atrași de hinduism, budism și alte credințe, îmbogățindu-le cu propriile moșteniri spirituale.   

 **

Editura SAGA 2017

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor