. dimineaţă am zărit în jurul casei paşi de om...

mă doare ceva înlăuntru. ca şi cum am creşte în mine un pom care mă sufocă, îmi iese prin piele prin ochi prin pori, de parcă m-ar alunga cinve din mine insămi şi nu mai am unde fugi nici m-ascunde. nici dac-aş plânge, pomul meu nu ar ajunge la apă. sunt un deşert. sunt un eu fără mine.

mă doare cumplit ceva înlăuntru. toţi ştiu că inima e în partea stângă şi au făcut din spaţiul acela un sac de box. mi-am scos-o singură într-o noapte din mine, mergeam cu ea pe o stradă. era mare, scobită ca un felinar făcut dintr-un bostan. până la ziuă s-a preschimbat într-un pepene, l-am tăiat felii şi l-am împărţit copiilor flămânzi, a rămas un ciot mi-am spus că nimeni nu va revendica o inimă epavă. nomazii care m-au prădat vor pleca întrucât în mine templele miros a apus.

m-au răscolit până când n-a mai crescut în mine iarbă, ci cuţite.

mă doare crunt ceva înlăuntru. oamenii se împart în urmaşii lui cain şi ai lui abel. de la fereastra mea, il văd pe cain privindu-mă. asteaptă. alteori doarme, cu ochii deschişi. privesc ce-a mai rămas din mine şi din inima mea. era odată ca o vată de zahăr, dormea ca un prunc desculţ în ceardac. e ca un must oprit din fiert. are o carapace de broască ţestoasă, fluturele din ea e captiv. crisalida e uneori ca un acvariu. te mumifici dacă nu ieşi la timp ori te inundă un lichid mai dur ca formolul. am dat-o jertfă, am tuns-o chilug, am chinuit-o eu învăţând-o cum o vor chinui altii, am ars-o cu biciul, i-am spus: vei sluji. a spălat pe jos, a mâncat roşcove, e-uri, plasticuri, arsenic, ferocianuri, praful din lapte, glutenul din grâu, frica. n-ai să ajungi niciodată calfă, i-am spus. nu vei supravieţui. într-o zi, cain te va ucide. atunci, şi-a păstrat gavanoasele pleoapelor pline cu lacrimi, precum o cămila cocoaşa. într-o zi, din lacrimile alea mă voi hrăni, îmi voi potoli setea. vei deveni un peşte de apă sărată i-am spus. eşti atât de ciudată, de parcă în mine ar fi mai multe halouri de eu. am sentimentul că eşti mai bătrână decât mine, că ai avut mai multe vieţi. de ce eu, e cea mai stupidă întrebare.

iartă-mă, mă doare ceva înlăuntru...ei mi-au spus că a umili înseamnă a supune înseamnă a educa. ce-ai spune dacă ţi-aş da voie să pleci, o singură dată, pentru totdeauna. m-a îmbrăţişat, nu ştiu de unde îi crescuseră braţele dar asta s-a întâmplat. atunci, am simţit cum am vrut să devin o casă adevărată. am închis fereastra către cain. am lasat-o să-şi aleagă cel mai frumos loc din mine unde să-şi ridice o casă, o livadă, un râu...să vină hulubii

Vizualizări: 216

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de corina pe Iulie 23, 2013 la 4:37pm

Am vrut să spun doar atât: vaierul păsării spin îl cunosc chiar de când nu adăstasem in lume cu picioarele goale, pe creştetul văilor...Şi mai ştiu cum e să se scurgă toată fărâma de bine din venele ostoite de ger, de neputinţă, de gol...

Stepa m-a botezat şi pe mine, cu urletul fiarelor hulpave, care mi-au sfârtecat înlăuntrul...Astăzi....am devenit şi eu pânda bezmetică a lui "de ce nu eu?!"

Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Iulie 21, 2013 la 8:33am

daca masuram cati urmasi are cain ni se termina numerele cunoscute . care lasa in urma calculul batranetilor devenite irelevante.

 

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Mai 26, 2011 la 5:30pm

"eşti atât de ciudată, de parcă în mine ar fi mai multe halouri de eu. am sentimentul că eşti mai bătrână decât mine, că ai avut mai multe vieţi. de ce eu, e cea mai stupidă întrebare..."

Bine v-am reîntâlnit, Katya Kelaro!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor