- Dacă vreodată dorul de mine

O să-ţi vorbească în limbi nevorbite

Cheamă-l aproape, spune-i: "străine,

Ce veşti mi-aduci?" şi ascultă-l, iubite!

 

El o să-ţi spună cât de aproape

De tâmpla ta îmi rostesc rugăciunea,

Cum mă confund cu durerea ce-ncape

Între hotarele vremii, când lumea

 

Ne vrea topiţi într-o flacără vie,

Incandescentă ca slovele-acestea,

Dacă-ntr-o zi îţi voi fi agonie

Mergi mai departe şi scrie povestea.

 

- Dacă mă-ncearcă vreo nostalgie

Şi-o să mă-nec în aduceri aminte,

Strânge-mă-n braţe, poate-o să-mi fie

Sete de cer şi-nsetat de cuvinte

 

O să rostesc un verset din scriptură

Şi undeva, pe-o potecă spre soare,

Voi căuta urma ta care fură

Liniştea mea şi a zilei culoare.

 

Dacă mă-mbată dorul de tine

Am să aprind felinare pe lună

Şi-o să mă-ntorc, căutându-te-n mine

Să-ţi pot ura-ntr-un târziu: „noapte bună!”

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor