O dâră verde iese din albă, neaua-n crustă,
Pe aleea de castani, ce-o știu pe dinafară
De când îmi petreceam vacanțele de vară...
E banca îngropată în gându-mi fără vârstă.

M-aștern, în loc de omăt, cu visul din retină,
Cu ochi deschiși văd iarna; osos stingher de câine
În pas săltat trecând, fără de ieri, de mâine...
Și angelic chip din clasa liceului... o virgină.

Oh, cât am așteptat-o să vină să se-așeze,
Să îmi pierd mâna-n păr, cu ochi plimbând pe buze,
Ce nu-ndrăzneam să cer, speriat să nu refuze
De-o atingeam, în mutele-mi, dorințele prea treze.

Am stat și să răzbun trecuta neîmplinire
Într-un sărut prelung, cu alta-n seva cărnii,
În scârțâit de dinți pân’ la-nroșitul țărnii,
De buze sparte-n spasmul de-a inimii oprire...

Cât sufeream când banca o regăseam cu alții
Ce-i profanau și lemn și semne scrijelite;
Cum n-ar fi fost pe lume atâte-alte iubite
Și singuru’ aș fi fost ce-nalța rugi cu psalții.

Aș vrea să stea mereu ascunsă, neatinsă,
S-o port în mintea-mi vie, cum știu și-am cunoscut-o;
Numai a mea să fie, mireasa ce-am cerut-o...
Să-i stau pe brațe verzi, de lacrimi toată ninsă...
29.02.2012

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor