Mai aveam numai 20 de euro în cont. Nu mai lucrasem de două săptămâni, așa că banii se duseseră, de parcă nici n-ar fi fost. De ce mama naibii n-o fi avut nimic de zis Dumnezeu atunci când a inventat dracul banii?!
Ar fi fost mai lejer să aibă fiecare popor monedă frunza copacului cu cea mai mare răspândire pe teritoriul țării, regiunii sau, pe plan local, al satului în care trăiesc oamenii. Te duci la magazin cu căruța și o umpli cu ce-ți trece nevasta pe listă, iar la sfârșit, totalul.
  • Ia zi, nea Bucată, cât face?
  • O cracă și șapte frunze de dud.
  • Așa, ia de-aici, plus trei frunze pe de-asupra, să le dai la gândacii ăia de-ți produc mătase.
Mai rău e de ăia care, cât vezi cu ochii, au numai cactuși.
Ei, dar astea-s vise. Ce mă fac eu acum, că mâine vine chiria și eu mai am numai 20 de euro? Ia să mă rog eu la Dumnezeu, poate îmi spune numerele la loterie. Cum centrul orașului era prea aglomerat la ora aia, m-am dus într-un parc, să mă concentrez în liniște. Stăteam eu pe o bancă și mă concentram, dar Dumnezeu nimic. Ori eu nu eram pe frecvență cu El, ori își terminase programul, că era mai spre seară, ori era plecat în vacanță. Dacă am văzut că nu iese nimic din toată treaba asta, mi-am zis să scot ăia 20 de euro, 10 îi joc la loto și de 10 mă îmbăt praștie.
Mi-am băgat cardul în el de bancomat, primul pe care l-am găsit, bag pin-ul și îmi apare un text pe ecran:
Ești de acord să-ți alimentez contul cu 1 milion de dolari?”
I-auzi întrebare! Dau să apăs pe tasta ”Da”, când mă trăsnește un gând criminal. Dacă sunt băieții cu cititoarele de card pe aici și vor să-mi golească banii din cont? Mi-am adus aminte cât am în cont și m-am liniștit. Ar fi o mare țeapă pentru ei. Apăs hotărât butonul și îmi apare o altă întrebare:
Dar ce vrei să faci cu ei?”
Și îmi dă trei variante de răspuns:
A: Să îi beau
B: Să îi sparg pe femei
C: Fifty-fifty
Mă gândesc că primele două sunt întrebări capcană, așa că, mă mulțumesc numai cu 500 de mii de dolari și apăs hotărât pe C. Bancomatul mă congratulează pentru alegerea făcută și mă anunță că jumătatea la care am renunțat se va folosi pentru ajutorarea copiilor orfani. Nu-mi pare rău. Deja fac fapte bune. Apare un nou mesaj.
Banii pe care ești pe cale să-i primești trebuie să fie, ca orice venit, impozitați. Impozitul este de 20%. Ești de acord?”
Asta e. Are dreptate. Apăs oarecum hotărât ”Da”.
Ok. Vi s-au retras 200 de mii dolari impozit”
Cum mama naibii 200 de mii? La 500 de mii, 20% înseamnă numai 100 de mii.
Impozitul a fost reținut la suma inițială de un milion”
Uite-al dracului! Mă cam enervasem, dar asta e situația. Hai să-mi iau mai repede cei 300 de mii care mi-au mai rămas. Alt mesaj. Deja mă ia cu călduri.
Comisioanele băncilor (transfer, administrare, asigurare, inițializare, deparazitare, spălare etc) sunt în procent de 15%. Ești de acord?”
Sunt, ce mama dracului pot să mai zic, deși, tare i-aș fi tras una bancomatului. Apăs cu mâna tremurândă de iritare butonul ”Da”.
Ok. Vi s-au retras comisioanele în valoare de 150 de mii de dolari”
Hoții dracului, tot la un milion!
Avem o problemă. Contul tău este în euro, iar noi trebuie să-ți virăm dolari. Continuăm?”
Apăs ”Da”, ce era să fac?
Cursul nostru este de 1,5 dolari la 1 euro.”
Mamă, ce bandiți! Escroci, frate!
Ești de acord?”
Nuu, urlu de sperii porumbeii de pe statui, dar apăs, adică izbesc tasta ”Da”.
Ok, transferul ar fi în valoare de 100 de mii de euro. Comisionul de transfer este de 5%. De acord?”
Zic nu și apăs ”Da”.
Pentru a finaliza transferul trebuie să răspunzi la 7 întrebări. Fiecare răspuns greșit îți înjumătățește banii. De acord?”
Nu. Mă uit după vreo cărămidă. Nu văd. Apăs ”Da”.
1. Cine a fost căpitanul Stelei în finala de la Sevilla din 1986?”
Uite-al naibii, ăsta știe că țin cu Dinamo! Dintre cei 5 de pe ecran îl aleg pe Tudorel Stoica și pierd 47.500 de euro.
2. Cine este autorul Teoriei relativității?”
Habar nu am, că nu mi-a plăcut matematica și îl aleg pe Pitagora.
Între Teorie și Teoremă este o diferență de exact 23.750 de euro”.
Dacă o ține tot așa, cred că mă scoate dator.
3. Cine a scris poezia Corbul?”
Îl aleg bucuros pe Noe, că lui i-a adus corbul o ramură de măceș sau de ceva, nu știu exact.
O literă greșită costă 11.875 de euro”.
Nu prea mă pricep la străini dar pe ai noștri îi știu pe toți.
4. Cine a scris Patul lui Procust?”
Ia uite ce variante îmi dă ăsta! Numai Petrești. Gică nu, că ăsta e cu muzica. Dan nu, că ăsta e cu mingea. Florin nu, că ăsta e cu Vacanța Mare. Camil nu, că ăsta nu e nume. Cezar, ăsta e.
Cezar te-a costat 5.937,5 euro”
Are dreptate că ăsta a fost gagicul Cleopatrei (nu site-ul, regina).
5. În cât timp se rotește pământul în jurul soarelui?”
Al dracului, ăsta e chitit să-mi ia banii! Apăs la plesneală ”un anotimp” și mai pierd 2.968,75 euro.
6. Cât timp durează noaptea polară?”
Deja nu mai am chef de joacă. Nu au mai rămas nici măcar 3 mii de euro. Apăs pe ”La poli nu există noapte” și mai rămân cu 1.484,375 euro.
7. Cum îl cheamă pe fratele unchiului strănepotului bunicului tău?”
A-ha, te-am prins! Pe fratele meu îl cheamă ”Matei”.
Greșit. Tu ești. Mai ai 742,1875 euro. Cât trebuie să plătești chiria?”
750 de euro, zic eu mirat.
Deci, 742,1875 euro + 20 euro, cât mai ai tu în cont = 762,1875 euro. Îți rămân 12,1875 euro să joci la lotto. Numerele care vor ieși câștigătoare sunt: 7, 28, 3,15, 30 și 1”.

Vizualizări: 435

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de ilie adrian pe August 5, 2013 la 2:07pm

  Juma-juma,ca sa vad toti romani formidabili inapoi in tara,macar intr-o vacanta))))))))))

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe August 5, 2013 la 12:42pm

Numai 10 %, domnule Ilie Adrian :)

Mulțumiri!

Comentariu publicat de ilie adrian pe August 5, 2013 la 12:30pm

   Superb text.

Acum merg sa pun numerele astea la loto.Joc Euromilion.Daca iese ceva,facem juma-juma.

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Iunie 10, 2013 la 9:30am

Sărut mâna!

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Iulie 17, 2012 la 12:08am

...dar angajații băncii știu. Ei pupă?

Comentariu publicat de caterina scarlet pe Iulie 16, 2012 la 9:05pm

ei bată-i vina!ATUNCI SĂ VINĂ CU BANI DE-ACASĂ DAR NU PUPĂ PROZĂ.

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Iulie 16, 2012 la 8:10pm

Sărutări de mâini, doamnă Caterina Scarlet!

O singură chestiune: nu toți abonații acelei bănci știu să viseze.

:)

Comentariu publicat de caterina scarlet pe Iulie 16, 2012 la 4:54pm

e o porție de umor și de ce nu și un pic de optimism utopic de care să nu ne îndoim niciodată căci cine nu știe butada:ai grijă ce îți dorești că se îndeplinește!

îmi place curgerea evenimentelor și deznodământul.iar ideea cu numerele câștigătoare e teribilă căci se presupune că la acel bancomat public al unei bănci cu nenumărați abonași nu ai fost singurul care a accesat aparatul deci procentul câștigului e total iluzoriu-câștigi și nu câștigi.e puțin suspans dacă mergi  cu imaginația dincolo de finalul scris...

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Iunie 25, 2012 la 10:26pm

Domnule Iulian, observați că bacșișul nu dispare. :)

Pentru dumneavoastră am alte numere câștigătoare: 1,2,3,5,8,13...

Mulțumiri!

Comentariu publicat de iulian damacus pe Iunie 25, 2012 la 8:33am

solutia cu frunzele... numai un scriitor o poate oferi/ incolo, o lectura palpitanta, cu gandul la nr. castigatoare!...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor