BANII LUI CEAUȘESCU, de George Angelescu 

Unii dintre cititorii noștri au plecat din România înainte de Revoluție, alții după evenimentele din 1989. Dar, și cei din țară și cei plecați am apucat să trăim sub comanda lui Nicolae și Elena Ceaușescu (aproape cu toții). De-a lungul anilor, au circulat sute de povești despre Nicolae și Elena Ceaușescu; cele mai multe adevărate. Una dintre povești se referă la averea familiei Ceaușescu, despre care s-a spus că s-a cifrat la cinci miliarde de dolari. Ceea ce se știe însă cu siguranță este că nimeni nu a anunțat vreodată o sumă exactă. Motivele? Prea multe persoane implicate, adeseori, în conducerea României de după Revoluție, posibile colaborări cu guverne străine, etc…

Probabil că nu vom afla niciodată toate detaliile. Însă, răsfoind o parte a colecției ziarului “Universul”, am găsit un articol foarte interesant, scris în noiembrie 1991 de George Angelescu (Anghelescu) din Calgary, Canada, proprietar al comapniei independente de producţie TV, C21ETV (www.c21etv.com), despre care am mai scris. George Anghelescu este Lugojean, de loc. Dar, nu a vizitat Europa, respectiv România, decât o singură dată în ultimii 23 de ani. Și nu vrea să spună de ce. Mi-a spus doar ca are în plan sa viziteze Romania în 2013. George a scris articolul pe care îl prezint în continuare, după ce CBC (Canadian Broadcasting Corporation) a produs un documentar despre averea lui Ceaușescu. Documentarul CBC-ului a fost primul program TV din lume, care a analizat situaţia averii tiranilor.

Așadar, “Banii Diavolului” (textul original din 1991; textul din paranteze aparține autorului, George Angelescu). Menționez că publicarea acestui articol se face, cum se spune in America de Nord, “courtesy of Universul”, ziar condus la acea vreme de Domnul Aristide Buhoiu, si “courtesy of George Anghelescu”. George mi-a acordat drepturile de publicare.

Lucreția Berzintu                                                                                          -  (decembrie 2012)

 

“BANII DIAVOLULUI” – Ziarul Universul, 1991
Averea lui Ceauşescu însumează 5 miliarde de dolari?

Aristide Buhoiu:

Informam cititorii că la Bucureşti se anunţase acum câteva săptămâni că foarte curând vor fi date informaţii despre investigaţiile făcute pentru descoperirea conturilor secrete ale familiei Ceauşescu. Între timp, un film pe această temă a fost interzis la televiziunea (nationala) canadiană. Ce se întâmplă în culise? Iată motivul pentru care am cerut colaboratorului nostru din Canada, George Anghelescu, (columnist al ziarului Universul in 1991 si 1992) o corespondenţă pe această temă.

George Angelescu:

Deschideam articolul precedent cu întrebările: De ce ne atârnă asupra capului încă trecutul? De ce compromite, încă, prezentul?

Titlurile rapoartelor ziariştilor străini, spuneam în acel articol, sint nimic altceva decât definiţii pure şi triste, care complementeaza imaginea cenuşie a lumii din afară despre români şi România.

Jurnaliştii străini, iată, continuă completarea imaginii despre România de azi cu o serie de documentare triste, zugrăvind naţiunea noastră angajată în istoria ei de dată recentă. “Ridicarea şi căderea lui Ceauşescu”, “Copiii lui Ceauşescu” (Doamne, ce documentar îngrozitor) şi multe altele.

Suita este reîntregită de un nou documentar, “The Evil’s Fortune”, al producătoarei canadiene Susan Teskey. Nu ştiam nimic de ancheta acesteia.

Degetele mâinilor îmi sunt de ajuns pentru a număra relaţiile mele cu alţi români din exil. Totuşi, iau prima notă de la un român exilat despre programarea difuzării documentarului “The Evil’s Fortune” pe canalul CBC (Canadian Broadcasting Corporation), în urmă cu aprozximativ patru săptămâni.

Premiera se amână

Vine seara.

Obosit, după o întâlnire de patru ore şi douăsprezece minute avută cu regizoarea mea de casting, Jaci Majer de la Majer Casting Inc. şi producătorul de film Joe Thornton, care tocmai terminaseră o coproducţie TV canadiano-olandeză (si imi sugerau productia unui documentar despre Romania), intru în casă. Imi dezbrac hainele zilei, respirând uşurat. Îmi pun “ţoalele ponosite, de casă” şi-mi iau papucii în care mă simt atât de confortabil întotdeauna, dar mai ales, eu, din nou eu…singur…în fiecare seară!

Pe ecranul televizorului apar primele imagini – genericul emisiunii “The 5th Estate”.
Ştiind că până şi genericul unei emisiuni este tăiat de dansul fatidic al dolarului, adică reclamele, îmi mai pun liniştit un pahar de suc, şi îmi pregătesc ţigările, bricheta şi scrumiera. (Nu mai fumez, demult.)

Mă aşez! Îmi iau o poziţie cât mai confortabilă! Ştiu că voi revedea locuri şi oameni “de acolo”. Nu, nu locurile şi nu oamenii pe care vreau să-i văd m-au deranjat, cu totul altceva m-a deranjat “acolo”, creierele unora care erau putrede, mucegăite, prinse de o boală ireversibilă.

Dar…surpriză! Documentarul pe care îl aştept este, subit, scos de pe post. Se transmite cu totul altceva.

Surpriza mea este alimentată şi de faptul că acest lucru se întmplă pe continentul care, totuşi, se numeşte “America”…

Imposibil! Cum? De ce? Hm… greu de crezut! De ce s-a oprit difuzarea? Este, într-un fel sau altul, America afectată…? Întrebări fără răspuns. Trec zilele şi uit. Urmează alte întâlniri cu producătorul Joe Thornton, cu regizoarea Jaci Majer, alte discuţii…”Tri Star”, “Universal Picture”…uit, uit total de documentar… de o lume apusă…!

După o lună

Vine iarăşi ziua de marţi. Marţi, 6 noiembrie a.c. (1991) Ţrrr – telefonul! “Alo, Aristide Buhoiu…”, “Oh, bună seara, domnule Aristide!”, “George, te rog să urmăreşti pe canalul vostru CBC filmul acela realizat de canadieni, despre bogăţiile şi conturile lui Ceauşescu, care a fost acum o lună scos de pe post, …şi scrie un material amplu!”

Ora 7 PM – Alberta; din nou sună telefonul! La capătul firului California! ”…cum a fost, s-a difuzat?”, “Nu! – răspund eu – se va difuza la ora 8 PM – Alberta, Canada!”, “Cât este ceasul la voi – întreabă California.”, “7, e 7 PM, este doar o oră diferenţă între California şi Alberta.” Răspunsul meu face bine vocii de la capătul firului.

Vizionez aşadar (INSFIRSIT) şi comunic impresii. Impresiile sunt, însă, personale. Interpretarea rămâne la discreţia cititorului, mai cu seamă a cititorului din ţară.

Îmi place să cred că ei, cititorii, nu sunt afectaţi de maladia din interiorul ţării. Maladie care taie pofta de mâncare, care taie porţia de oxigen a fiecărui român.

Aşadar, ora 8:00 PM – Alberta, Canada, Canalul TV, CBC – emisiune: “The 5th Estate”, titlul: “The Evil’s Fortune”; producător: Susan Teskey.

Ce se poate înţelege din anunţul prezentatorului? Mă autoconsolez. Uneori punem întrebarea nu pentru a primi un răspuns, ci pentru o auzi mai bine!

“Emisiunea care urmează să o vizionaţi a fost, iniţial, programată pentru difuzare acum patru săptămâni…”un cordon junction” (traducere liberă pentru cei care nu vorbesc engleza: linie telefonică de poliţie, guvern; aceleaşi cuvinte sunt folosite si în cazul nodurilor feroviare, etc), a oprit difuzarea ei până în această noapte. Aşadar, suntem liberi să o facem – The 5th Estate prezintă bucuros: The Evil’s Fortune”!

Începe ancheta

Urnează voci, intenţionat regizate pe fondul genericului. Reuşesc să prind frânturi de cuvinte rostite de diferitele voci: “…vreau să spun, am luat situaţia…, de ce?…aceasta încă…, te întreb!…”

Se derulează filmul.

Realizatorii încearcă o combinare a rigorilor genului. Încearcă să concentreze fără a produce sincope în acţiune, să esenţializeze fără a schematiza.

Fluiditatea filmului, după părerea mea, este tăiată de apariţia “personajelor”, unele dintre ele evadate din lumea omeniei, bunei cuviinţe, care sunt lăsate să se recomande singure într-o serie de confesiuni. Uneori fac casă bună cu comentariile prezentatorului, alteori apar în contrast cu afirmaţiile acestuia.

“Se împlinesc aproape doi ani de la rapida execuţie a lui Nicolae şi Elena Ceauşescu” – spune comentatorul – “şi astăzi există o larg răspândită părere că execuţiile au făcut parte din complot. Acel complot prevenea posibilitatea unei judecăţi compromiţătoare, care putea stânjeni membrii cheie ai noului regim, precum controversata întrebare legată de averea lui Ceauşescu.”

“Veţi întâlni oameni” – ne spune în continuare comentatorul – “care explică acumularea averii Ceauşescu, şi apoi vom examina efortul depus în recuperarea acesteia, un efort care generează mai multe controversă decât… bani ghiaţă.”

Pe ecran se perindă o serie de imagini care ilustrează căderea lui Ceauşescu, judecata şi pronunţarea sentinţei; executarea celor doi; imagini scurte ale Bucureştiului, ale Casei Republicii, scene din viaţa personală a familiei Ceauşescu; vânători de animale, etc.

Dumitru Mazilu, fost vicepreşedinte în noul guvern, şi-a dat seama că mandatul său era nou şi urgent.

“Poporul roman” – spune Dumitru Mazilu – “ne cere să facem tot posibilul ca să-i spunem adevărul despre averea partidului comunist, mai întâi, şi apoi despre banii lui Ceauşescu.”

“Din start era clar că nu avea să fie uşor drumul depistării banilor lui Ceauşescu. El şi consilierii săi financiari realizaseră acel complex sistem financiar, prin care au învârtit în mâinile lor imensa bogăţie fianciară”, atrage atenţia vocea comentatorului.

Cât de mult au pus de-o parte? Diferite estimări vorbesc de 400 de milioane până la… 5 miliarde de dolari!

Banii lui Ali – Baba

Cum să-i găseşti? Momentul marii hotărâri:

O delegaţie română vine în Canada, la Toronto, în strada Bay!

Canada exportase doar, odinioară, urşi pentru poftele nebune ale lui Ceauşescu! Urşii din România erau prea firavi pentru îndeletnicirile vânătoreşti ale paranoicului. Numai pentru ale lui, oare? Vreau să spun, el era singurul trăgător? Alţii nu trăgeau niciodată?…Oare? (!) Hoţomanilor!!!…tăceţi?(!)

Aşadar, delegaţia română inspiră o gură bună de aer nordic, canadian, şi consultă câţiva dintre cei mai mari specialişti financiari ai lumii.

Pentru cei doi specialişti canadieni, angajaţi în afacere, primul lucru era să determine cum a funcţionat maşinăria financiară ceauşistă.

Au început investigaţiile. Domnul Liviu Turcu din Washington (fost înalt ofiţer de securitate, defectat în 1989 în SUA, care în vara aceluiaşi an vizitase redacţia “Universului” n.r.), începe să povestească. Iar povestea prinde contur!

Ilustraţia muzicală a filmului colorează întregul ton al acestuia. Succesiunea de imagini pare să producă sincope în firul acţiunii.

“Evreii şi nemţii la vânzare”

“Şi totuşi, se vorbeşte de acumularea veniturilor.” Este intervievat rabinul Moses Rosen – negociatorul pentru plecarea în Israel, prin anii ‘70, ‘80, a peste 400.000 de evrei din România. “Acesta” – spune comentatorul – “uzase de influenţa sa în lumea Vestului, în favoarea conexiunilor Ceauşişte.” Intervievat fiind, neagă orice colaborare a sa cu Diavolul (Ceauşescu):

“…Nu am făcut nici un târg cu Diavolul…nu sunt Faust (?!)…”

În conformitate cu sursele Serviciilor Israeliene de Informaţii, cel puţin 60 de milioane de dolari au fost platite României în schimbul vizei de plecare definitivă, în perioada menţionată.

Interviul domnului Liviu Turcu capătă formă episodică: “Experienţa cu evreii a generat – spune dumnealui – exodul germanic”.

Vreme de 22 de ani avocatul vest-german, Doctor H.G. Husch, din orăşelul Noise, de lângă Bonn, a dus tratative secrete cu România. Cele două sute de întâlniri”acoperite” dintre Germania de Vest şi Bucureşti aveau ca scop emigrarea din România a peste 200.000 de etnici germani, în schimbul contravalorii financiare de 1 miliard de dolari.

Operaţia este încă respinsă de guvernul de la Bonn, ca fiind realizată oficial. Suma de 10 -15.000 de mărci pentru fiecare etnic german este mică sau mare?

“Fără comentarii – răspunde Domnul Dr. H.G. Husch – nu-mi place să vorbesc…, pot, dar nu-mi place…este, încă, un secret care merge înainte…!”

Se succed alte serii de imagini, alte secvenţe muzicale. Doamne, ce frumos sună o melodie populară românească, undeva, prin primele secvenţe ale filmului. Oh, exact. Si acum, “…Doamne, vino Doamne să vezi ce-a mai rămas din oameni…” N-am mai ascultat de mult un Valeriu Sterian, am avut însă ocazia să-l aud în coloana sonoră a documentarului.

Negustorii de arme

Investigaţia pe firul acumulării veniturilor continuă:

18 februarie 1982 – Geneva; Un faimos negociator în comerţul cu arme soseşte în Elveţia. Este sfătuit de un intermediar că s-ar putea să găsească rachetele dorite în România. Şi, pe calea aerului, ajunge la Bucureşti.

Românii insistă să fie plătiţi în bani lichizi: 112 milioane de dolari! “Romtehnica” manipulează 4 miliarde de dolari în comerţul cu arme: de la arme mici, până la rachete.

În vremea aceea Marcel Răceanu era diplomatul lui Ceauşescu în capitala Americii. Washingtonul recunoaşte calităţile deosebite ale lui Ceauşescu, care, ajunge până şi cetăţeanul de onoare al Disneyland-ului.

Ceauşescu îmbracă în uniforme noi soldaţii lui Saddam Hussein.

Societatea ‘Dunarea” funcţionează perfect, banii curg, “se-ntorc cu lopata”!

În nebunia lui, Ceausescu acceptă, în contravaloare, depozitarea rezidurilor chimice ale italienilor pe teritoriul românesc. Se îmbolnăvesc oameni. Rezidurile sunt aruncate în Marea Neagră. Localnicii vorbesc despre radiaţii solare, despre holeră la mare şi în Deltă, etc.

După Ceauşescu

Nebunul era nebun adevărat. Se aud iarăşi împuşcături pe ecran. Nebunul a căzut! Dar cine-i urmează(?)

Iniţial, Guvernul român a creat un comitet puternic de specialişti pentru depistarea averii Ceauşiste, apoi, un an mai târziu, Comitetul s-a transformat într-o Comisie guvernamentală oficială.

Curios, însă, faptul că zelul de început moare în fiecare zi, puţin câte puţin, deşi acest lucru nu este recunoscut!

Mister la “Crescent”

Pentru detectivii canadieni totul a fost uşor până la contractul cu firma “Crescent” din Cipru.

Managerul bucureştean al Crescent-ului, Dr. Dan Voiculescu, recunoaşte înregistrarea sutelor de milioane de dolari ale României în Cipru, dar, din acest moment persoana domniei sale se transformă, practic, într-o barieră în faţa acţiunilor şi succesului celor doi canadieni. (?!)

Da, aceasta este întrebarea care se naşte: De ce?!

Poate că Guvernul României nu vrea să mai vorbească despre bani, dar uite că alţii o fac.

România are acum o presă liberă (relativ)! Prin urmare Petre Băcanu şi “România liberă” se confesează. Banii trebuie readuşi în România, peste voinţa guvernului, se pare!
Şi totuşi se mai aud şi alte voci, alte păreri. (Sincere?)

Generalul Victor Stănculescu mărturiseşte:

“Nimeni din actuala conducere a României – declară domnia sa – nu este interesat să ascundă acţiunile trecutului. Nimeni nu este interesat în oprirea investigaţiei!…”

Imaginile curg, părerile se derulează parcă în dezavantajul obrazului întregii Românii. Iarăşi umbre gri aruncate peste faţa ţării, peste oamenii ei, care şi-au întors ultimul strop de sudoare, înfometaţi şi înfriguraţi, muncind ca sclavii. Unde sunt banii lor? Unde este pâinea lor?

“Tema de casă” pe care o dă segmentul interviului cu domnul Dr. Dan Voiculescu, managerul bucureştean al Crescent-ului, presupune o experienţă posibilă numai prin mijlocirea unei încrederi neclintite în puterea naţiunii!

Reporterul revine la ideea domniei sale: “D-voastră aţi luat deciziile, d-voastră aţi întreţinut legăturile de afaceri din România, în sensul obţinerii profiturilor, după aprecierea d-voastră aţi condus compania… Aceasta îmi sună mie ca noţiune de “proprietate”…

“Aici e problema – intervine Dan Voiculescu – între a “suna” şi “este” e o mare diferenţă – şi dumnealui continuă într-o engleză stricată. Eu eram “the servo”(?)… eram creierul activităţilor “Crescent”, planificam ce era mai potrivit pentru “Crescent” să se facă în Bucureşti… acela eram eu, …este adevărat… d-voastră aţi preluat acuzaţiile din gura competitorilor mei, …este adevărat!…”

O tăcere nervoasă se instalează pe faţa domniei sale. Furia dinăuntrul său, dominata de un calm enervant, îi dă contur specific propriei feţe. Operatorii o surprind abil, cinematografic.

“Aţi acumulat zeci de milioane de dolari, sute de milioane de dolari, unde au mers?” – întreabă reporterul.

“Aceşti bani – răspunde Dan Voiculescu – sunt în conturile Crescentului din Cipru…Toţi aceşti bani (subliniază dumnealui) sunt în conturile Crescentului din Cipru…”

“Ce lucrează acum compania?” – o altă întrebare discretă, care nu primeşte nici un alt răspuns decât “Nu ştiu”.

Reporterul – afirmativ: “Este secret!”

“Dacă-i secret, nu-ţi spun” – se bucură domnul Voiculescu.

“Profiturile d-voastră…, puteţi să îmi spuneţi, au luat profiturile d-voastră calea conturilor speciale ale regimului Ceauşescu?”

“Nu domnule! Nici măcar un cent? Nici măcar un cent!”

Ce se ştie la Bucureşti

Dacă ar fi să mă exprim în termeni de specialitate cinematografică, ar trebui să scriu “Fade to:”, ori “Dissolve to:“, dar fiind vorba de o consemnare a impresiilor despre un documentar, trebuie să remarc că, după ce ancheta n-a avut sorţi de izbândă nici măcar în Elveţia, reporterul se îndreaptă către preşedintele ţării, care doar, doar…cine ştie…poate…!

Întrebat fiind de reacţiile domniei sale la criticile bazate pe faptul că atât dumnalui (Ion Iliescu), cât şi alţi bătrâni din actualul guvern român au fost atât de supuşi vechiului regim, răspunde:

“Toţi cetăţenii României de astăzi au fost parte a vechiului regim, n-are importanţă poziţia pe care au deţinut-o!” Şi domnia sa, iată, întăreşte zicala: “…dacă moare capra mea de ce să nu moară şi cea a vecinului!…”; în fond dacă dumnealui este învinuit, de ce să nu fie învinuit tot poporul, că doar tot poporul l-a ales, şi apoi poporul a făcut-o de bună voie…!

Reporterul îşi continuă seria întrebărilor, pe un ton provocator, referindu-se la angajamentele lui Iliescu şi ale guvernului în privinţa eliminării surselor corupţiei şi a readucerii în ţară a conturilor ceauşiste.

Iliescu recunoaşte angajamentul dar intrervine, eschivându-se: “Corupţia vechiului regim – afirmă dumnealui – nu este problema fundamentală a actualului regim…!”

“Nu vor, cu adevărat, oamenii de pe stradă? – întreabă reporterul – să le spuneti, aproape la doi ani…un an şi jumătate, după…”

Iliescu intuieşte întrebarea şi-o taie scurt: “Mi-o spun, nu odată, chiar fiecare…”

Dar reporterul, educat totuşi în Vest, îşi continuă sârguincios întrebarea, deşi pare atac la adresa “conştiinţei” unui preşedinte.

“Vor ei să le spuneţi: …am eliminat corupţia – corupţia a fost rea, cum am crezut-o…, n-au fost banii, ori a fost o mulţime de bani, pe care suntem pe cale de a-i obţine?”

Iliescu se eschivează! Iarăşi povestea cu capra! Dumnezeule! Continuă:

“A fost eliminată mafia în Italia, în SUA, după atâtea decenii?” – răspunde, întrebând, dumnealui. “Cum poţi spune că eu ar trebui să elimin corupţia, ei trebuie să lupte împotriva cauzei… rădăcinilor corupţiei.”

Deşi în venele reporterului nu curge sânge românesc, îl simt cum vrea să vină în ajutorul oamenilor de pe stradă. Îl simt cum insistă în slujba lor.

“Românii în 1989 au spus că vor eliminarea mafiei, că mafia conduce ţara…”

“Acum este mai multă mafie decât înainte”, răspunde domnia sa.

“În guvern?” Întreabă grăbit reporterul.

“Nu, nu în guvern” – vine răspunsul domnului Preşedinte.

În cimitir

Îmi rechem în minte, iarăşi cântecul lui Valeriu Sterian: “Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni…!” Şi clopotele sună a jale, dând metal celor ce plâng la rugăciunea morţilor din Decembrie.

De necrezut! Ultimele secvenţe ale filmului poartă paşii reporterului spre cimitir! De ce la cimitir!? La cimitir, la mormintele celor doi! La presupusele morminte ale Ceauşeştilor – o femeie plânge, mărturisindu-şi gândurile:

“Ceauşescu a muncit pentru popor, a luptat ca el să aibă case – bolboroseşte printre lacrimi şi suspine femeia – să aibă locuri de muncă, să aibă tot… a luptat Dom-le… Se poate să îl omoare ca pe un animal?! …nici pe un animal care-l omori…”

Şi sunetul mărului putred – este de ajuns unul într-o grămadă de mere frumoase – se dizolvă încet, încet, inundând istoria noastră, de dată recentă.

Ciudate metamorfoze! Ciudată şi fiinţa românească! Totul pare prea mult – ar spune A.E. Baconski – istoria belşugului zguduie pieptul, pedeapsa pluteşte în aer şi beţivul care getsticulează pe trotuar nu ştie cât adevăr se ascunde în replicile lui fără sens, şi ratatul beţiv strigând: “Ales weg abgespilt” în timp ce vântul mătură totul…bătrâni şi singuri…

De cine vă temeţi?

Şi totuşi există o boală, ori o spaimă de boală, o boală căreia nu i se cunoaşte nici măcar numele. Şi, mai exista o imensă legătură de chei şi de cifruri…!

George Angelescu (Anghelescu)
Canada 1991

Preluare Octombrie 2012: http://www.c21etv.com/universul/Banii_Diavolului.pdf

Vizualizări: 116

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor