BETIA IUBIRII

 

 

 

 

                                                                                       pentru ELEGIA, micuţa mea floare

 

 

 

 

 

Fărâme împrăştiate pe aripi de vânt

M-ai adunat şi dăruit cu al tău sărut sfânt

Frânturi de suflet, împrăştiate-n negru hău

M-ai adunat strângându-mă la sânul tău.

 

Nu m-ai lăsat să mă scufund

În marea neagră, a morţii fără fund

Mi-ai dat un dar de preţ, iubirea

Ca să ajung şi să cuprind nemărginirea.

 

 

Ne-am aşezat pe patul plin de flori

Şi ne-am iubit nebuni până în zori.

Nu mi-a ajuns,mai vreau să gust încă năuc

Din zori pîna-n apus eu însetat şi seara să apuc.

 

Sunt un beţiv ce te-a gustat,

Să mă opresc? Nu pot, nu pot, sunt beat!

Să beau, să beau din tine vreau!

Sunt un alcoolic! Mai dă-mi să beau!

 

Sunt dependent, acum sunt un drogat,

Dar fericit şi bucuros că te-am gustat.

Alin, balsam,frumoasa mea iubire

Pot să şi mor sorbind din tine, nemurire!

 

O viaţă amară de beţiv,dulce abandonare

Gustând din tine, eu am ales cu ultima suflare

Să mă îmbăt,să mă îmbăt, atât mai pot

Sunt doar al tău iubire, acum mă ai cu tot!

 

Sărutul tău profund a potolit

Pentru o clipă din setea ce-ai stârnit,

Ca un izvor cu ape reci şi cristaline,

Mi-ai răcorit un pic arşiţa din mine.

 

Te vreau , te vreau de-ai fi si-o cupă cu pelin

Un josnic , ordinar beţiv îmi vreau sufletul plin

Atât îmi mai doresc... să umblu ameţit,

Dar mulţumit şi fericit, că ne-am iubit.

 

Atât mai vreau , să mai gust din darul meu ,

Nectarul dulce ,licoare trimisă, ea,de Dumnezeu!

Apoi căzut în abisul nesfârşit, mor mulţumit,

Că te-am băut până la fund şi te-am iubit...

Secret al meu!

 

 

 

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor