BUCURESTI, 29 IULIE 1965
MICHELANGELO BUONARROTI
- alb luminos cu potir si triunghi;
- stratul VIII;

                 Am invitat pe Siu Karta si pe cele doua celibritati ale Renasterii:

                              Michelangelo Buonarroti si Rafael Sanzio.
Veronica: - A venit Siu si cei doi...
I-am salutat.
Cel mai batrin: - In numele Aceluia care ne-ati chemat la voi, fiti si voi binecuvintati, iubiti prieteni si frati!
Veronica: - Amindoi sunt imbracati ca niste romani, cu valurile acelea aruncate pe umeri. Unul mai tinar, altul ceva mai batrin cu barba... Parca cel mai tinar ii poarta un respect...
George: - V-am chemat in cadrul cercetarilor pe care le facem pentru a cunoaste corespondenta dintre eforturi si rezultatele obtinute. Vreau sa ne cunoastem si de aceea va dam cuvintul sa ne prezentati activitatea voastra in trup si in locurile in care ati fost fixati.
Cel cu barba: - Pentru a ne cunoaste, foarte bine ati facut ca ati citit cele facute de noi in viata paminteana dar pentru ca voi faceti un studiu si nu numai o curiozitate de a sti de unii oameni, pentru ca ati apelat la Tronul Divinitatii de a veni la voi, va vom spune ceea ce cartile nu au putut spune.
  Orice studiu pentru mine a fost si o creatie. Notati bine si voi. Am inteles din discutiile voastre ca m-ati apreciat pentru creatiile mele.
Meritul nu este al meu, ci al Aceluia care mi-a sprijinit zestrea, intarind-o si luminind-o, dindu-mi puteri sa pun in aplicare ceea ce simteam si vedeam in mine. Am avut satisfactii mari pe pamint de a urma celor celor ce ieseau din mina mea. Mi-a lipsit insa ceva: caldura care ar fi putut da mai multa viata creatiilor mele, caldura unei fiinte care sa intretina lumina permanenta in ochii mei si desfacerea jgheaburilor pentru a putea ajunge adincurile mari catre care ma simteam atras sa le ating. Meritul desigur este mai mare cand lupti sigur in intuneric, dar in acelasi timp iti brazdeaza fruntea si abureste oglinda sufletului pe care nu o poti sterge oricit efort ai depune. Daca in camara ta ai soba care nu da caldura, sa-ti faca climatul dulce, nu are rost sa o tii numai ca ornament, preferi s-o darimi, s-o dai afara pentru a largi spatiul. Macar sa ai aer, daca nu caldura. Studiul meu abia acum il desavirsesc... (Batranul se intoarce catre Siu, adresindu-i-se): Da-mi voie, prietene, sa prezint ceva din studiul meu, care a apus acum 10 ani!
Veronica: - Nu inteleg, ce-o fi vrut sa spuna?!...
Michelangelo: - Ai sa intelegi! Acum 10 ani am parasit un studiu la care am lucrat 40 de ani de-ai vostri. (Imi vine fulgerator in gind ca o fi Brincusi).
George: - Ai fost Brincusi? intreb eu stupefiat.
Veronica: - Zambeste catre Siu, intorcandu-si capul...
Michelangelo: - Da, am fost Brincusi!... Am cautat sa pun in aplicare ramasitele zestrei. Am cerut permisiunea sa rasar acolo unde ma simt bine. Si acum, daca singur m-ai ghicit, fara sa spun eu, nu ramine decit sa ne facem prieteni si sa legam intre noi o prietenie temeinica pe care nimeni, niciodata sa n-o rupa.
George: - Doresti sa fim prieteni? am intrebat eu mirat.
Michelangelo: - Doresc pentru ca o sa ai nevoie in viata de mine si trebuie sa gasesti o prietenie pentru a putea duce la bun sfirsit ceea ce trebuie sa duci. Omul pamintean care nu are ghid nu va putea crea nimic. Nu te poti opri la un singur ghid, daca cimpul de lucru iti este mare.
George: - Ce te-ar putea lega din ceea ce este in mine de tine? Ce puncte comune avem noi ca sa se poata face prietenia de care vorbesti? Ce-as putea eu avea care sa merite prietenia ta?
Michelengelo: - Eu am fost recunoscut ca mare scluptor in marmura. Sculptura mea a avut viata si n-a avut... Tu vei fi un mare scluptor in formarea fiintelor vii, noi, care nu vor fi reci, ci vor clocoti la fel ca cel ce i-a trezit sentimentul frumosului. Nu am fost strain de poezie si frumos. Tu ai nevoie sa pui in poezie tot ce ti se prezinta prin aceia ce ti-a fost data sa faca contactul intre noi si voi.
Eu am fost mare arhitect, am cautat ca planurile mele sa nu aiba asemanare, prezentind marea biserica inchinata apostolului Petru. Tu sa fii arhitectul fara asemanare a unui plan nou, al unei lumi noi, sub cupola careia sa va bucurati cu totii. Sa intreci pictura boltii facuta de mine cu penelul dragostei, pictind pe boltile miilor care vor sta sub marea cupola chipul cel minunat si plin de bunatate al Aceluia pe care stiu ca il iubesti, a Omului care s-a facut Om pentru a ridica pe om la inaltimea cuvenita. E destul sa-l zugravesti pe El, in care se cuprinde toata frumusetea si arta.
  Poti vedea valoarea artei atunci cand nu mai traiesti pentru tine, ci pentru altii. Marele merit poti sa-l ai cand te lasi dus ca altul sa-ti puna tocul in mina, iar tu sa scrii si atunci totul se desavirseste, atat pentru tine, cit si pentru altii. De ce oamenii cand ajung in locuri de fericire mai doresc pogoramintul in viata incatusata a pamintului, care atunci cand nu esti treaz poti aluneca pe pante inbietoare, unde este greu sa te opresti, fiind inclinarea abrupta. Este mult mai de preferat sa urci pe o poteca cu multa greutate in sus, pe un pisc de munte, pe unde te mai poti odihni, gasind o piatra sau o buturuga, decit pe potecile care sunt in panta si pe care de multe ori omul aluneca cu iuteala fulgerului si foarte des nu se mai pot intoarce indarat. Si aceasta este o taina. Libertatea acestei perpetue vieti iti poate da satisfactia unor inaltimi sau jalnica tinguire a nefericitei caderi.
cand am parasit Italia, m-au luat in primire ghidurile sau mai bine zis maiestrii mei si m-au dus sa-mi vad stapinul care ma imbogatise cu atatea zestre. M-am inchinat cu respect si recunostinta, dar tot atunci am mai dorit o calatorie pe pamint. Am inteles ca o voi primi, dar va mai trece pina atunci timp. Am fost dus intr-un loc unde ma simteam atat de mic, vazind imensele castele cu o arhitectura vasta si impunatoare, in forme pe care nu le puteam numi, caci trebuie sute de ani de-ai nostri sa le poti dibui tainele si imi dadeau o satisfactie atat de inaltatoare, incat nu stiam daca sunt in trup pe Pamint, visez sau sunt in alta planeta. Unde eram nu stiam.
Frumusetile ma imbatau si aceasta permanenta betie ma inalta, ma fericea, imi dadea tot ce-mi trebuia, ma completa. Ei, cam va dati seama cam ce oras putea fi acesta! Puteam sa nu-l mai parasesc, puteam sa nu mai doresc inca o vizita, dar prima dorinta prezentata in fata Guvernatorului Divin, pe care se pusese pecetea aprobarii a trabuit sa se treaca in fapta si a trecut. Si am venit si m-am facut si roman, cu apucaturile si caracterul romanilor si cu zestrea pastrata m-am apucat de treaba.
Ei, si acum mai spuneti si voi ce stiti de mine, caci eu am tot spus.
George: - Esti singurul caruia am incercat sa-ti scriu o poezie.
Michelangelo: - Tu care esti m-ai dibuit, vorbeste si am sa te completez eu. Stiu ca m-ai iubit si de aceea te-am indemnat sa ma chemi ca sa stii ca si la dorintele noastre se trezeste dorul in voi. Acum spunei prietenei noastre din ce stii ca am cioplit!
George: - Draga Veronica, trebuie sa stii ca operele lui, pe care le-am vazut intr-un album acum 15 ani, au fost pe atunci o totala enigma pentru mine. Nu le-am inteles, poate ca fiind prea tanar pustan de 15-16 ani, dar m-au obsedat. Tirziu, cu citiva ani in urma, meditind asupra esentei pe care o ascunde metafora mi-am inchipuito ca pe un miez luminos si care lumineaza cu o putere cu un tilc ascuns in sine, in chip tainic si miraculos. In clipa in care am inteles-o astfel, mi-am adus aminte de "Pasarea Maiastra"a lui Brincusi.
Veronica: - Da, mi-a aparut aceasta "Pasare Maiastra"in fata, o vad...
George: - De ce ai numit-o "pasare" asta nu inteleg?!
Brincusi: - Ia gindeste-te!
George: - Ca zboara?
Brincusi: - Da!Ca se ridica spre inaltimi, ca poate cinta cu lumina ei printr-o maiestrie tainica, inchisa in ea, cum ai spus.
George: - Vezi, Veronica faptul ca are o concavitate cu raza variabila face ca apropiindu-te de ea, punctul de convergenta al razelor luminoase pe care le aduna din afara sa se miste. Adica stralucirea ei, punctul de stralucire se ridica pe masura ce te apropii.
A doua lucrare pe care am inteles-o s-a petrecut in felul urmator:Intr-un timp, in mditatiile mele, am vazut potirul ca un simbol al vietii active, exprimand efortul si acumularea de energie, cu doua faze:una de munca, de cercetare, de intelegere care priveste spre pamant, cuprinzind o sfera larga si, pe masura ce se ridica, ideile se suntetizeaza, se densifica, se comprima, se subtilizeaza pentru ca sa intre apoi in faza a doua de revelatie, de deschidere catre cer, asemeni unei cupe capabile sa primeasca in sine o bautura vesnica, nectarul inaltei cunoasteri senta existentei. O viata, un potir. Mai multe vieti, mai multe potire suprapuse, care formeaza un ciclu nesfarsit care poate exprima si o infinitate de actiuni si eforturi, avind ca sens lumina inaltelor lumi in contemplatie. Atunci mi-am amintit de "Coloana Fara Sfarsit"si afla, Veronica, a devenit aceasta coloana o adevarata emblema prin care decoratorii exprima romanescul cel mai autentic si pentu faptul ca sugereaza stilpul prispelor de la casele taranesti.
De asemenea, adu-ti aminte ca saptaminile trecute, schitind principiul sinergiei straturilor, ti-am aratat ca fara sa vreau am dat peste silueta "Coloanei Fara Sfarsit"si ti-am aratat schita, pomenindu-ti de Brincusi.
Veronica: - Nu-mi aduc aminte de el, dar de schita ta da.
Georghe: - Vreau sa te intreb ceva:cum ti se spune tie in lumea ta?
Brincusi: - Mi-se spune "Rumengel". Mi-a fost drag numele Roman si Angelo, iar prietenii mi-lau combinat, zicand-mi Rumengel.
George: - Dorim sa stim acum in ce straturi ai fost!
Brincusi: - Am avut un glas care a vorbit permanent in mine. Stii ca doar nu este totul sa vezi. Vazul este intr-adevar o dovada, insa ceea ce este important este intelegerea.
George: - Am vrea sa stim acum ce intrupare ai mai avut inainte de a fi Michelangelo?
Brincusi: - Am fost in India sub numele de Dilu Bumb. M-am ocupat cu filozofia indiana, am si sculptat ceva si am intrat in stratul V.
George: - Dar inainte de Dilu Bumb ce ai fost?
Brincusi: - Am fost tot in India inainte de Hristos, prima mea calatorie, dupa care am fost tot in V.
George: - Va multumim dragii nostri, si pe maine!

BUCURESTI, 30 IULIE 1965
MICHELANGELO BUONARROTI
- continuare -

L-am chemat pe Siu Karta si pe Brincusi-Michelangelo
George: - Fiti bine cuvintati si bine veniti!
Brincusi: - Fiti si voi binecuvintati, dragii mei!Sa legam firul de unde l-am rupt. Tu ramasesesi cu o poveste in urma.
George: - Adica sa continui cu explicarea lucrarilor tale?
Brincusi: - Da!
George: - O alta lucrare care m-a emotionat in mod deosebit este "Cumintenia Pamintului". Este uneoei foarte greu sa vorbesti direct, sa exprimi prin cuvinte o anumita idee si poate ti-ar trebui foarte multe cuvinte sa explici ceea ce contine o forma. E vorba de o forma creata intr-o simplitate si o stilizare pe care o poate face numai cel ce cu adevarat detine esenta si traieste ideea, numai acela sa o poata plasmui. Asa ai facut tu in "Cumintenia Pamintului", in acea siluieta ingenuncheata, exprimind supunere, cu privirile in jos parca meditind asupra materiei cu care a facut corp comun. Poate ai vrut sa spui mai mult eu nu am inteles, prea mult. M-a emotionat insa intr-un chip inefabil. Statuia aceasta m-a facut sa lacrimez, sugerindu-mi ingenuncherea, puterea cu care pamantul atrage si cauta sa subjuge, sa ingreuneze zborul, inaltarea spirituala. Statuia imi sugereaza in acelasi timp o lupta, lupta de a intelege cele de sus, privind pamintul.
Desigur, vei fi vrut poate sa spui mai mult prin aceasta lucrare si de aceea te invit sa ma completezi!...
Veronica: - A aparut statuia de care vorbesti... o vad clar...
Brincusi: - Parca ieri faceam umbra pamintului si cautam sa pun in forme neinsufletite ceea ce nu aveau cei ce aveau viata.
Veronica: - Parca este un om ingenuncheat, privind in jos si parca este una cu pamintul... Dar miini de ce n-o fi avind?...
Brincusi: - N-am pus miini pentru ca in acest duh al cuminteniei atat miinile cat si picioarele dispar, lasind toata puterea si completarile sa le faca trunchiul. Daca se uita cineva fara atentie, desigur ca trece fara sa inteleaga nimic, zicand ce poate avea aceasta cioplire?O cioplitura neispravita! Dar cel care traieste arta priveste prin aceasta cioplitura si vede ceea ce autorul ei a vrut sa exprime.
George: - Aceeasi idee o reiei si in "Rugaciune"?
Brincusi: - Da. Asa am simtit eu ca rugaciunea se face intr-o anumita cumintenie care inseamna recunoasterea neputintei de a inainta si a lucra fara ajutorul celor de sus.
George: - Mi-a placut mult "Sarutul"!
Brincusi: - Hm... Da. "Sarutul" este rece pentru ca majoritatea saruturilor sunt reci si false. Dar nu mai imi place pentru ca sarutul e pervertit de oameni. Am fost un om ciudat in viata nu mi-a placut nimic din ceea ce ma inconjura. Mi-am iubit un singur lucru: dalta si ciocanul!
George: - Mi-aduc aminte de "Masa Tacerii", scaunele fiind facute din 2 semisfere lipite la polurile opuse in jurul unei mese. Ce-ai vrut sa spui cu acea "Masa a Tacerii"?
Brincusi: - Ei, dragii mei, acea masa a vrut sa preinchipuiasca marea masa a Imparatului, care, prin tacere si privire, aplica legile, care tot cu o permanenta mutenie hotareste soarta vesniciei.
George: - Si de ce 5 scaune?
Brincusi: - Da, am sa-ti spun. Unul, mi-am zis eu, pentru Marele Imparat; 2 pentru cei ce prezinta cartea binelui si a raului; unul pentru ostenitul vietii pamintene si altul pentru insotitorul paminteanului.
George: - Si masa?
Brincusi: - Pai, se intelege! Ea este realitatea, destinului trait, rezultatul celor cinci si a raporturilor care se stabilesc intre ei.
George: - Ce reprezinta semisferele lipite la poluri? Este o alegere arbritrara sau exprima ceva?
Brincusi: - Am aratat doua forte strins legate intre ele: forta pozitiva si cea negativa, care sunt, as putea spune, aproape contopite intre ele.
George: - La Hobita ai o masa cu 12 scaune rotunde, iar la o distanta 12 scaune patrate. Ce-ai vrut sa spui?
Brincusi: - Desigur, ca eu nu le-am facut fara rost. Pesemne ca am prezentat ceva, dar uite ca nu-mi aminte, desi nu-i de mult!
George: - Sa trecem acum la alte probleme. Spuneai ca acum iti desavirsesti studiul. Vrei sa ne spui cum realizezi acest lucru? Si ce anume studiezi?
Brincusi: - Imi desavirsesc studiul prin aprofunderea frumosului care ma inconjoara...
(Veronica isi exprima accentuarea durerilor de ficat).
Brincusi: - Si eu in viata pamintului sufeream cu ficatul. De multe ori ma rugam sa ma lase si daca am vazut ca nu ma paraseste mi-am zis: pe acest drum de necaz, daca nu gusti necazul, nu doresti parasirea lui. M-am supus si am dus-o cu caderi, cu ridicari, pina a venit foarfecul care a curmat suferinta pentru totdeauna. Am suferit mult si cu stomacul.
Veronica: - Durerile astea imi produc o oboseala si o epuizare totala...
George: - Brincusi, acolo unde stai ai o locuinta?
Brincusi: - Aici totul este schimbat. Locuintele sunt aproape la fel, dar cu diferite ornamentatii. Unul cu o ornamentatie mai saraca, la altii mai bogata. Binenteles, materialele nu sunt ca pe pamint! Te vezi asa de mic in fata acestor marete opere. Toate au legatura cu oamenii, adica fiecare ce are este in legatura cu preocuparile din viata pamintului. Aici, prin atractia zestrei tale, se face o legatura intre el si obiecte, potrivit caracterului si lucrului sau.
George: - Ai observat cumva ce legatura exista intre obiectele pe care le ai acolo si activutatea ta?
Brincusi: - Vezi, aici sunt atatea ca nu stii ce sa mai spui. Parca totdeauna m-au atras prezentarile tainice, care contin o viata in ele, o viata ascunsa, densa, care are o mare putere evocatoare. Am tot gindit o viata intreaga asupra formelor care se daruiesc celor din jur pentru a le comunica cele gindite. Asa sunt si formele care ma inconjoara, au ceva care exprima intentiile si gindurile mele, modelatia lor parca este in stilul meu, comform modului meu de a gindi.
George: - Acum poti modela un ornament din palatul tau?
Brincusi: - Nu! Prin ceea ce faci in viata paminteana, fixezi totul pe totdeauna!
George: - Admitem, de pilda, ca ai vrea sa schimbi o usa, nuti place cum arata, poti s-o schimbi?
Brincusi: - Nu! Nu poti decit sa folosesti ceea ce ai, dar totul e atat de perfect ca nu simti nevoia nici unei schimbari.
Veronica: - Hai sa intrerupem, ca nu mai pot...
Am multumit si ne-am despartit.

.................................................................

MICHELANGELO BUONARROTI
SI SIU KARTA
 
Am chemat pe Siu Karta, Michelangelo si Rafael Sanzio.
George: - Draga Brincusi, spuneai randul trecut ca esti singur si acum si ca nu ai nici in locul in care esti o fiinta langa care si prin care sa te simti completat!
Brincusi: - Asa este!
George: - Inseamna ca nu esti perfect multumit!
Brincusi: - Aici nu mai ai nevoie de o completare. Desigur, daca ar fi, bucuria ar fi mai mare. In corpul negativ nu simti necesitatea aceasta ca in corpul pozitiv.
George: - Totusi, unii marturisesc ca simt lipsa.
Brincusi: - Vezi, eu m-am simtit mai bine singur. Nu am gasit niciodata pe aceea care m-ar completa. Daca o fi sa vina vreodata... ma rog, va fi atrasa si fixata. Eu sunt obisnuit singur din viata paminteana.
George: - Acum sa discutam cu Rafael Sanzio. Ei, maestre, te rugam sa ne spui si tu citeva cuvinte de dorul cu care ai venit pe pamint si daca ai mai venit vreodata de atunci!
Rafael: - N-am facut decit 2 vizite pe pamint: odata, inainte de Hristos, si odata in timpul Renasteri?
George: - Pe cand inainte de Hristos?
Rafael: - Cam 60 de ani. A doua oara am venit cu extraordinarul dor de a prezenta oamenilor frumusetea intruchipata in acea tinara fecioara, care s-a invrednicit sa poarte pe in bratele Ei pe Divinul Fiu al Imparatului. Am cautat pe cit am putut dar am constatat ca nu prea am reusit sa prezint adevarata frumusete. Nu stiu de ce, dar nu am putut reda ceea ce aveam in mine. Nu m-au multumit lucrarile mele si acum ca sa mai vin nu mai e climat prielnic. Trebuie sa execut la comanda, nu sa faci ceea ce simti tu.
George: - In ce strat esti?
Rafael: - sunt in VII.
George: - Dorim sa-ti vedem baza spirituala...
Veronica: - Esti alb, cu un triunghi...
George: - Cum s-a manifestat triunghiul?
Rafael: - Cred ca a fost simtul inimii, care a primit comunicarile in ceea ce priveste lucrarile mele din lumea spiritualizata.
George: - Draga Siu, iata un triunghi care face abatere de la regula! De obicei, inseamna mediumitate!
Siu Karta: - A avut-o si el, dar n-a lucrat-o. N-a avut nici cine sa-l indrume si a fost si robit si de meseria lui, abandonindu-le pe celelalte.
George: - Din ce strat ai coborit prima data?
Rafael: - Am coborit din V pe malul Marii Rosii si am fost un om de rind.
Imi placeau toate, dar nu m-am reliefat cu nimic. Nu am avut mediu prielnic.
George: - Si in ce strat ai intrat?
Rafael: - Tot in V. Acum sunt foarte multumit in stratul VII, mai ales ca sunt completat de aceea care ma asteptase sa-mi iau locul harazit.
George: - Draga Rafael, vreti sa ne arati locul in care esti, comprimind spatiul?
Rafael: - Am sa incerc...
Veronica: - S-a intors si a intins miinile - una spre noi, cealatla spre un loc necunoscut... Ce crezi ca vad?! Acum s-a consturat perfect imaginea, dar cum sa spun, nu stiu... parca un parculet si in mijlocul lui, parca din cristal ceva transparent si lucitor... o ornamentatie in forma de suliti; parca totul este lumina electrica, dar nu-i nici un bec... Din acest castel, care nu are etaje, cu un acoperis foarte inalt... a iesit o persoana feminina, foarte impodobita, cu coronita, care intinde miinile catre el...
Rafael: - Vreti sa stiti cine este cea care ma asteapta?
Veronica: - Da, vrem...
Rafael: - Este aceea cu care impreuna am lucrat ceea ce vedeti si am pus totul la un loc pentru ca amindoi suntem una. Si ea a fost tot de 2 ori in trup, dar nu ne-am intilnit in timpul vietii. Ea m-a asteptat. cand eram in trup, o visam de multe ori, dar nu stiam ca ea este comlpetarea fiintei mele pe veci. Este o persoana cunoscuta de voi, o cheama Tecla!
Veronica: - Mucenita Tecla?
Rafael: - Da, prima mucenita ucisa pentru credinta si eu ii datorez ei recunostinta pentru ca mai mult ea a impodobit locuinta ce o vedeti.
George: - Fa, te rog, sa apara Madona de la Sodia!
Veronica: - A aparut... Vai, ce seamana cu Tecla... ce perfecta asemanatoare...
Rafael: - Da, mi se parea ca alta frumusete mai mare nu poate exista decit aceea care-mi aparea in vis.
George: - Si aceste este castelul in care locuiti?
Rafael: - Da- "cocioaba" noastra!
George: - sunt si mai mari?
Rafael: - sunt, dar naua nu ne trebuie mai mult.
George: - Dar care nu au casa sunt?
Rafael: - Daca nu am casa, au copaci.
George: - Iti multumim, prietene Rafael, mergi in pace!
Te rugam pe tine, Michelangelo, acum sa ne arati locul si casa ta.
Veronica: - Uite, ca-l vad... seamana cu un templu indian...
George: - Pesemne, de pe timpul cand ai fost in India; vei fi lucrat mult pe atunci.
Brincusi: - Probabil ca s-a acumulat din toate vietile.
Veronica: - Acoperisul este ascutit si plin cu ornamente, cu fel de fel de flori... si figuri de copii parca... pasari si alte animale.
George: - Iti multumim si tie, Brincusi!
Brincusi: - Fiti binecuvintati, si ramineti cu bine!
 
CERCETARI IN LUMEA NEVAZUTA:
Volume - I; II; III;
GEORGE VASII si MAICUTA VERONICA

Scrisoarea-document a lui Brâncuşi către nea Vasile: „Mămăliga o făcui într’un tuci de o vadră să i satur şi să dusă fumu în tătă mahalaua Montparnassului“

Vizualizări: 541

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Aprilie 30, 2017 la 10:45pm

Michelangelo BuonarrotiScrisoarea-document a lui Brâncuşi către nea Vasile: „Mămăliga o făcui într’un tuci de o vadră să i satur şi să dusă fumu în tătă mahalaua Montparnassului“

Comentariu publicat de Corina Gabriela Ciobanu pe Februarie 20, 2015 la 4:31pm

TE IMBRATISEZ CU RESPECT INFINIT!

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Februarie 20, 2015 la 11:37am

http://youtu.be/T7pvo-Xarlk

http://youtu.be/egMLJZNvqcY

Mesaj pentru cei ce vor stramba din nas citind aceasta postare :Priveste-te in oglinda si vezi-ti bolta paladina   a sufletului , daca este neagra , ocoliti-ma !

“Cine va lasa porcii cu margaritare sa se hraneasca”
“si din vasele sfinte cainii sa linga?”
Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Februarie 20, 2015 la 10:47am

Legatura spirituala intre Medjugorje si Gorj.Drumul evolutiei spirituale simbolizat de Brancusi prin operele sale

Am trimis  mesajul Mariei din Medjugorje la toate persoanele din lista mea şi chiar în aceeaşi seară am primit un răspuns de la Gicu Dan, care pasionat de cercetările metafizice, a adus în atenţia mea faptul că ţinutul Gorj, pe care îngerii mi-au cerut să-l luminez şi spre care m-au ghidat să merg, se regăseşte în cuvintul Medjugorje şi m-a îndemnat să fac o meditaţie, să înţeleg legătura spirituală între Gorj şi Medjugorje.

Citind cuvintele am realizat că aşa este, GORJ se regăseşte în MedjuGORJe.

Cum ştiam că nimic nu este întâmplător, a început să mă preocupe legătura spirituală dintre aceste locuri, mai ales că eu în 1998 am fost în Medjugorje, iar acum îngerii mă îndrumau să merg la Tg. Jiu.

Voi relata în următoarele rânduri cum prin întrebările pe care le-am pus şi răspunsurile primite, am ajuns să înţeleg legătura spirituală dintre Medjugorje şi Gorj şi ce a dorit să ne transmită Brâncuşi prin operele sale.

M-am întrebat: „Ce ştiu eu despre Medjugorje şi Gorj ?”

- Medjugorje este un loc înalt vibraţional  unde au loc apariţii ale Fecioarei Maria,un taram binecuvintat in care prin puterea rugăciunii oamenii îşi vindecă şi înalţă sufletele.

- Gorj, cu centrul la Tg. Jiu, aşa cum mi-a spus Brâncuşi în trăirea mea din ianuarie, este un loc înalt vibraţional în energia căruia oamenii se pot vindeca.

Deci, amândouă locurile au legătură cu vindecarea spirituală !

În timp ce scriu aceste rânduri (3 martie 2010, ora 21:00), îngerii îmi transmit că mai ştiu un amănunt şi anume că amândouă locurile au legătură cu cântecul Păsării mele Măiastre. Oare cum uitasem aceasta ?

Cântecul Păsării mele Măistre este o energie emisă de Fecioara Maria în chip de porumbel alb auriu, din aripile căruia se revarsă raze aurii ale Duhului Sfânt, al cărui zbor îl percep sub formă de sunet, iar în vibraţia cântecului ei, sufletul meu se înalţă spre spaţii celeste.

De asemenea, Măiastra lui Brâncuşi simbolizează zborul sufletelor noastre spre spaţii celeste !

Îngerii mi-au transmis că Brâncuşi simţea, dar mai ales trăia zborul Păsării Măiastre cu ajutorul căruia şi-a înălţat sufletul.

A urmat întrebarea: „Ce legătură am eu cu energiile brâncuşiene ?” Şi mi s-a transmis: „Tu, Brâncuşi şi fiecare dintre voi aveţi legătură cu «Zborul Măiastrei» !”

În seara zilei de 3 martie am cerut  Maicii Sfinte, Domnului Iisus, lui Brâncuşi şi Îngerilor Luminii să mă ajute să realizez şi să înţeleg legătura spirituală între Medjugorje şi Gorj. Seara târziu, i-am povestit soţului meu despre întrebările care mă preocupă şi l-am întrebat: „Când mergem la Tg. Jiu ?”

Şi în timpul discuţiei noastre îngerii mi-au transmis: „Nu doar a merge fizic în acel loc este rezolvarea, ci transformarea voastră interioară pentru a ajunge la ceea ce simbolizează operele brâncuşiene este cheia.”

Duminică dimineaţa în 7 martie, mi-am făcut timp să meditez, să cer răspunsuri referitoare la legătura spirituală între Medjugorje şi Gorj, la ce anume se referă îngerii când spun că vom găsi soluţia prin transformarea noastră interioară şi la simbolismul operelor brâncuşiene.

Mi-a venit în gând următoarea întrebare: „Ce ne îndeamnă Maica Sfântă prin mesajul din Medjugorje ?” Şi am primit răspuns: Maica Sfântă ne îndeamnă să reînnoim rugăciunea în familiile noastre şi să ne pregătim inimile pentru venirea lui Iisus !

Ştiam din revelaţia de la Sarmisegetuza, când Maica Sfântă ne-a îndemnat pe fiecare la eliberarea şi înălţarea spirituală a poporului român, că principalele căi prin care putem face aceasta sunt rugăciunea şi iubirea.

M-am întrebat: „Ce este rugăciunea ?” Şi am primit răspuns „Rugăciunea este o energie luminoasă, un fir de lumină între noi şi Divinitate.” Atunci când omul se roagă, se accentuează firicelul de lumină, legătura dintre om şi Divinitate. Când rugăciunea omului este trăire sau când se unesc mai mulţi oameni în rugăciune, se formează o coloană de lumină între Pământ şi Cer.

Am ajuns la următoarea concluzie:

- în Medjugorje unde mii de pelerini se roagă împreună, s-a format „o coloană de lumină, care se înalţă de la Pământ la Cer”;

- în Gorj (Tg. Jiu) avem realizată în plan fizic Coloana Infinitului, una din operele brâncuşiene.

Ce ne îndeamnă îngerii ? Să ne transformăm interior şi să devenim ceea ce simbolizează operele lui Brâncuşi.

„Iată o legătură între Gorj şi Medjugorje”, am tresărit eu, „Coloana de lumină, Coloana Infinitului !” Înseamnă că Brâncuşi, prin Coloana Infinitului, ne-a arătat o cale prin care noi putem să ne înălţăm către Cer. Este CALEA RUGĂCIUNII ! Este calea pe care dacă păşim şi stăruim în ea, ne putem crea coloana de lumină între noi şi Cer.

Începem prin rugăciunea cu cuvinte, apoi pe măsură ce creştem în lumină, trecem la o formă superioară de rugăciune şi anume, rugăciunea fără cuvinte. Şi astfel trecem de la minte la inimă, căci atunci când spui cuvinte eşti atent şi eşti în minte, însă când treci dincolo de cuvinte, treci dincolo de minte şi eşti în inimă.

Când ajungem la rugăciunea inimii începem să ne întrebăm: „Care este ţelul vieţii noastre ?” Şi realizăm că ţelul vieţii noastre este SPIRITUALIZAREA MATERIEI şi ÎNĂLŢAREA SPIRITUALĂ !

Cum ne înălţăm spiritual ?

Ne înălţăm spiritual prin RUGĂCIUNE (Coloana de lumină către Cer), IUBIRE, CUNOAŞTERE şi CONŞTIENTIZARE !

În trăirea mea din ianuarie referitoare la Tg. Jiu, îngerii mi-au spus că la Tg. Jiu, într-o peşteră mă voi întâlni cu Domnul Iisus (peştera este un simbol al inimii), iar în mediţatia pe zona Tg. Jiu, Domnul Iisus mi-a apărut la Poarta Sărutului. În mesajul din Medjugorje şi Maica Sfântă ne îndeamnă să ne pregătim inimile pentru întâlnirea cu Iisus.

Ce ne transmite Brâncuşi prin Poarta Sărutului ?

Poarta Sărutului simbolizează poarta pe care păşim spre iubirea Divină. Aceasta înseamnă că noi trebuie să dobândim o stare de echilibru a conştiinţei în spaţiul sacru al inimilor noastre şi să manifestăm iubirea necondiţionată pentru toată creaţia Divină.

Ce ne transmite Brâncuşi prin Masa Tăcerii ? De ce a numit-o „Masa Tăcerii” ? Ce înseamnă „tăcere” ?

În tăcere mă vei găsi” am auzit cu un an în urmă şoapta Sinelui meu. Şi aşa a fost, în meditaţie, în tăcere, m-am contopit cu Sinele Meu.

Înseamnă că prin tăcere trecem dincolo de noi şi ne contopim cu divinul din noi. Realizând aceasta, noi ne împlinim menirea, căci odată ce ţi-ai regăsit Sinele, eşti tu, cel adevărat şi îl manifeşti pe Dumnezeu care lucrează prin tine.

M-am întrebat: „Ce simbolizează «Măiastra lui Brâncuşi» ?

Şi mi-a venit în gând ceea ce îngerii mi-au transmis şi anume, că Brâncuşi simţea şi trăia Zborul Păsării Măiastre.!

Trăirile spirituale pe care le-am cuprins în cele trei cărţi pe care le-am scris până în prezent, confirmă cum prin Cântecul Păsării Măiastre mi-am înălţat sufletul spre spaţii celeste. Eram de multe ori copleşită de greutăţile vieţii pământene şi prinsă în iluzia planului fizic, însă când auzeam cântecul Păsării mele Măiastre, simţeam un fior puternic care vibra în interiorul fiinţei mele şi prin forţa rugăciunii, reuşeam să trec peste toate şi în ritmul iubirii Divine să-mi înalţ sufletul.

Iată că Brâncuşi, un mare iniţiat, prin operele sale a ilustrat simbolic drumul nostru spre evoluţie şi înălţare spirituală:

  1. Coloana Infinitului simbolizează Drumul RUGĂCIUNII, COLOANA DE LUMINĂ ÎNTRE OM ŞI DIVINITATE !
  2. Poarta Sărutului – armonia interioară şi iubirea necondiţionată pentru toată creaţia Divină. Este poarta pe care păşim spre iubirea Divină.
  3. Aleea Scaunelor – este CALEA VIETII !

Odată ce ai păşit pe poarta sărutului, adică în armonia interioară şi iubirea necondiţionată pentru toată creaţia divină, iar drumul vieţii îl parcurgi prin conştientizare şi acceptare, cu siguranţă vei ajunge la masa tăcerii din altarul sufletului tău, locul în care te întâlneşti cu Divinul.

  1. Masa Tăcerii – prin rugăciunea trăită şi meditaţie reuşim Unirea cu Divinul.
  2. Pasărea Măiastră – înălţarea spirituală, zborul spre alte spaţii celeste !

Brâncuşi spunea: „Voi nu pricepeţi şi râdeţi de ceea ce fac eu acum, dar vor înţelege alţii mai târziu.” Iată că acum este timpul ca noi să înţelegem ce a dorit Brâncuşi să ne transmită prin operele sale, care simbolizează drumul de la fizic la metafizic, de la moarte la viaţă. Este Drumul Inălţării Spirituale !

Cu lacrimi de emoţie şi bucurie, am mulţumit tuturor Forţelor Luminii care m-au făcut să înţeleg legătura spirituală între Medjugorje şi Gorj şi simbolistica operelor brâncuşiene.

Medjugorje este un loc al rugăciunii, unde pelerinii creează simbolic coloane de lumină de la Pământ la Cer. Binecuvântarea pe care Maica Sfântă o revarsă peste Medjugorje, loc al înălţării spirituale prin rugăciune şi către toţi iubitorii de lumină, eu o percep asemeni unei Păsări Măiastre din aripile căreia se revarsă raze aurii, iar prin cântecul ei sufletele noastre se înalţă către spaţii celeste ! În cântecul Păsării Măiastre, sufletele noastre au forţa de a se descătuşa de lanţurile materiei şi de a se înălţa spre lumină, spre Înalt !

La Medjugorje se află muntele Krizavek, numit „munte al învierii”, iar pelerinii care ajung în vârful muntelui şi ating soclul crucii se numesc învingători.

La Tg. Jiu, se află Coloana Infinitului dedicată eroilor care au luptat pentru neam şi ţară, însă cea mai grea bătălie nu este oare cea din interiorul nostru ? Deci eroi suntem cu adevărat şi noi, cei care luptăm cu patimile şi reuşim să ne descătuşăm din lanţurile materiei şi să devenim învingători. Sunt eroi toţi cei care au reuşit Înălţarea Spirituală şi Desăvârşirea, iar „Coloana de Lumină” este simbolul care-i reprezintă.

Iată că semnul pe care l-am primit prin mesajul Maicii Sfinte din Medjugorje, are legătură cu rugăciunea şi înălţarea noastră spirituală. Maica Sfântă ştie că rugăciunea este modalitatea prin care noi ne putem crea „coloane de lumină de la Pământ la Cer”, coloane de lumină prin care primim binecuvântările divine, în urma cărora creştem spiritual şi ne transformăm din profunzimea fiinţelor noastre.

Maica Sfântă cunoaşte de asemenea că noi păşind prin „poarta sărutului” ne întâlnim cu Iisus. Prin rugăciune, meditaţie şi iubire necondiţionată putem renaşte asemeni Măiastrei şi astfel să ne împlinim destinul de fiinţe spirituale,iar Împărăţia Cerurilor se va revela nouă.

Iată cât de frumos şi înălţător ne-a arătat Brâncuşi  Drumul Evoluţiei Spirituale şi cum Fecioara Maria, mama noastră spirituală, ne îndeamnă să-l parcurgem spre a ne împlini spiritual !

Să ne aducem aminte că am venit la şcoala vieţii planetare pentru evoluţie spirituală, iar ţelul vieţii noastre este Înălţarea Spirituală !

Nicoleta Pasat(Sibiu)

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor