Bruno Mazzoni: „În Italia există un nou interes pentru literatura română”

www.afroditacionchin.ro

 

„Vremea dezinteresului a trecut, Italia începe să descopere literatura română”.
Interviu cu Bruno Mazzoni despre noile orientări culturale din Peninsulă

Bruno Mazzoni este unul dintre cei mai cunoscuţi profesori de limba şi literatura română din Italia, decan al Facultăţii de Limbi Străine din cadrul Universităţii din Pisa. În interviul pe care îl propunem, Bruno Mazzoni semnalează o nouă tendinţă în lumea culturală italiană: „Zidul de dezinteres faţă de valorile culturii române în Italia a început să se clatine, arătând şi semne pozitive”. Traducătorul Anei Blandiana şi al lui Mircea Cărtărescu în limba italiană se opreşte apoi asupra mai multor aspecte legate de circulaţia literaturii române în Peninsulă.

 

 

Domnule profesor, sunteţi traducătorul lui Mircea Cărtărescu în italiană: cum v-aţi îndreptat spre scriitura acestuia?

Nu îl cunoşteam personal pe Mircea Cărtărescu, dar creaţia lui literară mi-a suscitat interesul încă de la prima lectură din Nostalgia, care în realitate a apărut mai întâi într-o versiune trunchiată cu titlul Visul. Din raţiuni strict editoriale am început să traduc romanul mai scurt, Travesti, care l-a convins apoi pe editor să înfrunte şi alte romane ale sale, mai voluminoase. Fineţea trăsăturilor, în deplina conştiinţă a propriei staturi literare, şi blândeţea persoanei m-au cucerit atât pe mine, cât şi publicul de cititori care a avut posibilitatea să îl asculte cu prilejul întâlnirilor şi prezentărilor în toată Italia.  

 

Prin ce se distinge poezia, respectiv scriitura narativă cărtăresciană?

Intertextualitatea prezentă, spre exemplu, în texte precum Poema chiuvetei sau O seară la Operă este o adevărată piatră de încercare pentru cititorul nefamiliarizat cu istoria poeziei româneşti şi cu limba acesteia; cu atât mai mult pentru traducătorul care „transpune” pentru un public care nu are nimic în comun cu respectiva tradiţie culturală şi literară. Dar nici numeroasele expresii idiomatice ori de jargon nu sunt, cu siguranţă, aspecte de neglijat. În esenţă, în actul traductiv, adevăratul nod al problemelor de limbă care trebuie înfruntate într-un text cum este, de pildă, cel cărtărescian, îl constituie complexa mixtură stilistică.  
În ceea ce priveşte proza, aceasta este fascinantă, seducătoare, o proză în care se întrepătrund registrele înalte şi joase, un metalimbaj ştiinţific, neuronal sau doar medical, expresii cotidiene şi uneori de jargon. Ceea ce îmi pare că defineşte caracterul original specific este capacitatea de a crea universuri ficţionale perfect coerente şi credibile, fantastice şi totuşi reale, ca şi lumea întruchipată în jocul prim în care cineva ne-a proiectat să trăim, precum zarurile aruncate pe masa verde de joc.    

 

Aţi tradus, de asemenea, versurile Anei Blandiana. Care sunt sugestiile cele mai semnificative ale creaţiei sale poetice?

 

Tema inocenţei (în parte pierdută), liniştea ca „tăcere”, fascinaţia artei clasice (a se citi Apollo) şi a muzicii, dialogul cu elemente mitice arhetipale (de exemplu Baladă). Poeţilor care au debutat la jumătatea anilor Şaizeci publicul le cerea să transmită o viziune umanistă nouă, ori poate antică, să recupereze eul liric, să redea sens şi densitate cuvintelor, să militeze pentru reîntemeierea sensului, deci a adevărului.  

 

O întreprindere deloc uşoară, inclusiv din perspectiva traducătorului.

 

Problema cea mai dificil de înfruntat în traducerea unui poet priveşte capacitatea de a restitui, într-o măsură mai mică sau mai mare, vocea lirică fără a „trăda” excesiv timbrul sau tonalitatea identităţii sale poetice. Aici trebuie să relev textura dulce-gravă a creaţiilor Anei Blandiana, în care se intuiesc sugestiile şi ecourile tradiţiei lirice blagiene... ca şi acea ars combinatoria – despre care ea însăşi scrie – în care o anumită obscuritate „slavă” se conjugă cu solaritatea „romană”.
Volumul Anei Blandiana editat de Donzelli a fost o surpriză pentru toţi, de la traducători – aş menţiona contribuţia pe care a avut-o Biancamaria Frabotta, excelent profesor la Universitatea „La Sapienza” din Roma şi deopotrivă poet de mare sensibilitate şi rigoare intelectuală – până la editor. Graţie volumului citat, Anei Blandiana i-au fost acordate Premiul special „Giuseppe Acerbi” pentru Poezie şi prestigiosul Premiu internaţional Camaiore pentru Poezie, cu recenzii extrem de favorabile cărora le-au urmat numeroase invitaţii la manifestări literare şi festivaluri în Italia.   

 

Cum caracterizaţi, în general, poezia românească din timpul regimului comunist?

 

Este vorba, evident, despre autori care s-au format cu precădere în facultăţi umaniste, cu numerus clausus şi profesori de elită. La Bucureşti erau pe bună dreptate faimoase Cenaclurile de poezie şi proză conduse de doi critici de excepţie: Nicolae Manolescu şi Ovidiu Crohmălniceanu. De aici provin poeţii şi scriitorii (mă gândesc la antologia Desant ’83, retipărită) care nu au avut prea mult de negociat cu un regim aflat deja într-un stadiu pre-agonic, ceea ce le-a dat libertatea maxim consimţită de scriitură. Cum spunea Cărtărescu într-un cunoscut interviu:
„Am trăit realmente în literatură, am mâncat, cum s-ar spune, ‘pâine şi poezie’, am iubit mai mult în poeme decât în realitate, am locuit mai mult într-un Bucureşti închis într-un vers – care în acest fel semăna mult cu New York-ul – decât în întunericul şi în frigul capitalei reale. [...] Noi nu am trăit nici măcar pentru o clipă, până după vârsta de treizeci de ani, în realitate, ci într-un submarin galben unde ne ţineam cărţile, casetele, întâlnirile din fiecare zi de luni. Noi am fost liberi în acei ani, liberi în subteran, şi eram fericiţi să ne scriem, fără ca măcar să ne gândim la publicare, poezia ‘underground’. Noi am instituit normalitatea într-o mică parte a României şi cred că prin aceasta am făcut foarte mult”.


Literatura română în Italia: un zid de dezinteres care începe să se clatine

 

Care ar fi imaginea de ansamblu privind receptarea literaturii române în Italia?

 

Un răspuns la această întrebare trebuie să fie în mod necesar parţial... Prea puţine s-au făcut în această direcţie, dacă excludem cele două lucrări bibliografice extrem de utile, realizate în urmă cu douăzeci de ani de P. Buonincontro şi de Ioan Guţia, despre prezenţa literaturii române în Italia. În ultimii ani, în acord cu prorectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi cu catedrele de Italienistică din Cluj şi Bucureşti, am relansat proiectul, conceput de regretatul Marian Papahagi, al unei ample Enciclopedii a relaţiilor culturale italo-române. Constituirea unui comitet român şi a unui comitet italian sper să fie condiţia suficientă pentru a duce la bun sfârşit această întreprindere, necesară acum poate mai mult ca niciodată.   

Cum vedeţi interesul editurilor italiene pentru cultura română?

 

Mi se pare că zidul de dezinteres faţă de valorile culturii române a început să se clatine, arătând şi semne  pozitive... Pe lângă Mircea Cărtărescu şi Ana Blandiana, ori autorii consacraţi prin filiera „europeană” (Eliade, Ionesco, Cioran, Celan), au avut, de asemenea, ecou operele lui Norman Manea – câştigător al celebrului Premiu Nonino – ca şi unele scrieri ale lui Paul Goma, Vasile Andru, Ioan Vieru, Andrei Oişteanu, Lena Constante, Constantin Noica, Panait Istrati, iar de acum încep să devină cunoscuţi şi autorii aşa-numitei lecturi „migrante”, ca, de exemplu, Mihai Butcovan.  

 

Cum este reprezentată România la manifestările culturale din Peninsulă?

 

Pe lângă invitaţiile în cadru universitar şi prezentările la librăriile din diferite oraşe ale Italiei, am încercat mereu să punem autorii români sub un reflector mai puternic cu ocazia unor prestigioase festivaluri naţionale şi târguri de carte. Astfel, în 2012, România va fi invitat de onoare la Târgul internaţional de Carte de la Torino.
Aş evoca, de asemenea, Premiul Literar Internaţional „Giuseppe Acerbi” – Naraţiune pentru cunoaşterea şi apropierea popoarelor – care are loc la Castelgoffredo, lângă Mantova: ediţia din 2005 a fost dedicată României, o importantă oportunitate nu numai pentru faptul că organizatorii au selectat şi au oferit spre lectură 300 de exemplare din cărţile fiecăruia dintre autorii selecţionaţi, promovând, spre exemplu, publicarea la editura Humanitas a traducerii italiene a cărţii lui Răsvan Popescu Prea târziu, ci şi pentru că şi-au asumat editarea unui excepţional volum miscellaneu de eseistică – Literatura din România – care constituie o excelentă introducere la civilizaţia românească nu doar în manifestările sale literare.

 

Ce rol are Asociaţia Italiană de Românistică (AIR) în difuzarea culturii române în Italia?

 

AIR este cu precădere o asociaţie cu caracter „profesional”, unul dintre obiectivele sale principale fiind valorificarea studiilor universitare de românistică, cunoaşterea reciprocă a celor care operează în acest sector, intenţia de a reprezenta, în faţa organismelor şi a autorităţilor competente, exigenţele comunităţii ştiinţifice. Aceasta prevede întâlniri periodice organizate în diferitele universităţi unde se predă româna sau în cadrul celor două instituţii române prezente în Italia, ca şi un congres anual cu o participare deschisă în general şi celor care nu fac parte din asociaţie.   

 

Alte iniţiative meritorii privind difuzarea culturii române în Peninsulă?

 

După o lungă perioadă de stagnare, Institutul Cultural Român a iniţiat, de câţiva ani, o serie de proiecte de finanţare, utile şi oportune, nu numai pentru traduceri, ci şi pentru mobilitatea profesorilor şi a artiştilor din diverse domenii, precum şi pentru organizarea de expoziţii, concerte etc. Sper ca activitatea celor două importante instituţii române de cultură prezente în Italia, Accademia di Romania din Roma şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, să se orienteze spre o mai bună colaborare, pentru a propune proiecte comune şi evenimente culturale cu o periodicitate constantă.

Interviu realizat şi tradus din italiană
de Afrodita Carmen Cionchin

 

 

* Notă bibliografică: opere de Ana Blandiana şi Mircea Cărtărescu traduse în italiană de Bruno Mazzoni. Ana Blandiana: antologia de poezie Un tempo gli alberi avevano occhi (Donzelli, Roma, 2004, ediţie bilingvă îngrijită de Biancamaria Frabotta şi Bruno Mazzoni); Mircea Cărtărescu: romanele Travesti (2000), Nostalgia (2003) şi Abbacinante. L’ala sinistra (2008), Voland, Roma; culegerea de povestiri Perché amiamo le donne (2009), Voland, Roma; volumul de poezie Quando hai bisogno d’amore (2003), CD doppio, Ed. Pagini, Roma.

 

Vizualizări: 134

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Afrodita Carmen Cionchin pe Februarie 14, 2011 la 1:20pm

Le mulţumesc şi de data aceasta tuturor celor care au intervenit, fiecare cu propriul punct de vedere!

Suita de dialoguri pe care le-am realizat în Italia stă sub semnul metaforic al conceptului «de cealaltă parte», un concept lansat de Claudio Magris, complex, cu multiple conotaţii complementare: identitate, frontieră, comunicare, mediere, cunoaştere şi recunoaştere reciprocă, colaborare şi confruntare, poziţii şi contrapoziţii, acord şi polemică. Într-o asemenea perspectivă, «de cealaltă parte» presupune o călătorie dificilă, care vede finaluri fericite, deschise benefic, dar şi naufragii şi eşecuri: călătorul se dovedeşte de cele mai multe ori în stare să treacă frontiera, să învingă teama şi tendinţa de a păstra distanţa faţă de Celălalt, de cel Diferit, şi să-i vină în întâmpinare, să-l întâlnească; alteori însă, nu reuşeşte să facă acest pas şi se închide în sine însuşi, victimă a propriilor prejudecăţi, idiosincrasii şi incertitudini.

Comentariu publicat de Elisabeta Branoiu pe Februarie 14, 2011 la 9:58am
Minunat Doamne ajuta!
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Februarie 14, 2011 la 7:34am
,,ŞI IAR VOM FI CE AM FOST ODATĂ!
Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Februarie 14, 2011 la 6:58am

Multumim, Afrodita! Frumos spus de Cartarescu:

"Am trăit realmente în literatură, am mâncat, cum s-ar spune, ‘pâine şi poezie’"

 

 Asa a fost atunci, in anii aceia: se invata carte cu adevarat si se citea foarte mult.

Comentariu publicat de LILIANA BERTEA pe Februarie 14, 2011 la 5:51am
Felicitari Afrodita !
Comentariu publicat de TIMERMAN DUMITRU pe Februarie 14, 2011 la 2:07am
Felicitări, în sfârşit auzim şi noi lucruri bune despre România...despre promovarea culturii române...Sincer, mă bucur din tot sufletul.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor