CÂINI, TOT MAI MULŢI CÂINI

[Mircea Florin Şandru]

Câini, tot mai mulţi câini; oameni singuri,

Oameni vorbind singuri,

Frunze, tot mai multe frunze împrăştiate de vânt, vată, afişe.

Cheiul sticlos ascunde apa, apa ascunde, murdară, putreziciunea.

Vântul aduce miros de nămol, de stepă,

De var, de vite, de pucioasă, de hârtii arse.

Pe geam, în oglinda de praf, două mici alice de apă,

Femeia şi-a pierdut urma printre vitrine

În vălmăşag. Lumina corpului ei scoate reflexe.

Vorbesc singur, vorbesc tot mai mult singur,

Spaţiul se dilată în jur, se rarefiază,

Cuvântul nu mai are impact, se descompune în aer.

Câini, tot mai mulţi câini, oameni singuri...

© Mircea Florin Şandru