Rana se vindecă, dar urma rămâne, și această urmă este o pecete care apără inima împotriva altor răni.
Jean Jaques Rousseau

când crezi că ai ajuns
un ciot nătâng ți-a crestat piciorul slăbit
agonizezi
urli ca un lup
te zvârcolești
rana o ridici înverșunat
curgându-ți durerea printre mâinile vineții
plăcându-ți să strigi
 voi oameni vedeți?
apoi mirat privești
nimeni
ei cerșesc aceeasi milă
poate același gest …
rușinat
te gândești
pe-acelaşi drum
au trecut alții și mai suferinzi …
Doamne nu mă lăsa să mă supăr
ci toate să le duc
sunt doar
un abur
arcuit în
timp…

pentru Andre:maia

Vizualizări: 80

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor