când îngerii dorm

[Ioan Grigoraș]

noaptea îmbracă tăcerea în negru

pălmuieşte felinarele peste obraz

de ciudă

mai să le spargă intimitatea

și cristalul lacrimilor plin de nuferi albi

bărcuțe cu vele și lebede goale

de prejudecăți

 

doar moartea circulă nestingherită

pe contrasens

încercând tăișul coasei pe câte-un ciob răzleț de lună

 

nu știu de ce nu mai e plină

și se ascunde de cealaltă parte a ecuatorului

de nu-i poți desluși fața

nici în ceasul al doisprezecelea de la facere

 

când îngerii dorm

pășesc ca pe sârmă să nu mă tai în cioburile amintirilor

presărate pe drumuri

să nu rătăcesc ziua care-a fost și cea care va veni

alături de tine

îngerul meu

*

în inimă adun toate eclipsele unui mileniu de absență

redefinesc geneza mușcând eu însămi din fructul plăcerilor trecute prin foc de inchizitori

în definitiv

mi-am asumat noaptea acestor ochi

pentru ca tu să-mi poți urma stelele

 

"lumina e ușor de iubit"

vino să-mi explorezi întunericul

am prins în dream cather-ul buclelor mele

veșnicia unei nopți boreale

nu te lăsa păcălit de aurora ce dansează pe cer

aici bezna e suverană

și timpul nu spune povești

 

când îngerii dorm

leg ceasul la ochi cu o eșarfă de dantelă

și ne jucăm de-a v-ați ascunselea prin raiul inventat de muritori

dar dacă ai curaj hai să explorăm infernul

și vom găsi multe similitudini

îngerul meu

 

ioan grigoraș & liliana trif