„Și-n suflet? Și acolo e primăvară?”

        

         Nu era doar o cafea, știau amândoi prea bine... Undeva, tot timpul, se găsea un colțișor mai întunecat, destul de primitor pentru a le găzdui trupurile, doar ei doi păcătuind ultima dată până la următoarea cafea.
        Fugeau uneori înainte ca în ceașcă să se afle doar zațul cafelei, lipindu-și buzele pe treptele scărilor, departe de privirile chelnerilor. El își strecura mâinile pe sânii ei, iar ea suspina înfundat, deranjată, deși îi plăceau enorm gesturile lui bruște. Își făceau loc pașilor grăbiți, cu o destinație sigură, printre fantome de oameni ce-și consumau plămânii corupți de tutun. Nu se prindeau de mână, ci și le îndesau adânc în buzunare, cotrobâind prin aerul prins acolo după ceva cu care să-și ocupe timpul până ajungeau.
        Departe de restul lumii, avea puterea de a o face să devină altcineva printre degetele sale. Cădeau hainele de pe ei ca o ploaie necesară, dispăreau din realitate și făceau dragoste cu totul, trup și suflet. Cu el, acolo, ea era descătușată, liberă, infinită, era așa cum nu a mai putut fi cu altcineva, nici înainte, nici de atunci. Goală, cu părul lung ce îi acoperea gropițele de deasupra fundului, era frumoasă și tristă, la fel ca povestea lor.
        Se iubeau cu orele, fiecare atom tresărind când o penetra mai puternic și îi zguduia centrul gravitațional. Își plimba degetele pe tot corpul ei, opriindu-și degetul arătător pe buzele ei uscate de la atâtea suspine întrerupte. Ea îi prindea degetul și îi umezea buricul, ca apoi el să plimbe umezeala pe buzele ei, pe gât, pe pieptul ei spasmatic. O prindea numărând orgasme și atunci o dezechilibra lovindu-i obrazul cu o frunte rece, plină de sudoare. Când se termina, se așeza cu totul peste ea, acoperind-o cu trupul său mare.
        După ce el târa cadavrul neputințelor sale de lângă ea, căci el era stricat dinainte ca ei să se găsească, ea scria. Scria și inventa ceea ce voia să se întâmple între ei. Așa reușea să-i înțeleagă ființa și fuga continuă, zbaterile și nimicurile prin care el se definea. Scria despre diferențele între sex și a face dragoste, căci sexul era lipsit de sentimente, mecanic și apărea ca fiind o necesitate pe care trebuia să o îndeplinească pentru a funcționa normal. În schimb a face dragoste era altceva, căci simțea până în adâncul sufletului fiecare atingere, pielea i se deschidea pentru a putea să-l simți cât mai aproape de inimă, atât de aproape încât putea să-și lase numele pe pereții ei. Ea făcea dragoste, el făcea sex. Scria și cânta ca cineva să o audă, iar acel cineva spera să fie el.
        Defectul ei: era o egoistă, căci trăia doar pentru moment. Poate de aceea prefera să trăiescă împreună cu el sau, mai bine spus, ceea ce a rămas din el pe haine, pe piele și pe sufletul ei. Îi este greu să renunțe la cineva când tot ceea ce ea vrea e să îl aibă aproape. Deși simte cum o sugrumă, se găsește alergând spre el. Ea retrăiește trecutul tot timpul, dar altfel, căci a degenerat de atâtea ori povestea prin ceea ce scrie și ce a scris, ceea ce povestește și ce a povestit, încât a uitat ceea ce e adevărat și ceea ce nu e. A realizat o lume complet diferită, ireală prin atâta suferință și tristețe, încât, recitind, refuză să îl uite. Adesea, ea nu mai știe cine de fapt e el și cine l-a făcut ea să fie.
        Acum, copila ar vrea doar să fie luată în brațe, nimic mai mult, însă și asta i se pare o exagerare când orice atingere îi provoacă palpitații. Ea e în contradictoriu cu ea însăși, din moment ce dorințele sunt cele ce pot să-i distrugă prezentul dacă e să le îndeplinească. 
        Încercă să-și lecuiască inima, amintindu-și momentele mai putin frumoase, de nopțile în care el pleca fără să o sărute și o lăsa descoperită în frig, de cuvintele ce nu ieșeau pe gură și liniștea ce tăia aerul după certuri inutile și fără rezolvare. Dar tot buzele sale sunt mai dulci, capul lui pe pernă așteptând să fie lovit de o idee nouă apare alături de ea zâmbind, tavanul alb devine roșu aprins când ea stă deasupra mișcându-și bazinul.
        Însă, după ce furtuna trecea, o ploaie de litere se năștea între ei, creând cuvinte diferite, căci ei erau oamenii care nu vorbeau aceeași limbă, nu puteau comunica deloc, nu puteau să se comporte normal și atunci imaginea devenea distorsionată, nicidecum compactă și reală.
        Ea se complăcea a fi protectoare de bestii și la rândul ei devenea uneori animal, fugiind în brațele lui pentru căldură. Ambii mergeau unde se simțeau protejați, când de fapt nu făceau altceva decât să transfere rănile unul altuia. S-au adorat pentru asta probabil, pentru că puteau, pe rând, să se însănătoșească și să uite de tristețea ce le acoperea inima, nimicindu-l pe celălalt, însă nu suficient pentru a rămâne împreună.
        Știau, dar refuzau adesea să recunoască incompatibilitatea care era prezentă. Până într-o zi, când drumul i-a văzut plecând, căutând alte furtuni.
        Poate de asta o sărută ultima dată, deși ea nu a vrut, din disperare că ea nu mai era a sa. A sărutat-o în fugă, trecând de la un obraz direct pe buze. Simți răceala gurii și se retrase la fel de repede precum se apropiase. Ea aparținea unui prezent în care el nu mai era sau ura din ea o făcea și mai rece. Voia să știe că ea îi era încă supusă lui, cum poate și el era, fără să știe. Voia să se refugieze în ceva sigur, cum erau buzele acelea a căror consistență o cunoștea, căci restul lumii se schimbase cumva în decursul timpului, doar el era la fel de mizerabil și de neînțeles ca pe atunci. Voia să știe că brațele ei sunt deschise, că îl invită înăuntrul ei cald și că, la fel ca un animal rănit, își va găsi liniștea acolo.
        În jurul lor, prezentul miroase a primăvară, iar cafenelele împrăștie aroma cafelei proaspăt măcinate printre străduțe, căutându-i. Dar niciun întuneric nu le găsește trupurile, fiindcă ei se află în lumina altor evenimente căutând primăvara propriilor suflete.

Ea se uită în suflet. Era la fel de negru.

Vizualizări: 70

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Noiembrie 2, 2013 la 12:17pm

Cu drag de scrisul tau

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor