Căldura suficantă îţi dădea chiar în mijlocul Bucureştiului senzaţia unei himere ce plutea pe asfaltul încins.Treceam pe Podul Mogoşoaia şi mă îndreptam spre Calea Victoriei când deodată am rămas ca trăznit. Nu departe de mine am zărit un tânăr, un tânăr îmbrăcat în haine de epocă. Avea părul lung, prins la spate şi era pieptănat peste frunte. Purta papion, şi era fermecător.

Am grăbit pasul să-l ajung, eram parcă într-un vis, dar era foarte greu de ţinut pasul cu el, asta petru că el,cu toată mulţimea de maşini şi a traficului infernal, parcă plutea printre maşini. A ajuns la Capşa. La renumita Casa Capşa. Aici tânărul a intrat, iar eu ezitam, eram descumpănit, dar totuşi inima îmi spunea că trebuie să intru. Am intrat…eh !! ce ciudat, am fost condus într-un salon al secolului trecut. Mobila , arnajamentul, ospătarii….erau ai altui secol. La mese bărbaţii erau în frac şi cu monoclu, iar feneiile elgante cu coafuri şi pălării impunătoare. În momentru în care am intrat am observat cu cît dipreţ se uitau la ţinuta mea, şi cu greu mi-am învins ruşinea. L-am văzut pe tânăr şi m-am aşezat şi eu la o masă alăturată.

La masa tânărului erau două persoane care râdeau şi se vedea că erau foarte bucuroşi de venirea tânărului. Cel din dreapta lui era un bărbat între două vârste, cu o privire pătrunzătoare şi puțin ironică. Purta ochelari şi monoclu. Avea mustaţa răsucită parcă pe furculiţă. Cel de al doilea individ de la masă era îmbrăcat în straie moldoveneşti, părea un tip vesel şi proetenos…parcă tot timpul pus pe şotii.

Spre masa lor şi-a făcut apariţia o femeie de rară distincţie. Tânărul o sorbea cu privirea, se vedea cît era de îndrăgostit. Bărbaţii s-au ridicat respectuos, au sărutat mâna doamnei. Distinsa doamnă m-a frapat, avea părul bogat şi unduit pe spate, buzele cărnoase, un nas mic şi cârn şi un ten perfect alb.

Am îngheţat, tânărul s-a îndreptat spre masa mea, m-a salutat, şi aşezându-se o clipă la masa mea mi-a şoptit : Nu, nu eu am murit, nici doina mea, ci voi oameni mici pe-o lume mică.

M-a salutat, s-a reîntors la masă, doamnea mi-a zîmbit delicat, m-au salutat şi ceilalţi doi. Eram buimăcit, şi mult prea mic ca să mai râmân, personalitate şi în general tot ce mă înconjura…îmi spuneau că trebuie să ies afară.

În stradă căldura sufocantă, claxoanele şi gălăgia infernală m-au adus înapoi. Lângă mine la o terasă lălăia o manea, puţin mai încolo doi se înjurau şi se pupau. Din dreapta a apărut un grup ce ţipau cât le era gura de mare : “Hai Steaua”.

Obosisem, am intrat înapoi la Capşa, dar nici urmă de tânar, nici urmă de lumea din a doua jumătate al secolului trecut. Eram uluit…şi mâhnit.

Vizualizări: 93

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor