Dimineţile la cafeaua turcească

pornesc computerul şi, febril,

tastez cu viteză nefirească

până îmi dispare simţul tactil.

 

Scriu despre mine, în cuvinte egale

spun că nu vreau de la nimeni nimic

totuşi strecor insinuări infernale

şi teorii delirante explic.

 

Dau apoi telefoane la întâmplare

şi pun întrebări mici, infantile,

sperând să aud, într-o zi oarecare

răspunsuri de încurajare subtile.

 

Mă plimb prin oraş, pe străduţe obscure,

la mersul femeilor privesc pofticios

din curţi ies bătrâni deşucheaţi să mă-njure

de ciudă că-s tânăr şi par sănătos.

 

Dar vai, sub luceferii palizi ai bolţii...

pardon, asta e din alt film, mă scuzaţi...

spre seară, spuneam, îmi ascut bine colţii

şi sperii fetiţele care nu au fraţi.

 

Târziu, sub stele, merg acasă-n buiestru,

cu umbra lunii refuzând să descrească

îmbrăcat mă arunc în patul ecvestru

şi trăiesc coşmaruri cu cafea turcească.

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor