Nu pot vorbi azi în ochi mi-au crescut
paturi de spital pe buzele mele apasă
mâini gălbejite cu vene umflate vene de cauciuc
mă uit după înger dar el pe marginea pervazului
cu porumbeii se pregătește să-și ia zborul
aici e cald tot mai cald viața noastră
se topește alunecă pe podea
mercur sub tălpile goale ale amiezii
în coronarele mele o moarte mică și roșie
se plimbă ca o soluție de contrast
în căutarea fisurilor toate acele rupturi
de lume și de mine. Dacă nici mâine
nu o să pot vorbi e pentru că
spitalul îmi strivește trupul ca o cruce uriașă
cu răstigniții ei cu tot.

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Ianuarie 17, 2011 la 10:37pm

Atmosfera sumbră a spitalului, unde "viaţa noastră se topeşte" şi de unde şi îngerii pleacă...
Fragilitatea şi caducitatea trupului uman prin care "o moarte mică şi roşie se plimbă în căutarea fisurilor"...Şi, în fine, imaginea memorabilă de martiriu multiplicat:"spitalul îmi striveşte trupul ca o cruce uriaşă / cu răstigniţii ei cu tot."

Da!

 

 

Comentariu publicat de Marina Popescu pe Ianuarie 14, 2011 la 9:15am
multumesc :)

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor