CALEA REGALĂ A FERICIRILOR - MEDITAŢIE SPIRITUALĂ. (CEZARINA ADAMESCU)

„EU NU SUNT SFÂNT, DAR SUNT INVITAT SĂ FIU”

CALEA REGALĂ A FERICIRILOR


„Împăcaţi-vă unii cu alţii şi oferiţi-vă viaţa pentru ca să domnească pacea pe întregul pământ” – spune Gospa în Mesajul din 25.XII.1990.
Aceasta este Calea regală a fericirilor evanghelice, trasată tuturor generaţiilor de mântuiţi pe care Maria, slujitoare docilă a Cuvântului, cu prezenţa Sa specială de har, vrea s-o facă vie şi luminoasă în aceste timpuri în inima fiilor Săi.
„Vă invit să trăiţi cu iubire mesajele pe care vi le dau şi să le transpuneţi în întreaga lume, astfel încât un fluviu de iubire să curgă prin lumea plină de ură şi lipsită de pace.” (Mesajul din 25. 02. 1995).
„Prin voi doresc să reînnoiesc lumea. Înţelegeţi, copilaşilor, că astăzi voi sunteţi sarea pământului şi lumina lumii” (Mesajul din 25 octombrie 1996).
Fecioara Maria este aşadar conducătoarea noastră pe calea care duce la Fiul Său Isus.
„Să ştiţi copilaşilor, că Eu sunt cu voi şi că vreau să vă conduc pe toţi în Cer pe un acelaşi drum, care este frumos pentru cei care-l descperă în rugăciune. (...) Dragi copii, vă ocrotesc cu rugăciunile Mele în faţa Tatălui Ceresc” (Mesajul din 25 august 1990).
Aici este cheia. Acest timp în care Fecioara apare este un timp de har, pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi Maica Domnului ne ajută să-L cunoaştem mai bine.
„Eu sunt cu voi şi vă conduc spre un timp nou, timp pe care Dumnezeu vi-l dă ca pe un har pentru a-L cunoaşte mai bine.”
Calea pe care ne invită Maria este Calea spre adevărata viaţă, este acea CALE şi acel ADEVĂR şi acea viaţă care sunt împreună, Dumnezeul Treimic.
„Eu vă invit la viaţă, dragi copii, şi la schimbarea a tot ceea ce este negativ în voi, pentru a transforma totul în pozitiv şi în viaţă. Sunt aici, dragi copii, pentru a vă ajuta şi a vă conduce la Cer. În Cer se găseşte bucuria prin care voi puteţi trăi Cerul încă de pe acum.” (Mesajul din 25 mai 1991).
„Te lăudăm de-a pururi, Doamne,
Isuse, mlădiţă înflorită
Din sânul Maicii preacurate
Tu, Calea vieţii fără moarte!”
(Iesu, Auctor Clementiae)

La Medjugorje, Fecioara nu se mărgineşte să ne invite la convertire; Ea ne arată şi calea pe care să mertgem. Şi sunt menţionate în foarte multe Mesaje, cele 5 căi:
Rugăciunea;
Postul;
Spovada;
Biblia;
Euharistia

S-a spus, nu o dată în comentariile care urmează Mesajelor, în revistele existente, că Maria şi-a asumat rolul Înaintemergătorului, pregătind Calea lui Cristos, dorind să înlăture toate obstacolele din inima şi trupul nostru, din cugetul nostru, pentru a-L putea primi cum se cuvine pe Domnul.
Ca şi Ioan Botezătorul, Maica Domnului ne îndeamnă la pocăinţă, la convertirea urgentă şi la ieşirea din prăpastia păcatelor noastre.
Imperativul major la care face apel Maica Cerească beneficiază de un singur timp: astăzi. Nu mâine, nu ieri. Chiar astăzi, fără preget, să lăsăm totul la o parte şi să pornim de mână cu Maica noastră la o nouă viaţă, lepădând tot bagajul, toată greutatea care ne stânjeneşte, îngreunându-ne calea. Fecioara Maria ne arată şi modalitatea: printr-o spovadă bună, prin propunerea de a nu mai păcătui, prin rugăciune, citirea Cuvântului Sfânt, prin post şi împărtăşanie şi mai ales, prin hotărârea de a ne ierta duşmanii, revărsând asupra lor, roua iubirii noastre.
Faptele noastre, începând de astăzi, trebuie să constituie roade vrednice de convertire, cu care ne vom înfăţişa înaintea Tatălui la timpul hotărât de El.
„Da” – ul nostru spus sfinţeniei este chiar hotărârea de a-L urma pe Cristos şi de a împlini poruncile Tatălui.
Maria, la tot pasul, ne demonstrează că sfinţenia este posibilă, că ea există astăzi, la fiecare pas. Ea nu este un lucru abstract, anormal, exagerat, ci poate fi atinsă de fiecare dintre noi, dacă ne hotărâm pentru ea. Sfinţenia adevărată este dezvoltarea naturală a vieţii divine la care suntem părtaşi, în căutarea a tot ceea ce îi place lui Dumnezeu, în hotărârea de a nu mai face compromisuri cu propriile pasiuni, cu pretenţiile lumii, cu orgoliul şi vanitatea noastră atunci când considerăm că putem face totul singuri, fără ajutorul divin. Făcând din sfinţenie unicul scop al vieţii noastre, aşa cum suntem învăţaţi în Levitic: „Fiţi sfinţi pentru că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Lev. 19,2) – vom afla calea spre Paradis, calea salvării şi a mântuirii noastre şi vom dobândi încă de pe acum bucuria prezenţei lui Isus în noi, bucurie ce ne va consola de orice necaz şi ne va lumina întunericul nostru. Astfel vom afla savoarea Cerului şi vom pregusta neasemuita fericire paradisiacă promisă nouă.
Preasfânta Fecioară Maria în septembrie 1985 a dat un Mesaj pentru grupa de rugăciune a Jelenei foarte edificator în acest sens:
„Sufletul meu este plin de iubire ca marea.
Inima mea este plină de pace ca un râu.
Eu nu sunt sfânt, dar sunt invitat să fiu.”
De remarcat că Fecioara îşi începe toate Mesajele cu acest cuvânt: „Astăzi” - Danas - în limba croată, după apelativul „Dragi copilaşi”-
„Între capcana de ieri” şi „iluzia de mâine” – această certitudine.
„Harul îmi este dat astăzi, el mă atinge acum, el atinge şi salvează realitatea vieţii mele. Nu am de pe acum harul pentru mâine, iar harul de ieri nu-l pot pune în conservă pentru astăzi,” - spune Sora Emmanuel.
„Astăzi este cea mai extraordinară sursă de bogăţii şi de surprize pe care o cunosc. Dacă sunt atent pentru a capta harul de astăzi, atunci Dumnezeu, nebun de bucurie, îmi descoperă unicul plan pe care îl are pentru momentul prezent.” (op.cit., p. 128).

Astăzi, joi, 26 aprilie 2001, ora 7,00 dimineaţa.

Sfânta Liturghie în Capela Apariţiilor. Aici a venit în vizită aseară Gospa. Încă se mai simt miresmele sfinţeniei Preacuratei.
Sfânta Liturghie se desfăşoară în cea mai desăvârşită ordine şi reculegere pioasă.
La Rugăciunea Universală, când se formulează intenţiile libere, mă rog cu voce tare în felul următor:
„Te rugăm, Doamne, pentru poporul iugoslav, pentru ca pe aceste meleaguri să domnească Pacea deplină şi să nu mai existe intoleranţă religioasă, oamenii să nu mai facă deosebiri între etnie, condiţie socială şi să aplaneze orice conflict politic, pe cale paşnică.
Ne rugăm, de asemenea, pentru orfanii şi văduvele de război, pentru toţi cei care şi-au pierdut pe cineva în acest război, să rămână tari în credinţă şi să ofere suferinţele Domnului Cristos.
Ne rugăm să se deschidă minţile şi inimile celor în drept pentru ca aceste apariţii miraculoase să fie recunoscute în întreaga lume.
Ne rugăm şi pentru ţara noastră să-şi menţină pacea şi liniştea şi pentru toţi cei de acasă, ca şi pentru sufletele din purgator”.
După fiecare intenţie de rugăciune rostită de mine, cei prezenţi în Capela Apariţiilor, rostesc în cor: „Te rugăm, ascultă-ne!”
Luăm iarăşi Sfânta Împărtăşanie sub ambele specii (pâine şi vin, Trup şi Sânge), fiecare din noi trecând prin faţa altarului şi luând Sfânta Hostie pe care o înmoaie în vin, aşa cum a făcut Isus la Cina cea de Taină, când a instituit Taina Euharistiei şi le-a transmis apostolilor să facă aceasta „în amintirea Mea”, după care o mâncăm într-o adâncă veneraţie, în spirit de umilinţă.
Aseară am fost în partea dreaptă a bisericii, afară, într-un loc de pietate rezervat pentru cei răposaţi, unde se înalţă o cruce din lemn, neagră iar pe nişte rafturi sunt aprinse candele roşii din plastic cu lumânărele albe.
Am aprins o lumânare şi m-am rugat pentru mama. Lumânările ardeau pâlpâind după adierea uşoară a vântului. Era ca un tremur de pleoape. După ce m-am închinat, m-am reîntors în Rotondă să ascult Sfânta Liturghie.
Padre Slavko Barbaric a plecat la Tatăl în Anul Jubiliar, la 2000 de ani de la Naşterea Mântuitorului. Peste circa două săptămâni, avea să plece la Cer şi mama mea, Arionda, ca să se nască „a doua oară”, aşa cum a dorit şi cum a scris în cartea sa, („Mă nasc a doua oară”, Elegii şi poeme, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 1 noiembrie 2000). Din ziua aceea, avea să mai trăiască 40 de zile.
Ea se află acum într-o altă realitate ( gând ce m-a fulgerat atunci, la locul de reculegere pentru răposaţi şi apoi, de multe ori, la întoarcerea în ţară şi care mi-a alinat puţin durerea suferită cu 6 luni în urmă).
Din realitatea în care eşti, mamă, strig către tine, să mă auzi, să mă susţii, să mă întăreşti cu iubirea maternă.
Mama mea a trăit în Dumnezeu, s-a simţit în Dumnezeu, a murit în Dumnezeu. Acum ştiu: mama mea s-a mântuit prin suferinţă. Toată viaţa a suferit în Cristos, până în ceasul din urmă. Şi într-adevăr, era iubită de Dumnezeu şi în chip cu totul special, de Maica Sa Preacurată şi Maica noastră,a tuturor, care îi apărea în picăturile de ploaie, în orice lumină de lumânare, de candelă, de bec, de flacără, purtându-L pe Isus în braţe. Îi apăruse de multe ori în vis şi-i arătase mamei locul unde avea s-o primească, după ce o condusese de mână printr-un tunel lung, spre o imensă şi fără de seamăn lumină. O visase cu puţin timp înainte de a pleca da lângă mine, purtându-L în pântece pe Isus pe care urma să-L nască.
Acum ea se bucură, fericită, după ce, aproape 82 de ani a plâns continuu.
Plânsul era starea ei de graţie. Nu i-au secat nicicând lacrimile. Dumnezeu a ales-o pentru lacrimi, pentru râurile de lacrimi pe care le-a vărsat în viaţă. Dar ce contează 82 de ani în faţa bucuriei veşnice?


********


După Sfânta Liturghie ne îndreptăm în grup, la mormântul Părintelui Slavko Barbaric. Este un loc foarte frumos în apropierea bisericii, pe un drum drept. Alături este o capelă unde se oficiază slujbele pentru răposaţi. Mormintele sunt foarte îngrijite şi presărate cu tot felul de flori. Au pietre de marmură neagră pe care sunt scrise datele personale ale defunctului, fotografia lui şi, eventual, un epitaf.
Ajungem la mormântul Părintelui Slavko. O placă funerară este înălţată în faţa crucii sale. O statuetă din bronz de circa 75 de centimetri îl întruchipează pe acest părinte franciscan marianist, atât de devotat parohiei din Medjugorje, vizionarilor, pelerinilor, cel care, neobosit s-a străduit să traducă şi să interpreteze în toate limbile, Mesajele Gospei de-a lungul a 18 ani. Acest excepţional „ambasador al Gospei”, care făcea Calea Crucii pe Krizevac, aproape zilnic împreună cu pelerinii şi uneori, de câteva ori pe zi, până în clipa morţii. Al cărui „birou” îl constituia Muntele Crucii sau Colina Apariţiilor, Crucea Albastră (tot o cruce!).
Acolo lucra el cel mai bine, acolo primea „audienţe”, acolo dădea învăţături, sfaturi, exemple vii, cu însăşi viaţa lui sfântă, plină de virtuţi.
Statuia are braţele întinse în jos. Este cu capul ridicat şi priveşte cerul (sau muntele, sau crucea de pe munte, acolo unde s-a aşezat în cele din urmă, „să moară puţin”).
De fapt, acestea sunt cuvinte cât se poate de adevărate, pentru că „moartea sa” a durat, realmente, foarte puţin, aşa cum s-a dovedit a doua zi, în Mesajul de la Gospa. A trecut în galop toate văile, toate staţiunile, toate vămile văzduhului.
Spiritul său de rugăciune nu s-a stins, dimpotrivă, a fost preluat „din mers” de părinţii franciscani, toate manifestările şi reculegerile prevăzute au fost menţinute, chiar şi cele de „Post şi Rugăciune” de la Domus Pacis. Părintele Svetozar şi-a asumat răspunderea „Satului Mariei” - căci Gospa le-a transmis, la două ore după moartea lui pe Krizevac; „Continuaţi să mergeţi înainte! Nastavite dalje!” Este exact ceea ce ne-ar fi spus şi Părintele Slavko!
Privind trupul Părintelui Slavko, coborât de pe munte însoţit de rugăciunile înflăcărate şi de lacrimile pelerinilor, părintele Svetozar a urcat în fugă în întâmpinarea sa şi când l-a zărit, de departe şi-a spus: „Pare un rege! Ce măreţie!”
„De asemenea, spune Sora Emmanuel, mi-a împărtăşit:

Deasupra statuii Părintelui Slavko scrie: „Tko Vjeruje u me, ako I umre, zivjet ce” – ceea ce înseamnă: „Cine crede în mine, chiar dacă moare va trăi” - îmi traduce Marta Odae.
Femeile din grup rostesc multe rugăciuni la mormântul părintelui.
Mormântul este alcătuit din două plăci de marmură neagră, acoperite complet cu flori sau cu aranjamente florale, sistem ikebana, cu brad şi ferigă. Sunt tot felul de flori, trandafiri albi, roşii, galbeni, stânjenei albi şi mov, cale albe şi tot soiul de alte flori.
Sunt multe candele aprinse, de asemenea. Tot pe placa funerară scrie: „O fra Slavko Barbaric 11.03. 1946 – 24, 11. 2000”.
Trei femei în negru, localnice, se apropie de mormânt în genunchi, pe dalele de piatră şi se roagă.
Nu ne îndurăm să plecăm de lângă Padre Slavko pentru că aici e un aer de pace deplină şi ne simţim foarte bine.
Între parohie şi cimitir se află un loc special amenajat, cu pietriş în jur, un postament circular din marmură neagră, dispus în pătrate mari. Pe acest postament se află o cruce uriaşă din bronz masiv, a cărui grosime e de aproximativ 50 cm. Ceea ce este extraordinar în aceasta, e faptul că Isus nu mai e întins pe jos, pe această cruce. A rămas forma corpului Său, adâncită exact după trup, iar Isus, sculptat în bronz, vopsit în negru vânăt, aşa cum am văzut uriaşele statui de fraţi şi părinţi franciscani din localitatea Sirocki Brieg – Dealul Larg – la parohia Părintelui Jozo Zovko.
Isus stă suspendat pe aer, cu braţele larg desfăcute, cu capul plecat spre stânga. Pe aura Sa, ca şi pe sumara îmbrăcăminte care-i încinge coapsele, scrie cu litere de bronz: „Resurexit et adhuc tecum sum, Alleluja”. Un verset din Psalmul 138: „A înviat precum a spus, Alleluia!”
Lucrarea este executată de un sculptor care semnează A.AjA... în 1998 şi este sfinţită în ziua de Sfintele Paşti a aceluiaşi an.
E un loc de reculegere şi noaptea, un reflector iluminează statuia uriaşă încât pare fosforescentă. Este ceea ce priveam aseară de la distanţă, din Rotondă şi nu ştiam ce este.
Împrejur e un teren viran, cu iarbă multă, verde, proaspătă, cu flori minuscule şi un teren gol, mărginit de bolovani mari de piatră. Mai departe sunt vii, livezi şi casele localnicilor.
Am observat că aici există motivul crucificării pe aer, fără nici un suport material, piroanele există, numai crucea e lăsată undeva, în urmă, semn că nu se pune accent pe moarte, ci PE ÎNVIERE. Şi-n capelă, Christ este crucificat pe aer.
Vizita la Părintele Slavko a însemnat pentru noi un prilej de confort spiritual, de pace adâncă şi de meditaţie benefică.
A fost ca şi când am primit în dar o floare de la Maica Domnului. Să păstrăm cu grijă acest har pentru a rămâne proaspăt şi a da rod.
Coborând în Iad, Isus a deschis porţile spre Paradis şi prin aceasta spre paradisul inimilor noastre. El a transformat moartea în ÎNVIERE şi PACE. Pacea – această dispoziţie interioară pozitivă despre care Jelena a spus: „Iubirea înseamnă pace, pacea înseamnă iubire.”
Pacea – înţeleasă ca o realitate spirituală, ca pe o atitudine interioară, un dar neasemuit care se află la originea tuturor celorlalte daruri. Sarcina noastră este deci, de a primi, şi nu de a respinge, această pace divină, de a o trăi şi de a o răspândi. Pentru creştini, moartea nu mai înseamnă o „catastrofă”, o nenorocire deoarece viaţa noastră nu constă numai în viaţa pământească, cu mai ales, în viaţa veşnică. Aici pe pământ, suntem doar în trecere. Frica şi teama de viitor, dispar, iar noi vom putea afla, trăi şi răspândi pacea divină.
Viaţa şi Moartea – două noţiuni complementare ale aceleiaşi Realităţi divine.
Locuinţa noastră definitivă este Cerul, aşa cum s-a vădit în credinţa creştină de două milenii.
„Minunata realitate a Cerului depăşeşte tot ce ne-am putea imagina. Cerul este dincolo de realitatea noastră. Acum noi vedem creaţia, atunci vom contempla pe Acela Care e mai presus de Creaţie. Realitatea Cerească este o realitate nouă şi absolut sfântă şi perfectă. Capacităţile unui suflet din Cer depăşesc toate concepţiile noastre, posibilităţile noastre. De exemplu, un sfânt din Cer sau un Înger poate fi prezent peste tot. Căci el vine de la Dumnezeu, este în gloria Lui şi Dumnezeu umple tot. Totul este posibil celui care crede şi iubeşte. Când Dumnezeu a creat, El a făcut în acelaşi timp un univers pentru fiinţe spirituale şi un univers pentru fiinţe trupeşti, chemate să intre în universul creaturilor cereşti care Îl contemplă pe Dumnezeu în clar viziune. Noi, oamenii, trăim într-un univers plin de miliarde de galaxii cu miliarde de stele şi planete. Nu vom putea epuiza cu ştiinţa noastră splendorile acestui univers gigantic pe care îl contemplăm cu admiraţie. Trupul nostru, inteligenţa noastră, sunt partea din fiinţa noastră care ne permite să trăim aici, jos şi să scrutăm această realitate vizibilă ochilor noştri. În acelaşi timp, Dumnezeu a pus în noi un principiu veşnic, ce va rămâne mereu. Noi posedăm un suflet care va intra într-o zi într-un univers care, atâta vreme cât trăim pe pământ, ne este inaccesibil. Nu vom putea niciodată, prin ştiinţa noastră, prin cunoştinţele noastre, să inventăm un procedeu pentru a trece din universul nostru în Cer. Dar sufletul pe care ni l-a dat Dumnezeu, sufletul care poartă în el realitatea a ceea ce suntem, el va trece în cealaltă lume. Cerurile, Împărăţia lui Dumnezeu, Raiul este infinit mai vast şi mai frumos decât universul uriaş în care ne aflăm.
Credinciosul este un suflet religios. El este unit cu Dumnezeu şi deschis la realitatea transcendentală.” (Jacques Magnan, Locuinţa noastră definitivă este Cerul; În: „Stella Maris, nr. 365, preluat în revista Regina Pacis, nr. 3, Decembrie 2000, p.2).


*******

Teolog CEZARINA ADAMESCU
2 MAI 2010

Vizualizări: 103

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor