în camera asta infinit de lungă
albă ca o noiță
se aude un ceas când mă aștept mai puțin
o respirație de om bolnav dărâmă pereţii vecini
apropiindu-se

trenul care urmează
zguduie de ceva vreme dușumeaua

în camera asta infinit de lungă
pe un scaun
înconjurat de megaliți vii
abia am loc să clipesc

şi iară se aude un sărut umed pe un sân acolo după sobă
ca un neuron izolat
în rest doar vântul

Vizualizări: 85

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor