Candela recunoştinţei le luminează amintirea

În catedrala înălţată cu trudă în sufletul meu
am aşezat cu pioşenie icoanele celor dragi,
cu toate că nu sunt sfinţi în faţa lui Dumnezeu
şi nu au fost vestiţi lumii de prevestitorii magi.

Toţi cei pe care inima îi respectă şi îi iubeşte
mi-au fost alături şi la suferinţă şi la bucurie.
Nu ştiu când lungimea zilelor mi se sfârşeşte,
ştiu numai că fără ei viaţa mi-ar fi fost pustie.

Desigur, am avut parte de dezamăgiri şi regrete,
am fost minţit, înşelat, furat, batjocorit, alungat;
uneori eşecurile mi-au stat în cale ca un perete,
însă iubirea lor mi-a dat curaj şi le-am înfruntat.

Candela recunoştinţei le luminează amintirea
în timp ce gândurile mele le-o mângâie în taină
şi chiar dacă unii au părăsit lumea, nemurirea
le-a înveşmântat sufletele într-o aurită haină.

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor