"Eram în seara de ajun, toate pregătirile erau încheiate, casa lucea de curăţenie, la bucătărie mirosea a bunătăţi, ardeau luminile atât în bradul imens din living, cât şi în stejarul de afară, în care David urcase o instalaţie luminoasă până în vârf.
David a hotărât să rămână cu noi de Crăciun, urmând ca a doua zi să-i vină şi familia. Ningea frumos, în casă răsunau colinde, şi pe la şapte, după ce am mai inspectat o dată toată casa, l-am lăsat şi pe Giovane înăuntru, apoi am intrat fiecare în camera lui să ne îmbrăcăm de sărbătoare. Eu şi David ne-am pus costume de gală, cu papion, asta la insistenţele Irinei, şi ea a apărut ceva mai târziu, într-o rochie albă de dantelă, lungă până în pământ, rochie pe care acum, împlinindu-se un pic, o umplea foarte bine, şi care îi punea în valoare formele superbe, sporindu-i feminitatea ce-ţi tăia răsuflarea. Cerceii şi colierul de la gât îi luminau chipul frumos şi cald, pătruns de aşteptarea naşterii Mântuitorului. Răspândind acelaşi parfum de piper şi trandafir, pregătit chiar de ea, ne-a rugat să stăm la masă, spunând că în seara asta ea este gazda, noi suntem invitaţi. Masa încărcată cu de toate, căldura focului din şemineu, şi cele douăsprezece tablouri aşezate pe pereţii livingului, creau o atmosferă atât de plăcută, făceau ca toată casa să vibreze de măreţia momentului.
Aşteptam colindători din sat, Olimpiu cu familia, părinţii lui David, rude de-ale lui, şi oricine ar fi dorit să participle la această noapte lungă şi luminoasă. Primii au fost nişte copii, elevi la şcoala din sat, instruiţi într-ale colindelor adevărate, de un profesor, prieten de-al lui David. Am ieşit toţi trei pe terasa acoperită de la intrare, am ascultat înfriguraţi colinda, Irina tremura în mijloc, între mine şi David, am vrut să o apropii, am renunţat, apoi i-am poftit pe toţi în casă, i-am servit cu prăjituri, cozonac, fructe, şi la sfârşit David i-a rugat să mai colinde o dată, în casă de astă dată, colindând şi el alături de ei.. Le-a dat şi bani fiecăruia, i-am condus până la poartă, şi apoi ne-am reluat masa şi poveştile noastre.
- Astea sunt colindele adevărate, aici se mai păstrează obiceiurile, şi mai ales, textele originale, străvechi. Traian, profesorul de istorie, munceşte de douăzeci de ani, generaţii de copii, pornind în viaţă cu sufletul înnobilat de frumuseţea acestor cântece.
- Ai dreptate David, dar la întâlnirea cu civilizaţia din afara satului, se pierd şi ei. Luaţi cu viaţa, uită de suflet, i-a răspuns Irina.
- Dacă din o sută de copii, doi mai cântă o colindă învăţată în şcoală, atunci mai avem o şansă. Nu pierim cu totul.
Irina şi-a luat rolul de gazdă în serios, mergea la bucătărie revenind cu alte bucate, şi de fiecare dată ne privea pe amândoi cu multă dragoste. I-a dat şi lui Giovane o mulţime de bunătăţi, aşezate într-o farfurie nouă. Până la miezul nopţii, casa a fost plină mai mereu, răsunând toată valea de colinde şi de clinchet de zurgălăi. De fiecare dată când pleca o trupă de colindători, mă ridicam să o ajut la strânsul mesei, dar, ducându-şi degetul la buze, îmi spunea, cu blândeţe: - Astăzi eu sunt gazda, ai uitat? La miezul nopţii, Irina s-a ridicat cu paharul în mână, a venit către mine, m-a sărutat pe obraji, şi mi-a spus: - Cristiane, aşa cum Iisus se naşte în fiecare noapte de Crăciun, aşa am renăscut şi eu în seara asta, şi mult mai înainte, şi numai datorită ţie, gândurilor tale bune din ziua aceea în care nu ştiam încotro să pornesc, nu ştiam dacă voi mai porni undeva, vreodată.
M-a cuprins emoţia, şi, până să-mi revin şi să-i spun ceva, s-a dus către David, care a cuprins-o în braţe, sărutând-o el pe obraji, şi urându-i viaţă lungă în Casa de Piatră.
- La mulţi ani, Irina, faci parte şi tu din locuitorii Casei de Piatră, acum şi cât timp vei dori, i-am spus parcă vrând să rup vraja îmbrăţişării lui David. Vreau să vă anunţ, în acest moment, o hotărâre la care mă gândesc de mult timp, şi pe care vreau să v-o aduc, acum, la cunoştinţă.
S-au desfăcut din îmbrăţişare, încet, rupând atingerea reciprocă, doar în momentul în care s-au aşezat fiecare pe locul lui.
- Irina, dată fiind pasiunea mea pentru pictură, şi cele treizeci şi opt de tablouri îmi sunt mărturie, încă înainte de a te cunoaşte, mă gândeam că ar trebui să fac ceva pentru a scoate din bezna necreaţiei, acele imagini, nepictate, potenţiale, care există în aerul acestui loc, binecuvântat. Poate, dacă aş fi fost în stare să pictez eu, mi-aş fi satisfăcut această dorinţă, pictând. Nu am încercat niciodată, având convingerea că puterea mea este alta… cuvântul.
Ai apărut tu, în viaţa Cuibului de Cuci, şi, încet, încet, mi-a încolţit în minte un proiect nou. Trebuia să văd evoluţia ta, să aştept să-ţi limpezeşti gândurile, să-ţi clarifici viaţa, să te simt aproape, s-ar fi putut să te şi îndepărtezi, dar acum ştiu că ai ales, că vrei să rămâi aici, ţi-ai clarificat opţiunile, şi simt că pot să-ţi propun o afacere de suflet, care îţi va da un nou sens de a trăi. Afacerea de suflet poate deveni şi o afacere financiară, dacă va merge şi vom şti să o gestionăm inteligent. M-am hotărât să creez, să construiesc în acest loc, pe terenul meu de la vale, o altă casă, o casă mult mai vie şi mai zgomotoasă decât asta.
Vreau să fac o tabără de creaţie, susţinută de o fundaţie, pe care o voi întemeia, în curând, şi care va avea menirea să adune, potrivit unei selecţii riguroase, copii, mai mari şi mai mici, care dovedesc talent şi vocaţie în diverse domenii artistice. Eu voi susţine în principal această activitate de început, dar am găsit şi alţi susţinători, financiar vorbind, şi pentru asta, este nevoie de o persoană cu har, legată total de locul ăsta, o persoană care să fi simţit călăuzirea, să fie convinsă de harul locului şi să nu se mai poată rupe, niciodată, de aici.
Acum, în această seară sfântă, spun, şi am întreaga convingere, că tu eşti acea persoană, şi vreau să-ţi propun să mă ajuţi să înfiinţăm acest locaş, să-l pregătim cu toate cele trebuincioase pentru ce va trebui să fie, şi, apoi, când va fi gata, să îi preiei destinul artistic, adică să te ocupi de tot ce poate garanta succesul, performanţa, de managementul cultural al stabilimentului. Vei face tot ce vei crede de cuviinţă, şi sunt convins, că în scurt timp, vei avea bucurii cum nici nu te aştepţi. Dacă accepţi, voi fi consilierul tău, în chestiuni financiare. Atât şi nimic mai mult. Poţi aduce copii din toată ţara, poţi să îţi iei şi colaboratori, oameni de bine, vei avea întregul meu sprijin. Să te gândeşti la un nume...
- Eşti fantastic Cristiane, este minunat ce-mi spui tu acum. Eşti tu, aşa cum te ştiu de când te-am cunoscut. Călăuza, aşa se va numi! Este cel mai potrivit nume.
- Fabulos! Eşti fabulos! a spus şi David, realmente impresionat de cele auzite. Nu te credeam în stare de asemenea lucru, sincer, îmi place tare mult ce am auzit acum din gura ta. Vei avea tot sprijinul meu, eşti incredibil, dă-mi voie să-ţi strâng mâna, m-ai zăpăcit de tot.
- Mulţumesc prietene, voi avea nevoie de ajutor, dar numai dacă acceptă Irina, fără ea nu fac nimic, cel puţin până ce voi găsi altă persoană, potrivită. Oricum, nimeni nu ar fi la fel ca ea.
- Cristiane, Cristi dragă, şi a venit lângă mine cu palmele apropiate, cu degetele lipite de buze. Mi-a luat obrajii între palmele fierbinţi, şi-a apropiat buzele de ale mele într-un sărut ce avea să fie primul si ultimul, apoi m-a cuprins pe după gât, şi mi-a spus la ureche, aproape şoptit. Eşti îngerul meu păzitor, eşti călăuza mea din grădină, cum aş putea să nu accept, să te dezamăgesc, acum când am renăscut… Sper să fiu la înălţimea aşteptărilor tale! a spus desfăcând braţele din jurul gâtului meu, şi îndepărtându-se uşor.
- Hai să ciocnim pentru prietenie şi pentru Irina, şi pentru cel mai generos bărbat din toate timpurile, a ridicat David paharul. Cu plecăciune, Maria Ta, să trăieşti ani mulţi şi sănătoşi. Pentru mine e o încântare gestul tău din seara asta. Vei dobândi înzecit pentru ceea ce vrei să faci aici, în colţul ăsta uitat de lume, eşti un bărbat adevărat.
Am ciocnit paharele, am băut până la fund, David şi-a ridicat braţele, cântând fericit, cu ochii închişi, împreună cu Hruşcă, “O ce veste minunată”. A dus colinda până la sfârşit, am încercat să-l ajutăm, dar ne pierdeam pe lângă vocea lui dezlănţuită.
- După slujbă vine părintele Simion, a spus David, privind către mine, aşteptându-mi parcă reacţia.
- Să fie sănătos, puteai să nu-l chemi.
- Nu l-am chemat, s-a invitat singur.
- În sfârşit, o să mă aşez în lotus, poate ne lasă în pace.
Am povestit o vreme despre cum vedeam eu casa cea nouă, câte camere pentru dormit, Irina îşi imagina deja atelierele de pictură, o sală de expoziţii, apoi bucătăria, băile… - O să-i învăţ să călărească, Doamne, nu-mi vine să cred. Ne-am lăsat prinşi în povestea asta, şi i-am spus Irinei să pună totul pe hârtie, să pot duce solicitările unui proiectant, pentru documentaţia tehnică.- Să nu uiţi biroul directoarei, i-am amintit zâmbind.
- Deschideţi uşa creştini pârâţi ce sunteţi, primiţi-L pe Iisus în mijlocul vostru, să vă arăt drumul credinţei!
David a sărit repede, a deschis uşa larg şi l-a poftit în casă pe părintele Simion:
- Poftiţi domn părinte, bine aţi venit! Luaţi loc la masă!
A intrat în casă, a ocolit încăperea, privind mulţimea tablourilor agăţate pe
pereţi şi nu l-a răbdat inima să nu ne certe: - Mai bine puneaţi icoane, decât mâzgălelile astea, vă erau mai de folos.
- Lasă părinte că ai dumneata destule icoane la biserică, sunt frumoase şi
tablourile noastre. Hai şi ia loc!
I-a întins mâna Irinei, salutând-o părinteşte, şi apoi s-a uitat la mine, dispreţuitor:
- Tot cu Buddha?
- Da părinte, chiar acum mă pregăteam să-mi fac meditaţiile, poate văd
Nirvana.
- Phui drace! eu nu stau în casă cu necuratul, mai bine nu veneam…
- Părinte, lasă-l în pace, a încercat David să omoare discuţia aici, după ce în mai multe rânduri am purtat asemenea discuţii doar noi doi, fără niciun rezultat.
Irina i-a adus preotului bucate de tot felul, David i-a turnat vin, şi au început să discute de-ale satului, de agricultură, de iarna grea ce se anunţă, ningea de câteva ore, şi nu părea că s-ar opri.
- Măi băiete… i-a spus părintele lui David, nu puteai şi tu să-ţi faci casă între
oameni, mai aproape de sat, ai venit aici în văgăuna asta, abia am ajuns la tine. Stai ca un cuc în cuib străin, şi ţi-ai mai luat doi cuci pe lângă tine.
- Părinte, aici e sălaşul îngerilor, dacă ieşi acum afară, şi ştii să-i asculţi, se aud cântând.
- Îngerii dracului, Doamne iartă-mă, nu vin îngerii unde sălăşluieşte necuratul, nu te amăgi, fiule!
- Părinte, să lămurim o treabă, că te tot bate grija de sufletul meu. Nu eşti
reprezentantul Domnului, cel puţin pentru mine, poate pentru ţăranii ăştia, oameni vrednici, de altfel, dar care nu teoretizează prea mult, care pleacă de la un adevăr dogmatic, şi-şi construiesc toată viaţa de la el încoace “Dumnezeu există şi ne ajută”. Ei vin la domnia ta ca la un dealer divin, să-şi cumpere izbăvirea, să-şi răscumpere cele şase zile din săptămână de acte antibiblice, de nemernicii, ce să mai spun. Eu nu pot, şi nu vreau să fac asta, nici contribuţia nu ţi-o dau, părinte, că nu mă simt dator faţa de tine, nici cu un leu, crede-mă. Să nu mă cauţi înainte de Bobotează cu crucea, că nu joc teatru, Dumnezeul meu nu e chip cioplit, e acelaşi Dumnezeu, adevărat, viu şi bun, dar nu am nevoie de intermediari. Intermediarii scumpesc marfa, domnu părinte. Vibraţiile rugăciunii mele, în camera mea, ajung mai repede la Dumnezeu, decât în biserica domniei tale, în care nu ai aer, matroanele se studiază cum sunt îmbrăcate, şi voi, preoţii, vă uitaţi pe furiş la ceas, şi mai săriţi câte un pasaj din slujbă, că tot nu ascultă prea mulţi. Viaţa e grea, dar acum , mă aştept să încerci să mă aduci pe calea cea bună, părinte. Nu sunt o oaie rătăcită, părinte, sunt un berbec cu personalitate şi cu frica lui Dumnezeu. Nu mă tem de anatema domniei tale, crede-mă, mă simt liniştit şi împăcat, altele sunt gândurile mele înnegurate. Că am şi eu din astea, nimeni nu scapă de greutăţi. Doamne ajută!, părinte!
- Nu huli! Urmaş al lui Hristos! Nu huli!
- Părinte, mergeai la slujbă, şi te-ai întâlnit cu un enoriaş, care mergea la
pescuit. I-ai spus să-ţi ţină un loc, că le fuţi o slujbă la ăştia, şi apoi eşti la pescuit. Cel puţin eu, nu te mai cred, părinte. Cum e cu hulitul? Ce zici?
- Nu mai intru în casa asta în vecii vecilor, sunteţi păgâni, nu creştini, veţi trage voi, fii ai Sodomei.
A pornit mânios către uşă…
- Stai cu noi domnu părinte, Simioane, lasă-l în plata Domnului, ştii prin ce a
trecut!…i-a zis David, ridicându-se de la masă, şi ieşindu-i în cale. Iartă-l, crede şi el în Dumnezeu, dar e înrăit de viaţă, iartă-l Simioane! Pe mine ma poţi judeca mai degrabă, Simioane!
- Nu am trecut prin nimic, mai mult decât alţii, şi am fost la fel de singur ca toţi ceilalţi când mi-a fost greu, nu vorbi în numele meu, David, lasă-l să plece!...
- Nu va trece puntea, şi va simţi mânia lui Dumnezeu, ascultă-mă David,
puterea lui Dumnezeu este peste tot!
- Nu blestema părinte, îl iubeşte pe Dumnezeu mai mult decât mine, crede-mă, dar are o taină a lui, o suferinţă grea, nici eu nu i-o cunosc, crede-mă! Judecă-mă pe mine, părinte!
- Nu va trece puntea!, ascultă-mă, nu va trece puntea!
A ieşit mânios, cu toate insistenţele repetate ale lui David, pierdute în tăcerea nopţii şi acoperite de vorbele lui.
Pentru scurt timp, am rămas doar cu Irina, într-o tăcere grea, tristă, niciunul din noi negăsind cuvintele potrivite să rupă liniştea.
- Cristiane, de ce i-ai spus ceea ce doar noi ştiam, de ce nu ai putut să taci, să-l laşi în păcatele lui?
- E atât de fals, încât nici nu mai ştie cui i-a spus porcăria aia, sunt sigur de asta.
Mulţumesc, oricum, pentru cuvintele tale, dar nu am nevoie de popa ăsta, ştii doar.
- Ştiu omule, dar e preotul satului, şi nu e bine să te ai rău cu el.
- Ei na, grija asta îmi lipsea mie, ce să-ţi spun, hai să bem un pahar de vin, şi să cântăm o colindă. Iar voi doi să-mi iertaţi ieşirea, măcar iertarea voastră să o primesc, vă iubesc pe amândoi, cum nu ştiţi, pe tine te iubesc pentru că nu mă judeci niciodată, mă asculţi, mă înţelegi şi mă ajuţi, iar pe tine…te iubesc…pentru că pictezi frumos. Toarnă vin paharnice! Viaţa e şi frumoasă, hai să colindăm, e vremea colindelor şi gheaţa
se-ntinde asemeni oglindelor…
În acel moment mi-a sunat telefonul, dar nu l-am luat în seamă.
- Mulţumesc de urări, văd mâine cine eşti, acum mi-e sete,…şi mi-e sufletul
greu, cu plecăciune, vreau să beau.
S-a oprit şi a început al doilea apel, la fel de insistent.
- Răspunde, sau închide-l, mi-a spus Irina, mergând să-mi aducă telefonul. E fratele tău, vorbeşti?
- Dă-l încoace! Salut fratele meu, Crăciun fericit…de ce?...şi unde e acum?...
bine, în trei ore sunt acolo, Dumnezeu să-l odihnească!
Am rămas o vreme nemişcat, în tăcere, şi nimeni nu m-a întrebat nimic. Cred că toţi trei ne gândeam la blestemul preotului.
- A murit tata, plec acasă. Îmi faci te rog o cafea tare? i-am spus Irinei.
- Imediat, când pleci?
- Într-o jumătate de oră, pe ninsoarea asta fac vreo trei ore.
S-a dus la bucătărie, şi i-am spus lui David: - Ştiu ce gândeşti, dar nu are nicio legătură, e o coincidenţă, atâta doar.
- Îmi pare sincer rău, crede-mă, era un om vrednic.
- Aşa-i, mulţumesc. Asta e, trebuia să vină şi asta peste mine. Vorba ta, dacă-i aşa, i-aşa. Voi lipsi, poate, mai mult. Văd eu.
A intrat Irina cu ibricul, şi mi-a turnat cafeaua într-o cană mare. Apoi m-a
îmbrăţişat, cu lacrimi în ochi: - Sunt alături de tine, îmi pare tare rău! Eşti un om tare, şi a podidit-o plânsul. Îmbrăţişarea ei mi-a făcut mult bine. Pentru o clipă, mi-am spus că va trece, şi e bine să ai o femeie ca Irina alături, în asemenea momente. Deodată mi-am simţit sufletul uşor, aproape fericit. Nu-mi venea să-i mai dau drumul din braţe, şi cred că am strâns-o foarte tare. În cele din urmă am lăsat mâinile în jos, mi-am aprins o ţigară, şi am sorbit din cafeaua tare şi fierbinte. M-am dus în camera mea, am luat câteva lucruri şi am ieşit.
- Ne auzim la telefon, vă sun eu, noapte bună!"

Vizualizări: 114

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor